Main menu

header

02-01-1de Elena Şerban

Gianfranco Corsi Zeffirelli, genial regizor italian de teatru şi film, s-a născut la 12 februarie 1923, la Florenţa, în urma unei relaţii de adulter. Părinţii săi, Adelaide Garosi şi Ottorino Corsi, erau căsătoriţi fiecare cu o altă persoană. Numele Zeffiretti a fost ales de mama sa, deoarece nu îi putea da fiului său nici numele ei şi nici pe cel a iubitului. Ulterior, regizorul l-a schimbat în Zeffirelli. Chiar dacă părinţii săi nu au format o familie, nu a însemnat însă că micul Franco nu a avut parte de dragostea celor doi. Aşa că a suferit amarnic la moartea mamei sale, care a decedat de tuberculoză. Tatăl său l-a trimis la o verişoară de-a sa, care l-a crescut.

După liceu, s-a înscris la Universitatea din Florenţa, unde a studiat arta şi arhitectura. În perioada studenţiei, i-a cunoscut pe Vittorio DeSica, Roberto Rossellini şi Luchino Visconti, de la care a învăţat câteva dintre tehnicile regiei. Pentru o perioadă însă, atenţia sa a fost atrasă de teatru şi se angajează ca decorator. Prima sa mare realizare a fost „L’Italiana in Algeri” pentru La Scala din Milano. A devenit apoi regizor şi a montat, printre altele, „Tosca la Royal Opera House” (1964) cu Maria Callas şi Tito Gobbi sau „Boema” şi „Turandot” la Metropolitan Opera House de New York. Apoi, s-a orientat către prima sa mare dragoste: filmul. Primul lungmetraj a fost realizat în 1957: „Camping”. Au urmat ecranizarea piesei „Îmblânzirea Scorpiei” a lui William Shakespeare, în 1967, cu Richard Burton şi Elizabeth Taylor. În 1977 a produs „Iisus din Nazareth”, filmul care i-a făcut pe mulţi să creadă că Iisus Hristos arată ca Robert Powell. E una dintre versiunile cel mai vizionate ale vieţii lui Iisus, dintre cele 140 de versiuni făcute, şi cel mai mult difuzată în Săptămâna Mare în toate ţările creştine de pe glob. Asta în ciuda faptului că regizorul este homosexual, lucru neacceptat de majoritatea catolicilor din lume. Regizorul a fost senator în Parlamentul Italiei din partea partidului Forza Italia condus de Silvio Berlusconi. În 2004 a primit titlul de Cavaler al Imperiului Britanic.