de Raluca Grințescu

Undeva, în anul 1953, autorul francez Jean Giono scria o emoţionantă nuvelă intitulată „Omul care planta copaci”. Descrierile şi povestea în sine păreau atât de reale, încât mulţi cititori erau convinşi că Elzeard Bouffier, personajul principal, exista cu adevărat. A fost nevoie ca autorul să declare public că personajul era unul ficţional, creat doar pentru a-i face pe cititori să iubească pădurea şi copacii. Spre deosebire de Elzeard Bouffier, Jadav Payeng există cu adevărat, trăieşte, luptă, păzeşte şi iubeşte ca nimeni altul o pădure de peste 1.000 de hectare pe care a plantat-o cu mâna sa pe o mică insulă din mijlocul marelui Fluviu Brahmaputra. Povestea sa adevărată se constituie într-unul dintre acele exemple care ar trebui urmate de fiecare dintre noi. Căci pădurea înseamnă, înainte de toate, Viaţă!

Și-a găsit chemarea în inima sălbăticiei

În vechime, păduri seculare acopereau aproape toată India, la fel ca în cazul multor alte ţări, printre care şi România. În prezent, situaţia este cu adevărat gravă, creşterea uriaşă a numărului oamenilor (India este pe locul doi după China la acest capitol, cu o populaţie de peste 1 miliard de locuitori) a dus la defrişări devastatoare. India este cel mai mare consumator mondial de lemne de foc. Partea dureroasă constă aici din faptul că nevoia de lemne de foc a Indiei este de cinci ori mai mare decât maximum de lemn care poate fi extras din pădurile sale. S-a ajuns, astfel, în situaţia în care circa 40% din cantitatea de energie necesară Indiei să fie asigurată de lemnul de foc. Cifrele vin cu realităţi cu adevărat zguduitoare pentru ecologişti, nu mai puţin de 80% din populaţia rurală şi 48% din cea urbană se bazează pe lemn de foc pentru activităţi casnice şi încălzit locuinţe (ultimul aspect fiind prevalent în statele din nordul ţării).

Moartea unor bieţi şerpi...

În acest climat economico-social potrivnic păstrării pădurilor, un om cu origini umile, dar cu suflet mare şi aspiraţii nobile, a demonstrat prin exemplu său că există o soluţie pentru marea criză ecologică (cu tot cu urmările sale grave) ce pândeşte India în situaţia în care această ţară va rămâne fără păduri. Jadav Payeng este un pădurar din satul Jorhat, statul Assam. Acest om şi-a început visul încă din anul 1979, când s-a angajat ca pădurar în cadrul unui proiect-pilot de împădurire a unei zone puternic degradate. A fost chemarea vieţii sale. Din acel moment, tânărul indian ştia ce va face pentru restul vieţii sale. Atunci a pus bazele unei păduri în toată puterea cuvântului. Totul a început în anul 1979, când mai multe inundaţii bruşte ale Fluviului Brahmaputra au aruncat un număr mare de şerpi eşuaţi pe o insulă nisipoasă din mijlocul acestui imens curs de apă. A doua zi, când Payeng a ajuns pe insulă, acesta a văzut o imagine tristă. Majoritatea şerpilor fuseseră literalmente prăjiţi de soarele dogoritor al tropicelor. Insula nu avea niciun copac, iar bietele reptile nu au găsit umbră, în consecinţă, soarele puternic le-a ucis. „Şerpii muriseră din cauza căldurii intense şi a faptului că nu exista niciun copac care să le ofere protecţie. M-am aşezat lângă ei şi am izbucnit în plâns. Am mers la departamentul forestier de care aparţineam şi am raportat situaţia. I-am întrebat dacă pe acea insulă se pot planta copaci. Superiorii mei de atunci au fost reticenţi. M-au rugat, în schimb, să încerc să plantez bambuşi. A fost foarte greu, dar nu m-am lăsat. Nu a fost nimeni să mă ajute, nimeni nu era interesat”, declară Jadav, acum în vârstă de 47 ani, într-un interviu acordat unui cotidian indian.

Duce netulburat cruciada verde

Îşi reaminteşte cu nostalgie cum a renunţat la continuarea studiilor şi a început o viaţă nouă pe insula nisipoasă. În fiecare dimineaţă planta puieţi de bambus şi alţi arbori specifici florei indiene precum ejar (Lagerstroemia speciosa), arjun (Terminalia arjuna), himolu (Bombax ceiba), koroi (Albizia procera), moj (Archidendron bigemium). Cu toate acestea, bambusul acoperă peste 300 de hectare din cele 1.000, cât cuprinde pădurea lui Jadav. Cum bambusul creşte extrem de repede, în câţiva ani insula nisipoasă a fost acoperită cu verdele viu al vieţii. „Atunci m-am decis să plantez şi arbori de esenţă lemnoasă. M-am apucat să aduc puieţii. Am fost nevoit să aduc şi furnici roşii indiene din satul meu, şi acestea m-au muşcat sănătos de multe ori. Furnicile roşii schimbă proprietăţile şi chimia solului acolo unde trăiesc şi fac bine copacilor. Au fost într-adevăr nişte experienţe unice”, îşi aminteşte zâmbind Jadav. Curând, biodiversitatea a început să-şi facă simţită prezenţa pe insulă. Copacii au adus plante, plantele insecte, insectele reptile şi păsări. Au apărut inclusiv mamiferele mari, atrase de noul biotop. În prezent, pădurea adăposteşte peste 100 de cerbi, numeroşi iepuri, maimuţe, păsări şi multe alte specii, unele deosebit de rare, pe care nimeni nu se aştepta să le vadă aici atât de repede. „Omul Pădurii din India”, cum îl cunoaşte azi toată lumea, îşi continuă netulburat şi neclintit cruciada verde. Dacă exemplul său ar fi preluat de tot mai mulţi oameni din întreaga lume, poate conştiinţele multora s-ar schimba. Iar în România zilelor noastre am avea nevoie măcar de un Jadav Payeng autohton, care să dea tonul unei treziri naţionale în privinţa protejării cu orice preţ a pădurilor. Acelea care ne-au mai rămas...

„Dacă trăia în altă ţară, ar fi fost erou naţional“

Departamentul Forestier al statului Assam a aflat relativ recent de pădurea lui Jadav. „Am fost surprinşi să găsim această pădure pe malul nisipos. Localnicii ale căror case şi culturi au fost distruse de elefanţi voiau să taie copacii drept răzbunare pe animale. Dar Payeng le-a ieşit în faţă şi i-a provocat să-l ucidă mai degrabă pe el decât să taie copacii. Omul acesta îşi tratează copacii şi animalele ca pe propriii copii. Văzând acestea, ne-am decis să ne implicăm şi să-l ajutăm. Suntem şi noi uluiţi de Payeng, a muncit singur peste 30 de ani, şi fără să ştie nimeni a ridicat o pădure. Dacă trăia în altă ţară, ar fi fost erou naţional”, declară Gunin Saikia, purtător de cuvânt al Departamentului Forestier indian. Dincolo de tot şi de toate, Jadav continuă să trăiască într-o colibă mică, ridicată în pădure, alături de Binita, soţia sa, şi de cei trei copii, care îl ajută la toate treburile zilnice. Singura sursă de venit a familiei constă în laptele vacilor şi a bivoliţelor pe care aceştia îl vând în satele din împrejurimi. Pe viitor, Jadav speră ca Departamentul Forestier să-l lase să creeze alte păduri în statul Assam. La 22 aprilie 2012, activitatea sa a fost recunoscută şi apreciată la nivel naţional, Jadav primind o slujbă permanentă în cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Mediului din cadrul Universităţii Jawaharlal Nehru.

„Omul acesta îşi tratează copacii şi animalele ca pe propriii copii. Văzând acestea, ne-am decis să ne implicăm şi să-l ajutăm. Suntem şi noi uluiţi de Payeng, a muncit singur peste 30 de ani, şi fără să ştie nimeni a ridicat o pădure. Dacă trăia în altă ţară, ar fi fost erou naţional“ (Gunin Saikia, purtător de cuvânt al Departamentului Forestier din India)