de Gabriela Niculescu
- Cartea vieţii lui Ion Dolănescu, ultimul său vis, acum împlinit
Ion Dolănescu a scris o pagină importantă în istoria folclorului românesc, iar cântece precum „M-am născut lângă Carpaţi” sau „Casa bătrânească nu se vinde” vor rămâne pentru eternitate în memoria românilor. În urmă cu un an şi jumătate, artistul a fost chemat să cânte pe scena îngerilor, lăsându-ne moştenire peste 1.000 de cântece. A fost unul dintre cei mai iubiţi interpreţi ai neamului, iar viaţa sa a stârnit în permanenţă curiozitatea iubitorilor cântecului popular, care acum au ocazia să citească pasaje din culisele vieţii sale în cartea „Ion Dolănescu, o viaţă de cântec”, a Luminiţei Tucă. Pentru a vă reaminti de marele rapsod, am selectat câteva citate din volumul lansat vinerea trecută.
La 3 ani primea pâinici pentru a cânta
Ion Dolănescu s-a născut la 25 ianuarie 1944, în comuna Perşinari, lângă Târgovişte, într-o familie cu şapte copii, toţi talentaţi din punct de vedere muzical. Singurul care s-a remarcat însă a fost Ion, care încă de la vârsta de 3 ani obişnuia să-i bucure pe cei din jur cu muzica lui.
„Dumnezeu mi-a dat acest har de când eram un copil. Cam la trei-patru case de noi stătea şeful de post şi nevasta lui făcea pâine la cuptor şi mă punea să-i cânt. Aveam 3 ani atunci şi nu ştiam decât o strofă dintr-un cântec. Dar îi spuneam că, dacă nu-mi face o pâine a mea, nu cânt. Şi-mi cocea o pâinică, iar eu îi cântăm”, declara artistul într-un interviu.
Şi-a început cariera, în adevăratul sens al cuvântului, la 18 ani, când a evoluat pe scena Casei de Cultură din Târgovişte. Alături de el, susţinându-l, au fost două figuri importante ale muzicii din vremea respectivă: Maria Tănase şi Ioana Radu. Pe prima a cunoscut-o în 1961 şi împreună au făcut un turneu de două-trei săptămâni în judeţul Dâmboviţa. Ioana Radu a fost artista care l-a protejat, intervenind pe lângă Ceauşescu atunci când Dolănescu era acuzat de ilicit şi declarat persona non grata. Anul 1966 i-a adus o realizare foarte importantă, devenind solist în Ansamblul „Ciocârlia”. Anul 1970 l-a găsit pe artist cântând la recepţiile şi zilele de naştere ale soţilor Ceauşescu, din persona non grata ajungând artistul familiei conducătoare.
Iubirile vieţii sale
Despre viaţa amoroasă a interpretului s-au scris şi s-au spus foarte multe de-a lungul timpului. Ion Dolănescu a fost căsătorit de două ori, cu Iustina Băluţeanu şi cu Maria Ciobanu. Poate că nu a avut mare noroc în dragoste pentru că ambele mariaje au durat foarte puţin. Totuşi, din căsnicia cu Maria Ciobanu a rezultat Ionuţ, născut în 1972, care, după cum ştie toată lumea, a ales acelaşi drum în carieră ca şi părinţii săi. Trei ani mai târziu, în 1975, a venit pe lume Dragoş Carlos, fiul cel mic al artistului, care a rezultat dintr-o relaţie pe care a avut-o cu o tânără din Costa Rica, Margarita Valenciano, studentă la vremea respectivă în Cluj, la Medicină.
Dacă de Ionuţ s-a bucurat din plin, acesta fiind crescut de bunica din partea tatălui, Dragoş a părăsit România atunci când avea 10 ani, fiind luat de mama sa în ţara natală. În ciuda distanţei, băiatul şi-a petrecut toate vacanţele alături de tatăl său în România, iar studiile universitare le-a făcut tot aici. În acest moment, Dragoş este psiholog în Costa Rica.
A purtat cu mândrie tricolorul la brâu
„(...) Ion Dolănescu a bătut ţara în lung şi-n lat, fermecând publicul cu vocea sa, conturată de expresivitatea interpretării. În orice sală de spectacol intra se făcea linişte, iar la încheierea recitalului său, din rândurile spectatorilor izbucneau aplauze furtunoase, iar spre scenă porneau zeci de buchete de flori. A dus cântecul popular şi spre sufletele românilor plecaţi peste hotare şi le-a respectat dorinţa de a săruta pământul străbun la întoarcere. Artistul a purtat cu mândrie, la brâu, tricolorul şi nu şi-a părăsit ţara în vremea regimului comunist, în ciuda proceselor de ilicit care-i fuseseră intentate (...)”.
Zestrea lăsată: 1.000 de cântece
„(...) De-a lungul carierei a înregistrat 100 de albume pe care a adunat melodii de petrecere, de dor şi de dragoste, balade, doine şi romanţe. Chiar dacă viaţa i-a oferit şi bucurie, şi tristeţe, a acceptat tot ce i-a rezervat destinul şi a oglindit totul în cântecele sale. «Nu-mi pare rău de nimic! Şi bune, şi rele, toate sunt de la Dumnezeu. Mă simt împlinit. După o viaţă de cântec, tot asta aş face, dar, dacă mi s-ar oferi şansa, nu aş mai vrea să o iau de la capăt!», avea să-mi mărturisească într-un interviu, în după-amiaza zilei de 4 martie 2008, îndrăgitul interpret. (...) Peste 1.000 de cântece. Aceasta este zestrea pe care a lăsat-o Ion Dolănescu în momentul în care sufletul său a pornit spre porţile Cerului (...)”.
Întâlnindu-l pe Ionuţ Dolănescu cu ocazia lansării cărţii ce cuprinde pasaje din viaţa tatălui său, am profitat de moment şi i-am pus câteva întrebări care au reuşit să-l emoţioneze.
- Ce sentimente v-au încercat în momentul lansării cărţii cu amintiri din viaţa tatălui dumneavoastră?
- Am avut un amalgam paradoxal de sentimente de tristeţe şi de fericire. Primele, pentru că tatăl meu nu mai trăieşte să poată vedea cartea pe care şi-a dorit-o foarte mult. Într-un interviu acordat Luminiţei Tucă, el i-a mărturisit că acesta este visul său. De aici a pornit şi ideea ei. Sentimentul de bucurie l-am avut că i-am îndeplinit ultima sa mare dorinţă. Am vrut ca această carte să poată ajunge la toţi cei care l-au iubit pe tata, nu doar la cei privilegiaţi, este adresată publicului larg.
- Povestiţi-ne un moment special petrecut alături de părinţi.
- Cel mai important moment pe care l-am trăit alături de părinţii mei a fost împăcarea lor din anul 2004, de la „Hanul lui Manuc”, când eu şi tata eram invitaţi la emisiunea „O vedetă populară”. Cu acordul producătoarei, doamna Elize Stan, am adus-o pe mama în platou, au cântat împreună şi a urmat celebra împăcare televizată, după 30 de ani de la despărţirea lor. Au avut o relaţie deosebită. Succesul pe care tata l-a avut cântând alături de mama, între anii 1969 şi 1974 şi în perioada apogeului carierei lor, nu l-a mai avut nimeni. Au fost un cuplu special şi în viaţă, şi în faţa publicului.
- Ce sfat al tatălui dumneavoastră v-a rămas în minte?
- „Să fiu om şi să fiu corect cu mine şi cu cei din jur”. Tata chiar avea o romanţă, ale cărei versuri spun aşa: „Plângând, repet îndemnul tău / Băiete, totuşi să fii om!”. Ţin să vă spun că nu am îndrăznit niciodată să mă compar cu el, dar m-am străduit să-i calc pe urme. Noi am avut o relaţie specială, pentru că el m-a urcat prima oară pe scenă. Acum, când sunt şi eu părinte, îi înţeleg mândria pe care o avea atunci când cântam împreună, iar eu aveam doar 9 ani.
„Nadia Comăneci era nelipsită de la aniversările lui Ion Dolănescu, la care participau marii noştri interpreţi, sportivi şi actori. În 1989, din casa maestrului Dolănescu, Nadia Comăneci a reuşit să fugă din ţară. Acea locuinţă poartă amintirea «paşaportului său spre libertate». În 1980, Nicolae Ceauşescu i-a interzis Nadiei să părăsească ţara, obligând-o să rămână la Federaţia de Gimnastică, fiind supravegheată de Miliţie. (...). A reuşit să fugă nouă ani mai târziu, trecând pe ascuns, împreună cu un grup de români, graniţa în Ungaria. «Mă simt norocoasă că am avut onoarea să-l cunosc pe Ion Dolănescu. (...). O legendă care va rămâne mereu vie în inima mea şi a tuturor românilor»”, spune gimnasta.