Main menu

header

17-01-1de Elena Şerban

S-a născut pe 12 martie 1946, la Los Angeles. Este fiica unor uriaşi ai marelui ecran: actriţa Judy Garland şi regizorul Vincente Minelli. Este premiată cu Oscar şi Tony. Nicio mirare dacă ne gândim că practic a crescut în studiourile de filmare, unde de altfel s-a şi contaminat cu virusul cinematografiei. Fire puternică, Liza nu a suferit prea tare după divorţul părinţilor săi din 1951.

Liza şi-a început cariera în actorie la vârsta de doar 17 ani, odată cu piesa „Best Foot Forward”, jucată pe scenele newyorkeze. Un an mai târziu, tânăra a fost invitată într-un spectacol la Londra, care s-a bucurat de un uriaş succes. Tot în capitala Marii Britanii, Liza l-a cunoscut pe Peter Allen, care i-a devenit repede soţ.

Succesele pe plan profesional au continuat şi în 1969, la doar 23 de ani a fost nominalizată la Premiul Oscar. Asta după ce la 19 ani câştigase deja primul Tony. Apoi, în 1972, a luat Premiul Oscar pentru prestaţia din „Cabaret”.

Anii ’70 au fost buni pentru Liza doar pe plan profesional. Numeroasele roluri i-au distrus căsnicia cu Allen. Nu a stat oricum prea mult pe gânduri şi s-a recăsătorit. De mai multe ori... Prima dată cu Jack Haley Jr, apoi cu sculptorul Mark Gero, dar şi cu necunoscutul David Geast. Cu niciunul n-a avut copii... Şi asta, dar şi divorţurile au afectat-o. A început să-şi neglijeze cariera, iar rolurile s-au împuţinat. De supărare, s-a aruncat într-un vârtej de alcool şi droguri, din care a ieşit cu greu.