de Silviu Ghering și Adrian Barna
În pădurile Bucovinei, printre locuri de basm fără număr, există un loc special unde o familie de Oameni ai muntelui (cu „O” mare!) au făcut adăpost, în ograda lor uriașă, pentru mândrii și eleganții cerbi carpatini, alături de gingașele și sfioasele căprioare. Crescătoria de cerbi a familiei Păcuraru se află la o altitudine de 1.250 m, în arealul Munților Bistriței, pe un plai întins, înconjurat din toate părțile de culmi. Satul se numește Dârmoxa și aparține, administrativ, de orașul Broșteni din județul Suceava.
„Curte” de 20 de hectare de pășune și pădure
Mircea Păcuraru, „Pater familias”, a fost întotdeauna pasionat de animalele sălbatice, în special de cerbi și căprioare. Trecând anii (și) peste el, i-a fost tot mai greu să meargă în pădure ca să le vadă, așa că s-a gândit să le aducă pe ele în ograda casei, să se poată bucura de ele oricând. Așa că a cumpărat de la o crescătorie autorizată din județul Sibiu patru pui de căprioare și cerbi. Care, în timp, au crescut și s-au înmulțit. „Avem o suprafață de 20 de hectare de teren, pășune și pădure, care aparține familiei, iar animalele au suficient loc de mișcare. Cosim iarba și facem fân pentru ele, le cumpărăm furaje și sare, au tot ce le trebuie”, povestește Irina, mezina Păcurarilor (sunt două surori și doi frați), care se ocupă de „afacere”. Pentru că această adevărată casă a cerbilor s-a dezvoltat într-o afacere de familie.
Poftiți în Glasul Cerbului, Coliba Bunicilor și Bordeiul lui... Ceaușescu!
Turiștii care vin să le mănânce cerbul din palmă au la dispoziție trei căbănuțe - Glasul Cerbului, Coliba Bunicilor, Bordeiul lui Ceaușescu - însumând șapte camere, utilate cu tot confortul și baie proprie, cu 14 locuri și paturi suplimentare pentru copii. Cerbii și căprioarele de la Dârmoxa s-au obișnuit cu turiștii și vin să le mănânce din palmă. Pentru că terenul permite, în zonă a fost amenajată și o tiroliană. Iar sus, pe cea mai înaltă culme din apropiere, a fost construit un foișor din lemn în care cine urcă are șansa de a admira toți munții din zonă, într-o panoramă care taie respirația.
Bordeiul lui Ceaușescu este construit din bârnele unei cabane „născute“ în 1938, la Șesu Morii - Vârful Bârnaru, unde Nicolae Ceaușescu venea la vânătoare de cerbi și cocoși de munte. Cabana aceea a fost relocată și refăcută în bătătura familiei Păcuraru în 2018