Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

Cercetătorii de la Universitatea Sungkyunkwan, din Seul, au inventat un gadget care va permite încărcarea bateriei telefonului în timp ce vorbeşti la el, transformând sunetul în electricitate. Astfel, cu cât volumul vocii este mai ridicat, cu atât telefonul se va încărca mai repede.

Ideal pentru cei cărora li se descarcă bateria în timpul conversaţiei
Potrivit dailymail.co.uk, invenţia ar putea fi de mare ajutor pentru cei care rămân des fără baterie în mijlocul unei conversaţii. Totuşi, există temeri cum că invenţia va fi folosită drept scuză pentru cei care obişnuiesc să deranjeze prin conversaţii telefonice zgomotoase în locuri publice. „Au fost încercate mai multe variante pentru a găsi surse de energie din mediul înconjurător. Sunetul, care există în viaţa noastră de zi cu zi, a fost însă trecut cu vederea. Asta ne-a motivat să construim sistemul bazat pe transformarea vocii, a muzicii sau a altor zgomote în electricitate”, a declarat Sang-Woo Kim, de la Universitatea Sungkyunkwan.

• Tehnologia ar putea fi folosită şi pentru a încărca playere audio, fredonarea melodiilor fiind suficientă pentru a ridica nivelul bateriei