Main menu

header

de Elena Şerban

- La 6 august se împlinesc 120 de ani de la prima execuţie „şocantă“

William Kemmler este primul om din lume care a testat cu succes moartea pe scaunul electric. Evenimentul a avut loc la data de 6 august 1890, William fiind condamnat la moarte prin această metodă după ce a asasinat-o pe soţia sa, Matilda „Tillie” Zegler.

În costum, în faţa morţii
Execuţia a avut loc când William împlinise 30 de ani. Se spune că avocaţii apărării nu au fost de acord cu metoda aleasă în acest caz, considerând-o mult prea crudă.
Criminalul a fost trezit la ora 5:00 a zilei de 6 august 1890. A fost lăsat să se îmbrace singur după gustul său. A ales un costum negru, cravată, un tricou alb pe sub cămaşă şi pantofi din piele lucioasă. Înainte de a fi dus în încăperea în care se mai aflau, în spatele unui zid de sticlă, 17 martori, William a fost ras pe cap. Gardienii, dar şi medicii sperau ca, în acest fel, electrozii scaunului electric să se prindă de scalp, astfel încât moartea să nu fie îndelungată şi dureroasă.
Conform presei vremii, criminalul nu a cerut îndurare pentru fapta sa. Mai mult, şi-a păstrat sângele rece, declarând: „Dacă nu vă iese din prima, staţi liniştiţi. Eu nu mă grăbesc nicăieri”.
Înainte de execuţia lui William, pentru a fi siguri că letalul aparat funcţionează, dispozitivul a fost testat pe un cal. Succesul operaţiunii de omorâre a animalului (cu un curent electric ce avea o putere de 1.000 de volţi) i-a determinat pe gardienii închisorii în care se afla bărbatul condamnat la moarte pe scaunul electric să adopte această măsură şi în cazul lui William.

A doua tentativă, cu „noroc”
Pentru a fi siguri de decesul criminalului, puterea electrică a fost păstrată la nivel maxim în corpul acestuia vreme de 17 secunde. Abia după acest interval, medicul închisorii, Edward Charles Spitzka, a verificat dacă s-a produs decesul. Şocul medicului a fost maxim când a realizat că prizonierul încă trăia. Prin urmare, s-a luat decizia să se repornească dispozitivul de ucidere. „Aveţi grijă să reporniţi scaunul iar, dar de data asta, vă rog, porniţi maşina încet”, ar fi spus medicul Spitzka. Iar gardienii au apăsat iar butonul, însă, pentru a fi siguri de reuşita operaţiunii lor, au crescut puterea curentului electric. De data aceasta, la 2.000 de volţi! Şi Kemmler a murit în sfârşit. Însă, înainte de a-şi da ultima suflare, vasele sale de sânge au plesnit, iar corpul a fost cuprins de flăcări. „A primit ce merita” au fost cuvintele care s-au auzit de pe buzele multora dintre martori, care au încercat să părăsească locul execuţiei înnebuniţi de fumul degajat de cadavru.

- Toată procedura execuţiei a durat opt minute, mult mai mult decât sperau sau se aşteptau gardienii
- Ziariştii prezenţi la execuţie au scris că metoda de execuţie a fost de o barbarie fără margini
- Execuţia a avut loc în închisoarea de maximă siguranţă Auburn, din New York