Main menu

header

484 2 1de Andrei Dicu

Născut la 29 iulie 1883, la Dovia, Benito Amilcare Andrea Mussolini a fost conducătorul Italiei în perioada 1922-1943. Dragostea de care se bucura în rândul maselor l-a inspirat pe Adolf Hitler, care de multe ori îşi întreba sfătuitorii: „Cum ar reacţiona Mussolini în problema X?”. Hitler a moştenit cultul personalităţii tot de la Mussolini, care organiza parade teribile încă din anii ’20. Fiu al unei învățătoare de țară și al unui fierar, Benito a făcut şcoala elementară la Dovia. A terminat cu greu, la 14 ani, Şcoala Secundară, fiind de mai multe ori aproape de exmatriculare, „graţie” atitudinii anarhice. Trimis la Faenza, la liceul Călugărilor Silezieni, s-a revoltat contra disciplinei impuse şi a fost exmatriculat. După terminarea liceului, la Forli, a predat într-o școală elementară. În 1902, a plecat în Elveția, unde a fost arestat pentru vagabondaj şi încăierări. În 1904 a revenit acasă, pentru satisfacerea serviciului militar. A editat un ziar socialist în Forli și a lucrat la „Avanti!”, cea mai puternică publicaţie de stânga. Şi-a schimbat părerile politice şi, la 29 martie 1919, a fondat, la Milano, primul grup fascist. În octombrie 1922 a condus „Marșul asupra Romei”, pentru a prelua puterea. Temându-se de un război civil, Regele Victor Emanuel l-a desemnat prim-ministru, iar Benito şi-a luat titlul de „Il Duce”. La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, Benito şi amanta sa, Clara Petacci, au încercat să fugă în Elveția. S-au ascuns într-o vilă de pe malul Lacului Comi, dar partizanii comunişti i-au capturat la Dongo şi i-au împuşcat fără judecată, „pentru crime împotriva poporului”, la 28 aprilie 1945. Cadavrele au fost duse la Milano și atârnate cu capul în jos, în faţa unei benzinării. Figura carismatică a lui Mussolini îi inspiră şi azi pe naţionalişti şi pe „ultraşii” din galeriile unor echipe de fotbal, precum S.S. Lazio Roma (club prezidat de „Il Duce”), care îi închină imnuri. În noiembrie 2004 a fost votat cel de-al 43-lea „mare italian”, într-un sondaj de opinie tv.