de Andrei Dicu
Un monument de talent, de blândeţe şi de umor, regretatul actor Mişu Fotino a plecat dintre noi la 13 ianuarie. A trăit ultimii ani departe de luminile artificiale şi s-a retras în glorie înainte ca lumea să se întrebe, ca de obicei, ce mai caută pe scenă când sănătatea îi joacă feste. Artist remarcabil, Fotino a impus respect şi s-a bucurat de prietenia colegilor şi a spectatorilor, pentru că rari sunt actorii care se pot lăuda cu lipsa clevetitorilor.
Dan Puric, despre frumuseţea discretă a actorului român
Mihai „Mişu” Fotino este unul dintre marii actori care nu şi-au justificat existenţa prin doborârea recordurilor. A iubit publicul şi l-a tratat cu respect până în ultima clipă, acesta fiind motivul pentru care, din pricina bolii, a preferat să stea în ultimii ani departe de profesia sa de suflet. N-a acceptat să devină „un caz social”, iar moderatorii tv să-şi construiască statui pe durerea sa. În schimb, a rămas un mentor al generaţiei care i-a urmat şi care îi poartă, cu sfinţenie, respectul. „Născut parcă pentru teatru, Mişu Fotino purta cu sine, cu o lejeritate de invidiat, istoria şi farmecul său. Am avut norocul să joc alături de el. N-am să uit niciodată că, dincolo de talentul său aparte, cu care mă surprindea şoptindu-mi parcă «vezi, vremea n-a trecut peste mine!», m-a contaminat, fără să ştie, cu tainica poveste a acestei lumi pe care o purta mereu cu un zâmbet şăgalnic şi, de aceea, lui îi datorez o moştenire sublimă, frumuseţea discretă a actorului român”, avea să spună Dan Puric la momentul trecerii mentorului său la cele veşnice.
Remarcat de marele regizor Sică Alexandrescu
Se poate afirma cu tărie că Mişu Fotino a fost un copil teribil al scenei româneşti. A debutat la frageda vârstă de 6 ani, în piesa de teatru „Coloniale”, moştenind pasiunea scenei de la tatăl său, căruia îi poartă şi numele complet. În scurt timp de la prima replică a ajuns să fie răsfăţat de monştrii sacri ai teatrului românesc. „Câţi copii s-ar putea mândri, ca şi mine, că au fost ţinuţi pe genunchi de marele Iancu Brezeanu, alintaţi de Tudorică Muşatescu şi de alţi buni prieteni ai tatălui meu?”, avea să declare mai târziu. În 1952 a devenit actor profesionist la Teatrul Dramatic din Braşov, iar după numai patru ani a fost remarcat de marele regizor Sică Alexandrescu. Acesta l-a adus imediat la Naţionalul bucureştean, acolo unde şi-a făurit o carieră pe măsura talentului său debordant. Deşi nu s-a dat în vânt după premii şi distincţii, la a XIV-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, care a avut loc la 3 aprilie 2006, maestrul a fost recompensat pentru întreaga sa activitate, care a numărat sute de roluri pe scenă, 14 filme şi nenumărate participări la emisiuni umoristice la radio şi la televiziune. În anul 2004, preşedintele de atunci, Ion Iliescu, i-a conferit artistului Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.
Sebastian Papaiani: „Mişu poseda calitatea umană, care a dispărut în ultima vreme”
Colegii l-au preţuit şi îl iubesc în continuare pe Mişu Fotino, astfel că reacţiile nu s-au lăsat aşteptate după trecerea sa la cele veşnice. „E groaznic. Nu am cuvinte… mai ales că ne întâlneam, ne vedeam des, pentru că eram vecini. Era un om minunat... Un mare actor, încă un mare actor a dispărut”, a declarat maestrul Mitică Popescu. Actriţa şi cântăreaţa Margareta Pâslaru s-a declarat „tulburată” de vestea morţii lui Mihai Fotino şi a adăugat: „Nu mai departe de ziua de ieri a fost o emisiune în care s-au reluat unele scheciuri pe care le-am jucat împreună cu dânsul şi mă gândeam că trebuie să aflu cum se mai simte. N-am mai apucat să-i telefonez”. Şi maestrul Sebastian Papaiani era devastat de pierderea unui mare prieten: „Mişu era un actor care ştia întotdeauna ce trebuie să facă. În afară de calitatea de artist, poseda calitatea umană, care a dispărut în ultima vreme. Mişu Fotino şi-a terminat activitatea de actor la TNB odată cu viaţa”.
Prieten la cataramă cu Ştefan Bănică senior
„Îmi pare rău că numai într-o lună, ultima lună, trebuie să vorbesc la trecut despre atâţia oameni dragi mie, ca Octavian Sava, Titus Munteanu, Nae Lăzărescu, iar acum Mişu Fotino”, a declarat unei agenţii de presă Ştefan Bănică Jr, care şi-a amintit inclusiv de prietenia dintre tatăl său şi maestrul Fotino: „A fost un bun prieten al tatălui meu, un OM cu majuscule, pe care l-am cunoscut încă de când eram copil. Iar eu, personal, am avut plăcerea şi onoarea să joc alături de domnia sa acum 15 ani, în filmul «Sexy Harem Ada-Kaleh», în regia lui Mircea Mureşan”.
„Mişu Fotino era un actor sclipitor, inteligent, de un umor extraordinar. Am intrat în teatru în aceeaşi zi. Cu toate că nu ne cunoşteam, am devenit amici când am dat concursul”, a declarat la rândul său doamna Draga Olteanu Matei, iar regizorul Constantin Dicu, sub bagheta căruia Mişu Fotino a jucat în două filme de televiziune şi în scheciuri pentru programele de Revelion, a continuat în aceeaşi notă de mare regret şi preţuire postumă: „Mişu era un tip calm, prietenos, care răspândea în jurul său bună dispoziţie”.
„Am venit să vă arăt că sunt viu!”
Pentru că vorbeam despre hazul pe care îl împărtăşea în jur cu nonşalanţă, iată o întâmplare inedită, edificatoare în privinţa caracterului maestrului. În urmă cu vreo cinci, şase ani, maestrul Fotino a mai „murit” o dată. Da, da, nu râdeţi. Nu se simţea bine încă de atunci, iar o ziaristă anonimă a scris despre dânsul în stilul „modern”: „Maestrul Fotino se zbate între viaţă şi moarte”. Apoi, într-o dimineaţă de luni, oare cine patrula, în jurul orelor 8:00-9:00, prin faţa redacţiei? Aţi ghicit: Mişu Fotino. A aşteptat-o pe domnişoară până în jurul orei 14:00, iar apoi a răspuns uimirii generale: „Am venit să vă arăt că sunt viu!” Apoi a zâmbit, s-a răsucit pe călcâie şi a plecat... Acesta este... de fapt a fost, deşi ne va fi foarte dificil să ne obişnuim cu verbul la trecut, Mişu Fotino. Un om viu. Şi un lord.
• Copilul-minune Mihai Fotino a debutat pe scenă la vârsta de 6 ani, alături de tatăl său, în piesa „Coloniale“
Născut la 14 septembrie 1930, la Braşov, Mihai „Mişu” Fotino s-a remarcat drept un excelent actor de comedie, dar şi de dramă. A acumulat o bogată experienţă în teatru, în cinematografie şi în televiziune, desfăşurându-şi activitatea timp de 77 de ani, o perioadă demnă de Cartea Recordurilor, deşi dânsul nu s-a fălit niciodată cu performanţele sale. Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Braşov. Printre filmele în care a jucat se numără „Directorul nostru” (1955), „Telegrame” (1959), „Porto Franco” (1961), „Titanic Vals” (1964), „Tufă de Veneţia” (1977), „Chiriţa la Iaşi” (1987) şi „Sexy Harem Ada-Kaleh” (2001). În seria originală „Tarzan” a reuşit, în anul 2003, un memorabil dublaj de voce, în rolul profesorului Archimedes Q. Porter, vocea în original aparţinându-i actorului Jeff Bennett. În viaţa personală şi-a cunoscut mama târziu, la 40 de ani, deoarece aceasta se stabilise la Cernăuţi. A fost căsătorit şi are o fiică, Ana Maria.
„Câţi copii s-ar putea mândri, ca şi mine, că au fost ţinuţi pe genunchi de marele Iancu Brezeanu, alintaţi de Tudorică Muşatescu şi de alţi buni prieteni ai tatălui meu?“ - Mişu Fotino