Main menu

header

488 30 1de Gabriela Militaru

Despre celebrul Robin Williams putem spune că a avut totul, dar nu a fost de ajuns! Tată devotat a trei copii, farsor, actor strălucit, prieten de nădejde, filantropist, sportiv, el a însemnat, până la urmă, un om care a luptat toată viaţa cu propriii demoni. Până când, într-o zi, a hotărât să plece dintre noi. Avea doar 63 de ani!

În copilărie, un obez prieten cu „Superman”

488 30 2Într-unul dintre interviurile sale, Robin Williams a mărturisit că în copilărie era supraponderal şi că nimeni nu voia să se joace cu el. Ca urmare, a găsit o metodă haioasă de a-și petrece timpul: a început să vorbească pe diferite voci și să inventeze personaje. În rest, îşi petrecea cea mai mare parte a timpului în casă, jucându-se cu cei 2.000 de soldăţei de jucărie. „Când eram copil, imaginaţia îmi era singura prietenă”, declara el mai târziu. După spusele actorului, prima persoană pe care a imitat-o a fost bunica sa. Însă, din cauza timidității, el nu a crezut niciodată că va putea deveni actor.

Lucrurile s-au schimbat în momentul în care a ajuns la liceu. Williams a fost desemnat de colegi drept „cel mai amuzant coleg”, dar şi „o persoană cu şanse minime de a reuşi în viaţă”. După terminarea liceului, Robin a fost unul dintre cei doi absolvenţi care au fost acceptaţi în cadrul unui program avansat al cursului de Actorie. Celălalt puşti era cel care urma să-i devină unul dintre cei mai dragi prieteni: Christopher Reeve, devenit ulterior faimosul Superman. Pe cei doi i-a unit o legătură de peste trei decenii. Se pare că, în 1995, după ce Reeve a suferit accidentul hipic (şi-a rupt coloana!), care l-a ţintuit la pat timp de aproape zece ani, Robin a apărut în camera de spital a prietenului său purtând halat şi mănuşi chirurgicale. „Întoarce-te!”, i-a spus el lui Reeve cu un accent rusesc. Actorul imobilizat care ştia că, paralizat fiind, nu poate face aşa ceva a vrut iniţial să cheme asistenta medicală. Apoi şi-a dat seama că falsul doctor era Williams şi a izbucnit în râs. „Am realizat în acea clipă că, dacă pot râde, voi putea supravieţui”, i-a povestit „Superman” într-un interviu Barbarei Walters.

Între Oscar şi Zmeura de Aur

488 30 4Robin Williams şi-a început cariera în cinematografie cu rolul din filmul „Can I Do It ’Till I Need Glasses?”, din 1977. Zece ani mai târziu, actorul a primit prima dintre cele trei nominalizări la Oscar pentru rolul său din „Bună dimineaţa, Vietnam!”. Cea de-a doua nominalizare a venit după prestaţia din „Cercul poeţilor dispăruţi”, din 1989, în timp ce rolul din „Good Will Hunting” (1997) i-a adus binemeritatul premiu al Academiei Americane de Film. În acelaşi an, cititorii revistei „Entertainment Weekly” l-au votat drept „cel mai amuzant om în viaţă”. Alte roluri care l-au făcut celebru pe Williams au fost cele din filmele „Hook”, „Regele pescar”, „Doamna Doubtfire” şi „Patch Adams”. Se pare că, pe lângă talentul său impresionant de a imita, Williams dispunea şi de o putere fantastică de a improviza. Se spune că pentru filmul de animaţie „Aladdin” a improvizat 80% dintre replici. Ca orice actor care se respectă, Williams a fost nominalizat şi la Zmeura de Aur de două ori în acelaşi an, în 1999, pentru rolurile din „Omul bicentenar” şi „Jakob mincinosul”. A fost acuzat că ar fi plagiat textele altora!

A luptat cu dependenţa de droguri, cu depresia şi cu alcoolismul

Un model în majoritatea filmelor sale, Robin Williams a fost în viaţa de dincolo de ecran supus aceloraşi tentaţii ca toţi ceilalţi oameni. Actorul a fost dependent de cocaină spre sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80. După două decenii de luptă cu dependenţa de droguri, în 2003, actorul a început să consume alcool, pentru ca în 2006 să fie nevoit să se interneze într-o clinică de dezalcoolizare. Curând după externare, actorul a mărturisit că este alcoolic, dar că nu a mai consumat droguri. „Nu! Cocaina, care îmi dădea stări paranoide, a fost amuzantă, dar nu m-am gândit nicio clipă să mă întorc acolo”, declara actorul în 2010. La mijlocul acestui an însă, Williams s-a internat din nou, suferind de data aceasta de depresie, stare care pusese stăpânire pe el în ultimii ani. „Mi-a fost ruşine cu mine când am făcut lucruri care m-au dezgustat, iar asta este o stare din care este foarte greu să-ţi revii. Poţi să spui că te-ai iertat, dar nu mai poţi fi cum ai fost”, a afirmat el la un moment dat. Din nefericire, Williams nu a reuşit să mai înşele destinul şi în cazul depresiei. El s-a sinucis la data de 11 august. Două zile mai târziu, autorităţile au confirmat că actorul a fost găsit spânzurat cu o curea în casa sa din California. Actorul a fost căsătorit de trei ori şi a avut trei copii...

Întrebat, la un moment dat, dacă a fost vreodată fericit, Williams a răspuns: „Cred că da. Dar nu îmi este frică nici să fiu nefericit. Şi asta este bine. Pot să zic că în felul acesta totul este în regulă. Acesta este darul vieţii”

L-au consacrat rolurile de mentor al tinerilor

488 30 7Atât în „Cercul poeţilor dispăruţi”, cât şi în „Good Will Hunting”, Robin Williams s-a desprins de latura sa de comediant şi a interpretat magistral rolul de maestru deschizător de drumuri. Jucând, pe rând, un profesor de literatură nonconformist, care îşi învaţă elevii să-şi dea frâu liber pasiunilor, şi apoi un psiholog cu fler, Williams a pus în cele două prestaţii profunzimea unui adevărat formator şi descoperitor de caractere.

„Întotdeauna am crezut că educaţia înseamnă să înveţi să gândeşti pentru tine”, spune personajul John Keating în „Cercul poeţilor dispăruţi”, pentru a-i încuraja pe tineri să depăşească litera cărţii şi să-şi exprime creativitatea. Iar dacă lucrurile nu merg mereu aşa cum le-am programat, poate este cazul să schimbăm perspectiva din care le privim. „Vei avea şi momente grele, important este ca în fiecare zi să descoperi lucrurile bune cărora nu le-ai acordat atenţie până atunci”, pare să completeze personajul său, Sean Maguire, în „Good Will Hunting”.

După moartea actorului, soţia sa a dezvăluit presei că Robin Williams suferea de boala Parkinson în fază incipientă. „Nu era pregătit să facă publică boala sa”, a explicat Susan Schneider

Câinele homosexual

488 30 3În urmă cu câţiva ani, Robin Williams a mărturisit că are un câine homosexual pe care l-a luat de la un adăpost canin. „Am salvat un câine homosexual pe care îl cheamă Leonard şi cu care îmi place să mă plimb pentru că sunt atât de sigur de sexualitatea mea. Oricum el are un iubit cu care plănuieşte să adopte o pisică siameză”, a glumit, spumos, actorul.

Ultimul mesaj public al actorului a fost dedicat fiicei sale, Zelda, în ziua în care aceasta împlinea 25 de ani: „Azi împlineşti un sfert de secol, dar pentru mine vei fi mereu fetiţa mea. Te iubesc!”, a scris actorul pe o reţea de socializare la 31 iulie a.c.