de Dana Purgaru

- A fost contemporană cu renumitul prezicător francez

Pe lângă celebrul Nostradamus, au existat de-a lungul vremii clarvăzători care au prezis evenimente ce aveau să se petreacă în viitor, la zeci şi chiar sute de ani distanţă. Printre aceştia se numără şi Maica Shipton, o femeie care a trăit în Anglia la începutul anilor 1500 şi care a uimit lumea cu versurile sale în care putem regăsi avioane, submarine, internet, televiziune, dar şi catastrofe şi războaie.

Copil din flori
În 1488, o tânără fată pe nume Agatha, în vârstă de doar 15 ani, a dat naştere unui copil nelegitim, într-o peşteră din Yorkshire, Anglia. După doi ani a lăsat-o în grija unei mame adoptive. Copila, botezată Ursula Sontheil, era foarte inteligentă şi a avut abilităţi profetice de la o vârstă timpurie, uimindu-i pe cei din jurul său. Deşi se spune că era foarte urâtă, la 24 de ani s-a măritat cu Toby Shipton, un tâmplar din zonă. Din acel moment, femeia, care ajunsese foarte respectată, dar şi temută, fiind uneori pomenită drept „vrăjitoare” sau „copil al Diavolului”, a devenit cunoscută sub numele de Maica Shipton.

De la „vrăjitoare” la sfătuitor
Multă lume venea la ea cerându-i sfatul sau ajutorul pentru găsirea diferitelor obiecte pierdute, iar încrederea oamenilor în vorbele sale a crescut pe măsură ce evenimentele din viitorul apropiat, pe care le prevestise, s-au adeverit. Printre acestea se numără: amenajarea unor conducte din lemn, ce aduceau apă din râul principal mai aproape de case, construcţia unui pod, prăbuşirea unei biserici, înjunghierea unui lord care avea să sosească în sat şi schimbările pe plan politic. Vorbele sale s-au propagat din gură în gură, deoarece puţină lumea ştia să scrie şi să citească la acea vreme, iar Maica Shipton a devenit foarte cunoscută în ţinuturile din preajma Yorkului. Îi ajuta pe cei care aveau nevoie de consiliere, îi dojenea pe cei care doreau să afle când vor muri anumite persoane care le stăteau în cale şi a fost urâtă şi ameninţată de cei aflaţi la conducere.
Multe dintre viziunile sale au fost greu de descifrat atunci, în special cele care se refereau la evenimente ce aveau să se petreacă peste câteva sute de ani, şi au fost privite ca şi ciudăţenii. Odată cu trecerea anilor însă s-au dovedit a fi adevărate de-a lungul vieţii sale şi în secolele următoare. Acestea au fost publicate, sub formă de versuri scrise în limbajul specific la acea vreme, în cartea „Profeţiile Maicii Shipton”, în 1641.

A prevăzut Marele Incendiu din 1666
Samuel Pepys (1633-1703), administrator naval şi membru al Parlamentului englez, celebru pentru jurnalul pe care l-a ţinut timp de zece ani, în care a notat evenimente importante din acea perioadă, a scris şi despre femeia din Yorkshire. În timp ce observa dezastrul produs de Marele Incendiu din 1666, care a distrus Londra, a auzit multe voci ce aminteau de cea care prezisese teribilul eveniment.
Printre profeţiile Maicii Shipton s-au numărat: moartea lui Henric al VIII-lea, domnia Reginei Victoria, marea ciumă, cele două războaie mondiale, autovehiculul, avionul, submarinul, navele de metal şi telecomunicaţiile moderne, precum internetul, televiziunea sau cinematografia, dar şi o nouă eră glaciară sau descoperirea Australiei şi a Americii. Referitor la Apocalipsă, a prezis că umanitatea nu va pieri, dar jumătate din populaţia planetei va dispărea.
Majoritatea profeţiilor sale au fost făcute şi de celebrul clarvăzător francez Nostradamus (1503-1566) cu care Maica Shipton a fost contemporană, însă cei doi nu s-au cunoscut şi nici nu ştiau unul de celălalt. De asemenea, femeia a trăit în aceeaşi perioadă cu Leonardo Da Vinci (1452-1519) şi cu John Dee (1527-1608 sau 1609), ambii renumiţi vizionari.

Şi-a prezis moartea
Maica Shipton a decedat în anul 1561 şi se spune că şi-a prezis sfârşitul. Cu privire la moartea sa circulă mai multe zvonuri, printre care se numără şi posibilitatea unui omor, deoarece femeia avea destui duşmani, în special complotiştii de la Curte, care nu agreau viziunile sale. A fost îngropată pe un teren din apropiere de York, iar pe mormântul său a fost aşezată o piatră pe care a fost scris: „Aici zace cea care nu a minţit niciodată/ Ale cărei daruri au fost de multe ori puse la încercare/ Profeţiile sale vor supravieţui/ Şi îi vor duce numele mai departe”. În timp, piatra a fost mutată la un muzeu şi apoi a dispărut. Şi totuşi, numele său persistă, conform prorocirii, iar oamenii continuă să îi interpreteze profeţiile în concordanţă cu vremurile pe care le trăiesc. Unele dintre ele se dovedesc a fi adevărate, altele rămân un mister. Deocamdată.

Versuri-predicţii (1641)

Trăsurile vor merge fără cai
Dezastrele vor acoperi lumea cu nenorociri. (...)
Prin dealuri oamenii vor călători
Fără a avea un cal sau un măgar lângă ei.
Sub apă oamenii vor păşi
Vor călători, vor dormi şi chiar vor vorbi;
În aer oamenii vor fi văzuţi
În alb, în negru şi în verde.
În apă fierul va pluti
La fel de uşor ca o barcă de lemn.
Aurul va fi găsit şi arătat,
Într-un pământ acum necunoscut.
Focul şi apa vor face mai multe minuni
Anglia va admite în final un evreu.
Evreul care a fost ţinut în dispreţ
Ca un creştin va fi născut. (...)
Un război va urma muncii
Acolo unde trăiesc păgânii şi turcii.
Şi stat cu stat se vor încleşta
Şi vor căuta să-şi ia unul altuia viaţa.
Dar când Nordul va diviza Sudul
Un vultur îşi va face cuib în gura Leului.
O Maimuţă va apărea într-un an bisect
Şi va înfricoşa femeile din toată lumea. (...)
De trei ori încântătoarea şi însorita Franţă
Va fi condusă într-un dans sângeros;
Înainte ca oamenii ei să fie liberi.
De trei ori oamenii vor conduce singuri;
De trei ori speranţa lor se va nărui.
Trei conducători tiranici se vor succeda,
Fiecare născut dintr-o altă dinastie.
Apoi, când cea mai cumplită bătălie se va sfârşi,
Anglia şi Franţa vor fi ca una. (...)
Albul va fi negru şi apoi va fi gri,
Iar o domniţă se va mărita a treia oară.
Toţi fiii Angliei care au arat pământul
Vor fi văzuţi cu cartea în mână;
Cunoaşterea va curge,
Săracul va dispune de mare înţelepciune.
Şi acum un cuvânt cu rimă stângace
Despre ce va fi în timpurile viitoare
Pentru că în acele zile uluitoare, îndepărtate,
Femeile vor adopta o nebunie
De a se îmbrăca precum bărbaţii şi pantaloni vor purta
Şi îşi vor tăia frumoasele bucle.
Ele vor călări bărbăteşte, cu o căutătură neruşinată,
Precum vrăjitoarele o fac acum pe coada de mătură.
Şi dragostea va pieri şi mariajul va înceta,
Naţiunile vor dispărea, iar naşterile se vor împuţina.
Soţiile se vor ataşa de câini şi pisici,
Iar bărbaţii vor trăi precum porcii.
În o mie nouă sute douăzeci şi şase
Clădiţi case uşoare, de paie şi beţe,
Şi monştrii urlători cu oameni pe ei
Par să mănânce recolta proaspătă.
Şi oamenii vor zbura precum păsările zboară acum
Şi vor renunţa la cal şi la plug.
Când picturile vor părea să aibă viaţă şi se vor mişca,
Când bărci ca peştii vor înota sub mare,
Când oamenii ca păsările vor brăzda cerul,
Jumătate din lume va pieri înmuiată în sânge.
Pentru că mari războaie sunt plănuite atunci
Şi focul şi sabia vor mătura pământul. (...)
Fugiţi în munţi şi vizuini,
În mlaştini, păduri şi sălbatice ţinuturi,
Pentru că furtunile se vor dezlănţui şi oceanele vor mugi
Când Gabriel va sta pe mare şi pe ţărm,
Şi când el va sufla în cornul său,
Vechi lumi vor muri şi altele se vor naşte.