Main menu

header

18-01-1de Elena Şerban

Doi dintre membrii Familiei Regale a României, Regele Mihai I şi Regina Maria, împart nu doar acelaşi nume, ci şi aceeaşi zodie. Cea a Scorpionului. Despre nativii din Scorpion se spune că sunt loiali, hotărâţi şi curajoşi. Calităţi care caracterizează din plin cele două feţe regale.

 

Mihai I - Înscăunat la 6 ani

Ultimul rege al României, Majestatea Sa Regele Mihai I, a venit pe lume la 25 octombrie 1921, la Castelul Peleş de la Sinaia. Majestatea Sa este fiul Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-mamă, Elena. Mihai I a avut mai multe domnii, până la exilul forţat din 1947. Când Majestatea Sa avea doar 6 ani a fost nevoit să urce pe tron după decesul bunicului său, Regele Ferdinand I. Din cauza vârstei fragede, Mihai I era sub tutela unchiului său, Principele Nicolae al României.

Prima domnie a lui Mihai I s-a terminat în iunie 1930, o dată cu urcarea pe tron a tatălui său, Regele Carol al II-lea. Mihai I a revenit pe tronul României începând cu 6 septembrie 1940, după abdicarea tatălui său. La 23 august 1944, Regele Mihai I a decis ca România să treacă de partea ruşilor în Cel de-Al Doilea Război Mondial, după ce iniţial statul român era de partea Germaniei. După terminarea războiului, Majestatea Sa s-a opus, fără succes, instaurării regimului comunist. Mihai I a fost obligat să abdice, la 30 decembrie 1947. După plecarea din ţară, în martie 1948, Mihai a declarat că abdicarea sa este nulă. Ca urmare, Guvernul comunist i-a retras cetăţenia română atât Majestăţii Sale, cât şi membrilor Familiei Regale. În iunie 1948, Mihai I s-a căsătorit la Atena cu Ana de Bourbon Parma. Au împreună cinci fiice: Margareta (n. 1949), Elena (n. 1950), Irina (n. 1953), Sofia (n. 1957) şi Maria (n. 1964).

Între 1949 şi 1956, Regele Mihai şi Regina Ana au locuit la Lausanne, şi apoi în Anglia. Pentru a-şi câştiga existenţa, Regele şi Regina au construit o fermă de pui şi un mic atelier de tâmplărie, şi apoi au pus pe picioare o firmă cu profil electronic. Familia Regală a revenit în Elveţia în 1956, stat în care au locuit peste 45 de ani.

18-01-2Regina Maria - Mama Răniţilor

Regina Maria a României, bunica Majestăţii Sale, Regele Mihai I, s-a născut la 29 octombrie 1875, în Anglia, într-o familie cu sânge albastru. Tatăl său era fiul Reginei Victoria, iar mama sa a fost unica fiică a Ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Maria Alexandra Victoria, pe numele său complet, s-a căsătorit la 29 decembrie 1892 cu prinţul Ferdinand de Hohenzollern. Regina a fost sfetnicul Regelui Ferdinand până la moartea acestuia în 1927. În momentul în care fiul său, Carol al II-lea, a moştenit tronul, el a izolat-o complet pe Regină, care s-a retras din viaţa publică până la moartea sa în 1938. Regina Maria a rămas în sufletul românilor după ce, în timpul Primului Război Mondial, a participat alături de doamnele de la Curte la îngrijirea soldaţilor. De acolo i-a şi venit numele de Mama Răniţilor sau Regina-Soldat. De asemenea, tot Reginei Maria îi este atribuită construcţia Palatului de la Balcic, acum în Bulgaria, loc de întâlnire pentru artiştii epocii. De altfel, ultima dorinţă a Reginei Maria a fost ca trupul său să fie înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeş, iar inima, la Balcic. După pierderea Cadrilaterului (1940), inima a fost adusă lângă Castelul Bran, a doua reşedinţă a Reginei Maria. Se spune că, în 1968, sarcofagul în care se afla inima Reginei a fost spart, iar caseta a fost aruncată undeva în subsolul Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti.