Main menu

header

471 02 1de Elena Şerban

Muzica, actoria sau politica. Sunt cele trei mari pasiuni care i-au marcat viaţa uneia dintre cele mai mari actriţe ale Hollywoodului, Barbra Streisand. Născută în New York, la 24 aprilie 1942, Barbra Joan Streisand a câştigat de două ori Oscarul atât pentru actorie cu drama muzicală „Yentl” (1983), peliculă în care a debutat și ca regizor, cât şi pentru cel mai bun cântec original „Evergreen”. După ce a absolvit Liceul Beis Yakov, din Brooklyn, a urmat cursurile Erasmus Hall High School. Dorinţa de a deveni actriţă nu s-a îndeplinit imediat după terminarea liceului, aşa cum voia. Însă, datorită vocii deosebite, a câştigat un concurs de tinere talente, fiind angajată să cânte în diverse cluburi din New York. Succesul a venit în 1962, după ce a debutat pe Broadway în musicall-ul „I Can Get It For You Wholesale”, în rolul secretarei Miss Marmelstein, obţinând prima sa nominalizare la un Premiu Tony ca actriţă într-un rol secundar. Următorul pas în cariera actriţei cu ochi albaştri a fost apariţia în show-ul tv „My Name is Barbra”, difuzat de CBS. Nu mai puţin de cinci Premii Emy a obţinut actriţa pentru această emisiune. Apoi, totul a părut incredibil de uşor. Atât în actorie, unde primea rol după rol, cât şi în muzică, unde succesele veneau parcă pe bandă rulantă. De altfel, este cea mai vândută cântăreaţă pe parcursul a patru decenii. Cu mai mult de 50 de Discuri de Aur și 30 de Platină, este a doua cântăreață de succes din toate timpurile, înaintea formației The Beatles, Barbra fiind însă renumită pentru hitul „Woman in love” („O femeie îndrăgostită”). Pe plan personal, artista este acum la fel de împlinită. Nu a fost însă aşa toată viaţa sa. În ciuda şarmului său ieşit din comun, actriţa nu a avut parte de legături prea fericite, chiar dacă numărul relaţiilor care i s-au atribuit în timp nu a fost mic. Presa de peste Ocean scria că Barbra, care a fost măritată doar de două ori, cu actorul Elliott Gould şi cu James Brolin, a fost iubită de Kris Kristofferson, Ryan O’Neal, Don Johnson, Clint Eastwood, Liam Neeson, Andre Agassi sau Peter Jennings. Barbra are un fiu, Jasom, din căsătoria cu Elliott Gould.