de Eveline Păuna
De peste un deceniu, designerul Adina Buzatu influențează stilul vestimentar al personalităților din România. Iată câteva sfaturi utile pentru sezonul rece.
Read more: Adina Buzatu, stilistul vedetelor, despre tendinţele toamnă-iarnă: „Este sezonul paltoanelor!“de Silviu Ghering şi Adrian Barna
Celebru pentru fizicul său atletic și pentru zâmbetul cuceritor, care l-au transformat într-un adevărat Don Juan al marelui ecran, Burton Stephen Lancaster s-a născut la 2 noiembrie 1913, în New York. Mama, Elizabeth, provenea dintr-o familie de emigranți irlandezi de condiție modestă. Tatăl, James Henry, poștaș în East Haarlem, era descendentul unei familii engleze ce purta un nume ilustru, Lancaster, cu rădăcini în secolul al XI-lea. Ambele familii erau protestante împătimite. Și-a petrecut copilăria și adolescența pe străzile cartierului, unde împărțea poșta tatăl său. Acolo și-a dezvoltat acea mult mediatizată constituție atletică, atât de apreciată mai târziu. Afinitățile pentru sport, în special pentru gimnastică și baschet, l-au ajutat să absolve ca o adevărată stea locală DeWitt Clinton High School, liceu vestit din Bronx. După aceea a intrat într-o trupă de circ, acrobat la trapez, perioadă în care și-a „definitivat” fizicul care avea să-l facă legendar. Nu a luat lecții de actorie, a învățat meserie din mers. În plină ascensiune, viața l-a lovit sub centură, răpindu-i brusc mama în urma unui cancer mamar galopant. A trecut peste șoc și a fost acceptat la Universitatea din New York, dar a renunțat după doi ani și, împreună cu prietenul său Nick Cravat a înființat duetul „Lang & Cravat”, colindând prin toată America prin diverse varieteuri și cluburi de noapte. A lucrat ca barman, șofer de camion și vânzător până în 1942, când s-a înrolat în Armata americană, unde, pe lângă studiile militare făcute, a organizat și a „prestat” în spectacole comice pentru soldați.
Read more: Burt Lancaster „Domnul muşchi şi dinţi“de Luana Mare
A studiat Dreptul la o facultate acreditată de Sorbona, a lucrat în imobiliare, a învăţat actoria, a fost asistent de regie, a predat engleza şi franceza copiilor din familii nevoiaşe, practică sporturi extreme, de cinci ani este în fiecare dimineaţă la „Observator”, prezentând ştirile, iar de câteva săptămâni îl urmăriţi trăind la maximum emoţiile concursului alături de participanţii de la „The Wall - Marele Zid”, difuzat în fiecare miercuri, joi şi vineri, de la ora 20:00, la Antena 1. Valentin Butnaru, prezentatorul show-ului ce aduce premii de zeci de mii de euro concurenţilor, spune că banii nu reprezintă un motto în viaţa sa şi că preferă să trăiască la maximum, liber, deschis emoţiilor şi experienţelor artistice. Viaţa sa se împleteşte deja cu cea a participanţilor la concurs, atât în momente de agonie, dar şi de extaz. Are umor, este spontan şi spune că n-ar putea trăi fără sport şi fără cărţi.
Read more: Valentin Butnaru: „Nu am un zid pe care să nu-l trec!“de Alexandra Năstase
O luptă incredibilă a dus Cristian Matei (42 de ani) pentru viaţă, învățând să prețuiască fiecare secundă care îi este dată pe Pământ alături de cei dragi. Motivat de soţie şi întărit de rugăciunile celor din jurul său, editorul site-ului Ştirile ProTV a reuşit să scape din tragedia de la „Colectiv” care a îndoliat 65 de familii. Acum, la doi ani de la coșmarul prin care a trecut, „Mumu”, așa cum îi spun apropiații, s-a întors în redacție, dar continuă recuperarea. Și nu-i este ușor deloc! A fost în comă trei săptămâni și a suferit arsuri grave pe 25% din suprafaţa corpului, dar cel mai important este că merge singur, ba chiar îşi mişcă bine degetele şi reuşeşte să scrie la laptop. Iniţial, Cristian Matei a fost internat la Spitalul Bagdasar Arseni, însă după două săptămâni a fost transferat la o clinică din Israel. Asta a fost şansa sa la o nouă viaţă. Și a primit-o! A pierdut șirul intervențiilor pe care le-a suferit în cele trei luni cât a stat acolo, dar știe că ceea ce nu te omoră te face mai puternic. Editorul este căsătorit cu Oana Matei, jurnalistă la Antena 3, femeia care i-a stat la căpătâi zi și noapte și alături de care are puterea să se mai bucure împreună cu cei doi copii ai lor. Marcat încă de cele întâmplate, „Mumu” a acceptat să remomoreze clipele prin care a trecut și ne-a răspuns pe larg despre... cum s-a văzut Infernul!
Read more: Cristian Matei, editorul site-ului Ştirile ProTV, despre drama din „Colectiv“: „Arsura de pe cap a...de Silviu Ghering
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Read more: Romania frumoasade Luana Mare
Au trecut doi ani de la incendiul care a mistuit Clubul „Colectiv” la concertul trupei Goodbye to Gravity. 30 octombrie 2015 - atunci, destinul şi-a luat un tribut greu de înţeles, imposibil de acceptat! A aruncat nişte tineri frumoşi, plini de energie, cu speranţe, cu visuri, cu o viaţă întreagă înainte, într-o tragedie ce ar dărâma şi un om în plină putere, greu încercat. Unii au pierit, lăsând durerea insuportabilă celor care au rămas după ei. Pentru alţii, cei scăpaţi cu viaţă, trataţi în spitalele din toată lumea, durerea s-a împărţit pe tot restul vieţii în suferinţe zilnice, un dozaj terifiant, porţii care le chinuie existenţa, transformând-o în coşmar. Pentru ei, dramele au început abia după ieşirea din club, odată cu lupta pentru supravieţuire: spitalul a devenit casa lor, iar anesteziile, bisturiul, durerile insuportabile, grefele de piele, infecţiile, cicatricele, orele de recuperare fizică, depresiile fac parte de atunci din noua lor viaţă. Au momente de cădere psihică şi abia reuşesc să facă faţă tratamentelor, pentru că le lipseşte speranţa. Până în prezent nu a fost nimeni pedepsit pentru acea tragedie, fiindcă singura constantă atunci când spui România este corupţia! Minciuna! Pentru victimele din club, blestemul „Colectiv” continuă şi este retrăit în fiecare zi...
Read more: Coşmarul victimelor din „Colectiv“ continuă şi la doi ani după Infern! Mărturii incredibile despre...de Andrei Dicu şi Alexandru Brădescu
Toamna s-a întărit, crapă frunzele şi cad pe pământ, ca nişte uzate zâmbete arse. Melancolia pare să ne trezească dorul de ducă, de transpunere a visurilor în poveste. Unul dintre locurile încărcate cu farmec şi cu energie menită să ne redea forţa sufletească este Grădina Vlahiia, din Snagov. Aici, agroturismul şi-a desăvârşit menirea recursului la tradiţie.
Read more: Comoara maramureşeană ascunsă la Snagov: Gradina Vlahiiade Eveline Păuna
O ușă cu clanță (!) care se deschide spre interior. Artificii care s-au aprins în doar câteva secunde. Sunt detalii ale tragediei din Clubul „Colectiv”, din 30 octombrie 2015. O seară în care tinerii ar fi trebuit să se distreze… Dar au murit! Miluță Flueraș a supraviețuit. Este un om care și-a purtat discret durerea, fără să acorde interviuri dătătoare de rating. Nu e pătimaș, nu e înverșunat, nu poartă pică vreunui semen, destinului, și nici nu urăște România. Seara aceea din Clubul „Colectiv” i-a adus 42 de zile de spitalizare, 14 zile de Terapie Intensivă, două intervenții chirurgicale și 25% suprafață cu arsuri, însă, din pricina grefelor, un astfel de caz are de fapt 50% din corp suprafață afectată. Și totuși respiră!
Read more: Mărturia lui Miluţă Flueraş, fotograf şi supravieţuitor din „Colectiv“: „Cam toţi prietenii cu...de Valeria Roman şi Florica Pintea
Cu un ochi râde și cu celălalt plânge! Mihai Mitoșeru (42 de ani) a primit pe mână un nou proiect tv în care strânge zestre pentru miri, la Kanal D, dar, ca o ironie a sorții, el încearcă de mai mulți ani să ajungă în fața altarului și, în ciuda tuturor aranjamentelor, ceva îl împiedică. Prima sa logodnică a murit în anul 2000, într-un accident rutier, iar cu Noemi, actuala sa soție, prezentatorul emisiunii „Se strigă darul” și-a amânat nunta de două ori până acum. Prima dată anul trecut, după ce actorul și-a pierdut tatăl, iar a doua oară în urmă cu puţin timp, după moartea socrului său. Mihai Mitoșeru l-a înlocuit pe Bursucu’, pe numele său real Adrian Cristea, la show-ul „Se strigă darul” și face echipă cu Andreea Mantea. După 20 de ani, timp în care a prezentat emisiuni-concurs la Antena 1, vedeta a fost cooptată, de la 16 septembrie, într-o nouă echipă. Mihai Mitoșeru și-a deschis sufletul într-un interviu exclusiv și a povestit când se va căsători religios cu iubita sa Noemi, dar și despre cum e să fie maestru de ceremonii la nunţi atunci când nu apare „pe sticlă”.
Read more: Noul prezentator de la Kanal D a amânat de două ori nunta Mihai Mitoşeru: „Am avut mai mult noroc...de Alexandra Năstase
Nimic nu poate fi mai dureros pentru un părinte decât să-și îngroape copilul! Soții Marcela și Dorin Bucă, din Brăila, ambii trecuți de 50 de ani, au simțit cum viața li se irosește când l-au condus pe Andrei, unicul lor fiu, pe ultimul drum. Tânărul avea 29 de ani și s-a stins în urma tragediei de la „Colectiv”. Iubea arhitectura şi muzica rock şi îşi dorea mult să îi vadă pe cei de la Goodbye to Gravity. A stat în primele rânduri la concertul care a îndoliat 65 de familii, iar incendiul l-a prins chiar lângă stâlpul ce a luat foc. Nu a avut timp să iasă din club. A murit alături de prietenul său din Oradea, absolvent şi el de Arhitectură. După ce a terminat facultatea, Andrei a rămas în Bucureşti şi s-a angajat la o firmă de arhitectură. Se întorcea des la Brăila, la părinţii săi, pentru că aveau o relaţie specială. Tatăl său este directorul Şantierului Naval Cernavodă şi împreună cu Andrei şi cu prietenii săi făceau des croaziere cu un vas de epocă. După ce au rămas singuri și în timp ce suferința le acapara fiecare minut al existenței, cei doi soți au găsit putere să meargă mai departe și, în această primăvară, viața le-a zâmbit din nou. Un miracol i-a ridicat de jos când Marcela Bucă a devenit, înainte de Paște, mama unei fetițe sănătoase, pe care au botezat-o cu numele Andreea Gabriela, în amintirea fratelui pe care nu îl va cunoaște decât din poze. Slujba de creștinare s-a ținut în aceeași biserică în care părinții și-au luat rămas-bun de la fiul pierdut. Acum, fetița are 6 luni, iar părinții săi au din nou motive să zâmbească. Despre ce este însă în sufletul lor și cum au primit minunea ne-a povestit inginerul Dorin Bucă în rândurile următoare.
Read more: Soţii Marcela şi Dorin Bucă, părinţi la 50 de ani, după ce şi-au pierdut fiul în „Colectiv“!...de Silviu Ghering şi Alexandru Brădescu
Partidul Comunist Chinez dădea, la 29 octombrie 2015 - era într-o zi de joi -, un comunicat istoric prin intermediul agenției oficiale de știri China Nouă: a cincea ple- nară a Comitetului Central al PCC hotăra să se renunțe la „politica unicului copil”, chinezii primind permisiunea de a avea doi urmași. Noua lege a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016. „Politica unicului copil” a fost una dintre cele două politici de control al nașterilor adoptate de Guvernul Republicii Populare Chineze, cealaltă numindu-se „wan, xi, shao”, în traducere liberă „mai târziu, mai de durată, mai puțin”, care prevedea aplicarea de penalizări materiale familiilor cu mai mult de un copil, cu anumite excepții.
Read more: China a renunţat la „politica unicului copil“ de frica... Indiei!