de Elena Şerban
Un stat mic, cu nume de sfânt şi cu o populaţie de nici 30.000 de locuitori. Cât un cartier bucureştean. San Marino. Este situat în centrul Italiei și a fost înfiinţat la 3 septembrie 301 de un cioplitor în piatră, Marinus, pe Muntele Titano.
Fondatorul a construit întâi o biserică
Legenda pe care o spun sanmarinezii oricui ajunge pe aceste meleaguri este că Marinus a fugit din Insula Rab şi s-a refugiat în munţii din regiunea Emilia Romagna, ascunzându-se de furia anticreştină a autorităţilor romane. El s-a stabilit pe Muntele Titano, unde a construit cu propriile mâini o bisericuţă creştină. Cioplitorul a murit în iarna anului 366 şi a lăsat cea mai importantă moştenire urmaşilor săi: credinţa şi libertatea. În decursul a două secole, în jurul bisericii a apărut oraşul botezat San Marino, în onoarea fondatorului său. Profitând de zona izolată, la care ajungeau cu greu străinii, oraşul s-a dezvoltat treptat şi s-a transformat într-un mic stat. Marile puteri ale lumii au ignorat la început San Marino, considerând că e prea multă bătaie de cap pentru a-l cuceri. Dar şi de a-l ajuta. Aşa se face că aceşti oameni s-au obişnuit să se bazeze pe forţele proprii.
În luptă continuă pentru independenţă
Dorinţa de independenţă, dar şi de neutralitate a oamenilor din San Marino s-a văzut şi în timpul războaielor pe care popoarele din jur le purtau. Astfel, în timp ce în imediata lor vecinătate familiile Guelfi şi Ghibellini se luptau, San Marino încerca să rămână neutru. Dar pentru că în jur luptele nu conteneau, sanmarinezii au căutat să câştige din aceste războaie. Astfel, din lupta dintre Guelfi şi Ghibellini, cel mai mult au avut de câştigat... sanmarinezii. Pentru că în timpul conflictului au oferit adăpost unei înalte feţe bisericeşti, au primit de la aceasta documentul de scutire de obligaţii feudale. În timp, stăpânii domeniilor din jurul Republicii San Marino s-au tot schimbat. Chiar dacă Sigismondo da Rimini şi Federico da Urbino, conducători influenţi la acea vreme, şi-au organizat teritoriile lor în mici state, în care arta şi bogăţia erau la mare preţ, San Marino a rezistat. De fapt, de atunci şi-a luat numele de republică, fapt ce presupunea democraţia. Şi, deşi erau aproape convinşi că nu mai reprezintă o ţintă pentru cei din jur, locuitorii erau permanent cu arma la picior.
Protejaţi de Napoleon
De-a lungul istoriei sale tumultuoase, micul stat a fost apoi nevoit să facă faţă şicanelor de tot felul, până în vremea lui Napoleon. După ce a trecut ca vântul, fără să întâmpine nicio rezistenţă prin Italia, Napoleon s-a oprit şi în San Marino. Dar nu ca să îl cucerească, ci doar să aprecieze modelul de republică din munţi. Ba mai mult, a oferit acestui stat o ieşire la mare, dar San Marino a refuzat prudent. Chiar şi în aceste condiţii, Napoleon a protejat mica ţară, pe care a lăsat-o să se dezvolte. Şi a rămas independentă şi recunoscută pe plan internaţional.
Căpitani regenţi, pe post de prim-miniştri
San Marino este împărţit, în prezent, în opt municipii (castelli): Acquaviva, Borgo Maggiore, Chiesanuova, Domagnano, Faetano, Fiorentino, Montegiardino, Serravalle. Oraşele principale, în afara capitalei San Marino, sunt: Dogana, Castello şi Serravalle. Statul are una dintre cele mai vechi constituţii din lume. Puterea legislativă este asigurată de Marele Consiliu General, format din 60 de membri aleşi prin vot direct la fiecare cinci ani. În ceea ce priveşte puterea executivă, aceasta este exercitată de Congresul de Stat, alcătuit din 10 membri aleşi de Marele Consiliu General. Şefii puterii executive sunt cei doi căpitani regenţi, aleşi pentru şase luni (la 1 aprilie şi 1 octombrie, în fiecare an).
Vizitat anual de 3,5 milioane de turişti
Pentru că nu se poate lăuda cu un sol mănos, ci doar cu dealuri, economia acestui mic stat se bazează în special pe turism şi comerţ, şi mai puţin pe agricultură. Vara, atunci când este sezon turistic, numărul locuitorilor din San Marino este depăşit considerabil de cel al vizitatorilor. Conform statisticilor, peste 3,5 milioane de turişti ajung anual în San Marino. Ei sunt atraşi nu doar de construcţiile medievale din acest stat, ci şi de clima mediteraneană, dar mai ales de faptul că, deşi nu e membru UE, micul stat are ca monedă euro.
Turiştii vizitează mai ales Palatul Guvernului din Piazza della Libertá (Piaţa Libertăţii), dar şi castelele de pe Muntele Titano: La Cesta (Muzeul Armelor şi Cabinetul Obiectelor Bizare), La Guiata şi La Rocca. Nu sunt ocolite Muzeul Gabrialdi, Bazilica, Palatul Guvernului şi Biserica Franciscanilor din oraşul San Marino.
În afară de oarecum clasicele obiective turistice, San Marino se laudă cu singurul muzeu din lume dedicat curiozităţilor. Printre exponatele ce se pot admira la Museo delle Curiosita sunt: cursa de purici, setul de ceşti pentru mustăcioşi, grebla pentru curăţarea limbii sau saboţii veneţieni de 51 cm înălţime.
Situat pe Muntele Titano, oraşul San Marino este punctul principal de atracţie al turiştilor. Cea mai vizitată parte este cea din interiorul fortificaţiilor formate din trei incinte, dintre care cea exterioară s-a păstrat cel mai bine. Oraşul este orientat pe direcţia nord-sud. Turiştii pot intra prin latura de vest prin Porta San Francesco şi pot străbate traseul de-a lungul fortificaţiilor, până la extrema nordică, la Porta dela Rupe.
Calea ferată, construită de Mussolini
Accesul către acest mic stat este destul de facil. Se poate ajunge cu avionul, aeroportul din Bologna fiind la doar 50 km, iar cel din Rimini, la doar 14 km. Pentru cei care aleg maşina, Autostrada A14 Bologna - Ancona, intrând dinspre Rimini, este perfectă. Cea mai ieftină variantă este autobuzul din Rimini. Un bilet dus-întors costă cel mult 10 euro de persoană.
Există şi o cale ferată, construită în timpul dictaturii lui Benito Mussolini, înainte de Al Doilea Război Mondial, dar traficul a fost oprit în urmă cu câteva decenii. Pentru că Gara Piazzale Min Stradone există încă, autorităţile din San Marino au propus reluarea legăturii pe calea ferată cu Italia, însă deocamdată acest lucru nu s-a întâmplat.
În San Marino există şi un traseu de telecabină de 1,5 kilometri, care leagă capitala de Borgo Maggiore.
Alte state liliputane
Statul din munţi nu este cel mai mic din lume. Pe lista ţărilor care se pot înscrie în categoria state liliputane se numără Monaco (2 km2 şi 32.796 de locuitori), Nauru (22 km2 şi 13.770 de locuitori), Liechtenstein (160 km2 și 34.498 de cetăţeni), Tuvalu (25 km2 și 12.177 de locuitori), Insulele Marshall (181 km2 şi 63.174 de locuitori).