de Elena Şerban

La 3 martie 1930 s-a născut omul care a devenit primul preşedinte al României de după Revoluţia din ’89. Ion Iliescu a venit pe lume la Olteniţa, în Călăraşi, în familia lui Alexandru, comunist ilegalist, şi a Mariei Dumitru Toma. La vârsta de 1 an, Ion a fost abandonat de mama sa naturală, care a ales să plece în Bulgaria natală. Nici de tată nu a avut parte prea mult. Alexandru Iliescu a murit în închisoare din cauza convingerilor sale comuniste. Norocul micului Ion a fost Maria P. Iliescu, a doua soţie a lui Alexandru, care l-a crescut pe copil.

Maria a fost cea care a ţinut neapărat ca Ion să înveţe carte, iar tânărul a fost trimis la Bucureşti. După absolvirea Liceului „Spiru Haret”, în 1949, Ion a studiat la Institutul Politehnic Bucureşti, iar apoi la Institutul Energetic din cadrul Universităţii din Moscova.

În 1953 a intrat în PCR, partid în care a urcat rapid până la nivelul de secretar al CC al UTC în 1956 şi apoi membru al CC al PCR. Ulterior a devenit şef de secţie la CC al PCR şi prim-secretar al CC al UTC. În 1971, Nicolae Ceauşescu a decis că Ion Iliescu, cu multele sale relaţii la Kremlin, ar putea reprezenta un pericol, aşa că a decis să îl exileze în provincie. A fost viceprim-secretar al judeţului Timiş şi apoi prim-secretar al judeţului Iaşi. În 1984 a fost exclus din PCR şi până în decembrie 1989 a fost „mazilit” simplu director la Editura Tehnică.

Evenimentele din decembrie ’89 şi căderea lui Ceauşescu l-au „emanat”, cum îi plăcea chiar lui să spună, în fruntea Frontului Salvării Naţionale (FSN), transformat apoi în Partidul Social Democrat, care l-a împins spre fotoliul de preşedinte al României în perioada 1990-1992, 1992-1996 şi 2000-2004. Ion Iliescu este căsătorit cu Nina, însă nu au copii.