de Gabriela Militaru
În momentul în care a fost clar că povestea dintre Diana și Charles a luat sfârșit, a urmat un lung șir de speculații cu privire la viața amoroasă a prințesei. Diana a fost acuzată că a avut o relaţie de iubire cu şoferul său, Barry Mannakee, încă din 1985, fapt care a dus la concedierea acestuia un an mai târziu. În 1987, Barry a sfârșit tragic, într-un accident de motocicletă, iar Diana a declarat public că probabil nu a fost vorba despre un simplu accident. A urmat presupusa relație cu James Gilbey, care rezulta din convorbirile telefonice avute de acesta cu Diana, ei nefiind vreodată văzuți împreună. De fapt, prințesa a și negat natura sexuală a legăturii cu Gilbey. „S-a insinuat că am fi avut o relație adulterină, ceea ce nu este adevărat”, se apăra ea în 1995. Revista „People” a titrat mai apoi că Diana a devenit „obsedată” de Oliver Hoare, un dealer de artă, despre care unul dintre bodyguarzii Dianei a spus că a fost văzut semidezbrăcat pe un hol de la Palatul Kensington. Și de data aceasta, Diana a negat legătura amoroasă. A urmat John Kennedy Jr, cu care Diana ar fi avut un moment de „senzualitate pură” în 1995, conform spuselor lui Simone Simmons, terapeuta sa. Totuşi, majordomul Dianei de la vremea aceea a negat orice relație între cei doi.
Read more: Idilele prinţesei fără coroanăde Roxana Istudor şi Sorin Dumitrescu
Intitulat Guest House at Graceland (Casa de Oaspeți de la Graceland), situat la câțiva pași de căminul regelui rockului, celebrând viața și moștenirea lui Elvis Presley, decorat de Priscilla Presley... hotelul care îi întâmpină pe cei sosiți în vizită la casa idolului lor este o oglindă a stilului Elvis și o destinație de vis.
Read more: Oaspeţii proprietăţii lui Elvis, cazaţi într-un hotel magic Graceland pentru toţide Andrei Dicu şi Adrian Barna
Parcul Naţional Retezat. Un colţ de paradis care măsoară 40.000 de hectare şi care ascunde, în continuare, o sumedenie de minuni, este cercetat asiduu de savanţi români şi străini. O oază turistică unică, acest parc reprezintă o evadare din cotidian şi nu degeaba este numit „tărâmul fermecat cu ochi albaştri”.
Read more: Un izvor colosal de minuni: Lacurile Parcului Naţional Retezatde Roxana Istudor
Contele Lev Nicolaevici Tolstoi este unul dintre numele cel mai cunoscute din lume. Efigie a literaturii universale, a lăsat omenirii unele dintre cele mai frumoase și mai iubite romane. Cel care avea să devină autorul unor pagini literare memorabile s-a născut la 28 august 1828, la moșia Iasnaia Poliana, al patrulea copil al lui Nikolai Tolstoi, conte provenind dintr-o familie de nobili germani, și al Mariei Nikolevna, care va muri când micul Tolstoi nu împlinise încă nici 2 ani. În anul 1837, întreaga familie se mută la Moscova. Lev a început să studieze limbile turcă, arabă și tătară. În 1844, începe să frecventeze cursurile Facultății de Limbi Răsăritene, de la Universitatea din Kazan, însă după un an abandonează studiile.
Read more: Lev Tolstoi, efigie a literaturii universalede Silviu Ghering
Fie că vreți să vă cumpărați prima garsonieră sau prima vilă, cea mai bună alegere o veți face atunci când veți ști unde să căutați cele mai bune oferte, de ce trebuie să țineți cont la selecția lor și când este momentul potrivit pentru a investi. Ce taxe trebuie să plătiți la cumpărarea unei locuințe? Care este diferența dintre creditele „Prima casă”, creditele ipotecare și creditele imobiliare? Ce este sistemul „co-living”, care ia avânt în țările occidentale? Ce trebuie să observați la o locuință nouă? Toate aceste informații sunt structurate, actualizate și susținute cu multe exemple concrete, cu „așa da” și „așa nu”, din experiența a peste 15 ani de jurnalism economic și consultanță media în domeniul imobiliar a Mariei Seder Neda, autoarea ghidului imobiliar „Cum să-ți cumperi o casă!”.
Read more: Vreţi o locuinţă? Citiţi ghidul „Cum să-ţi cumperi o casă!“de Silviu Ghering şi Sorin Dumitrescu
Este ceva fascinant și tulburător în povestea unui muzician orb... Perceperea absolută are nevoie de toate abilitățile unei persoane, între care vederea este, în mod normal, cea mai importantă. Cu atât mai mult la un muzician. Citirea tuturor acelor puncte negre, măsurarea saltului de la o notă la alta, pauzele, schimbarea ritmului - sunt taine pentru majoritatea dintre noi, sunt apanajul celor aleși, celor care au har pentru așa ceva. Cu atât mai mult un muzician lipsit de vedere este un fenomen aproape paranormal. Existența lui este, cu siguranță, motivul pentru care, în multe culturi, clarvăzătorul orb care pătrunde, cunoaște adevărul și îl poate cânta cu har este o figură venerată. Homer este cel mai bun exemplul.
Read more: Dumnezeu i-a vrăjit mâinilede Cătălina Tăgârță
Dispozitivele ultramoderne vin cu un nou produs în ajutorul celor care au nevoie de mai multă siguranță pentru bunuri și date personale.
Read more: Inelul care reţine parole şi deschide maşinide Roxana Istudor şi Sorin Dumitrescu
În prezent, americancele conduc bombardiere, norvegienele, submarine, belgienele devin geniste, iar canadiencele activează în trupe speciale. Însă, pentru a ajunge la această performanţă, a fost nevoie de mult timp, depăşirea unor idei preconcepute şi a unui mare număr de piedici.
Read more: Femeile în forţele armate ale lumiide Roxana Istudor
Ion I.C. Brătianu, unul dintre artizanii României Mari, s-a născut la 20 august 1864, la Florica, în judeţul Argeş. Ionel Brătianu, aşa cum obişnuiau să-l numească apropiaţii, era fiul cel mare al fostului prim-ministru şi fondator al Partidului Naţional Liberal, Ion C. Brătianu şi al Piei Pleşoianu. Copil fiind, l-a însoțit pe tatăl său pe frontul Războiului de Independență. În 1882 devine absolvent al Colegiului „Sfântul Sava” din Bucureşti, după care urmează un stagiu militar, primind gradul de sublocotenent. Din 1883 se stabileşte la Paris, pentru a-şi definitiva studiile superioare, obţinând diploma de inginer în 1889. În acelaşi an revine în ţară şi în- cepe să profeseze. După moartea tatălui său, conducerea Partidului Naţional Liberal a fost preluată de unchiul său, Dimitrie C. Brătianu. În 1895, Ionel Brătianu candidează pentru Parlament, fiind ales deputat de Gorj. În scurt timp a devenit liderul tinerilor liberali. În 1901 a fost numit în fruntea Ministerului Lucrărilor Publice, iar în 1902 primeşte şi interimatul Ministerului de Externe. Ascensiunea sa politică a continuat. În 1908, Ion I.C. Brătianu a fost propus ca prim-ministru din partea liberalilor. În aceeaşi zi a fost emis şi decretul regal de numire a sa în funcţie. În 1909 a avut loc Congresul Partidului Naţional Liberal, care l-a desemnat în funcţia de preşedinte. Un moment tensionat din viaţa fruntaşului liberal se consuma la 8 decembrie 1909, când a fost victima unui atentat, fiind împuşcat în timp ce se îndrepta spre casă. A format un nou Consiliu de Miniştri, la 4 ianuarie 1914. În contextul declanșării Primului Război Mondial, Ion I.C. Brătianu a devenit figura centrală a vieţii politice. A fost de cinci ori preşedinte al Consiliului de Miniştri, de trei ori ministru de Interne, de două ori ministru al Apărării Naţionale şi de două ori ministru al Afacerilor Externe. A condus ţara în momentele dificile ale conflagrației și apoi delegația română la Conferinţa de Pace de la Versailles, care a consfințit în plan extern înfăptuirea României Mari. A încetat din viață în 1927, la patru ani după ce contribuise decisiv la adoptarea noii Constituţii, din 1923.
de Carmen Ciripoiu
Cu o istorie care se întinde pe mii de ani, izbutind să străbată timpul şi să pătrundă în vestimentaţie datorită rafinamentului, indiferent de epocă, catifeaua şi-a păstrat până în acest moment farmecul şi seducţia. Nu se ştie nici astăzi cine a fabricat primul metru din acest material preţios, dar cu siguranță se cunoaște numele celei care face cele mai spectaculoase creații din acest material plin de noblețe: Liza Panait (foto).
Read more: Liza Panait: „Catifeaua e ţesătura-vedetă a anului“de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu
Chiar dacă a stat la putere doar șapte ani, Vlad Dracul a reușit să întregească Valahia pentru prima dată după sute de ani. Care a fost metoda? A folosit cea mai nemiloasă și barbară pedeapsă care s-a văzut vreodată, prin care avea să-și câștige faima sub un nume nou: Vlad Țepeș. În prezent, cea mai mare parte a cetăților sale de altădată sunt ruine. Dar indicii ale personalității lui Vlad și dovezi ale domniei sale sângeroase se mai găsesc încă și astăzi, îngropate sub pământ.
Read more: Închisorile lui Vlad Dracul