de Silviu Ghering
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Read more: Romania frumoasade Raluca Grințescu
Un organism puternic este fundamental, nu numai pentru un fizic elegant, dar este benefic pentru starea generală de sănătate și de sprijin a organelor interne. De asemenea, ajută enorm la practicarea multor discipline, inclusiv arte marțiale, gimnastică, înot și altele! Începând cu acest număr, revista Taifasuri vă ajută să vă mențineți în formă econom, fără a mai scoate bani din buzunar, și comod, fără a mai bate drumul la sală. Nu de alta, dar timpul este prețios!
Read more: „Scândurica“ vă întinde fiecare muşchide Dana Purgaru
Clima e asemănătoare celei din România, cu patru anotimpuri, cu ierni destul de lungi şi reci, cu veri mai răcoroase, mai puţin aride şi cu un august mai blând decât la noi. Pomii înfloresc la fel de frumos primăvara, iar toamna pădurile îşi schimbă coloritul în nuanţe splendide. Locuitorii însă nu se bucură nici de o bătaie cu bulgări sau de împodobirea pomului de Crăciun, nici de weekenduri la grătar ori de concedii la plajă. Şi asta pentru că în Coreea de Nord nimeni nu are voie să se distreze astfel. Aici, timpul pare că stă în loc, toată lumea munceşte, învaţă, trăieşte pentru Liderul Suprem, iar cuvântul „modern” nu înseamnă decât arme mai bune. Oameni obișnuiți, coreenii de rând nu contează. Carne de tun. Numai bună, sau, mai bine zis, bună numai să aplaude și să glorifice. După „spectacol” nu mai contează.
Read more: 75 de ani de la naşterea lui Kim Jong-il, Regele-Zeu la care se închină, obligaţi, 24 de milioane...de Silviu Ghering
Ne place să credem că știm totul despre cine suntem și de unde ne tragem ca specie, dar ne mai întrebăm încă ce a fost mai întâi, oul sau găina... Extrapolând, sunt destui care nu s-au hotărât: Dumnezeu sau maimuța? De la cine sau din cine ne „tragem”? Celebrul naturalist britanic, geolog, biolog și autor de cărți Charles Darwin a dat un răspuns în 1859, în cartea de căpătâi a teoriei sale evoluționiste, „Originea speciilor”. Speciile evoluează, adică sunt supuse unor transformări treptate, de la formele simple la cele mai avansate, deci începuturile tuturor formelor vii au fost organisme monocelulare. Iar strămoșul omului a fost maimuța! „Blasfemie” care contesta, din punct de vedere științific, ideea că Dumnezeu a creat totul de la bun început. A urmat iadul pe Pământ pentru el, controverse aprige care au dus la nenumărate scandaluri și amenințări, dar numeroși oameni de știință au acordat sprijin teoriei despre evoluția speciilor și selecția naturală, revoluția din știință care zguduia și schimba lumea la mijlocul secolului al XIX-lea.
Read more: Charles Darwin Dumnezeu sau maimuţă?de Silviu Ghering
Născut la 7 februarie 1870, într-o familie de evrei din satul Rudolfsheim din vestul Vienei, acum cartierul 15 al capitalei austriece, Alfred Adler este unul dintre membrii componenţi ai faimosului „triumvirat” al psihanalizei: Freud-Adler-Jung. Absolvent al Facultății de Medicină de la Universitatea din Viena, a fost și doctor, și psiholog, dar nu un teoretician, ci în primul rând un realist şi un pragmatic, un medic practician animat de vocaţia de a-și ajuta semenii să-şi rezolve problemele existenţiale, „dificultăţile” moştenite din copilărie. În colaborare cu Sigmund Freud, Adler s-a aflat printre cofondatorii mișcării psihanalitice, ca membru de bază al Societății Psihanalitice din Viena. A fost prima figură importantă care s-a desprins de psihanaliza lui Freud pentru a forma o școală independentă de psihoterapie și teorie a personalității. Asta după ce Freud a declarat ideile lui Adler prea diferite, chiar contrare ideilor sale. Adler a fundamentat astfel o nouă metodă de intervenție psihoterapeutică, denumită ulterior psihoterapia adleriană. Adler a subliniat importanța egalității în prevenirea diferitelor forme de psihopatologie și a susținut dezvoltarea interesului social și a unor structuri familiale democratice ca mediu moral ideal pentru creșterea copiilor. Cea mai faimoasă descoperire a sa este „complexul de inferioritate”, care ține de felul cum se percepe pe sine omul, și are efecte negative asupra sănătății psihice sau poate duce uneori, în chip paradoxal, la reversul său, la năzuința de a fi superior, cu consecințe la fel de nocive. S-a numărat printre primii care au susținut psihologic feminismul, considerând că dinamica puterii între bărbați și femei este crucială pentru înțelegerea psihologiei omului. Autor foarte prolific, Adler a publicat antum mai mult de 300 de cărți și de articole. Cele mai importante lucrări ale sale sunt „Practica și teoria psihologiei individuale” (1927), „Înțelegerea naturii umane” (1927) și „Ceea ce viața poate însemna pentru tine” (1931). A murit la 28 mai 1937, în Scoția, la Aberdeen.
de Silviu Ghering
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Read more: Romania frumoasade Silviu Ghering
Cine n-a auzit de Hollywood? „Capitala” cinematografiei mondiale. Lumea strălucitoare a starurilor de marele ecran. Mereu sub lumina reflectoarelor, mereu pe covorul roșu al celebrității. Visul majorității adolescenților, fie ei sau ele. Singura problemă care umbrește acest univers fascinant este inexorabilul timp. Vremea vine, vremea trece, și nimeni până acum nu a găsit antidotul acestei „boli” generale. Deci trebuia inventat ceva la acest nivel maxim de glamour care să dea impresia măcar de piedică împotriva trecerii timpului sau cel puțin a uitării până la urmă. Așa s-a născut Hollywood Walk of Fame. În traducere liberă: Aleea Celebrității din Hollywood.
Read more: Faimoasa Walk of Fame a împlinit 2.572 de stelede Andrei Dicu
Născut la 1 februarie 1868, la Ştefăneşti, lângă Botoşani, Ştefan Luchian este considerat de critici maestrul pastelurilor. În ciuda eforturilor familiei de a-l îndrepta spre o carieră militară, vocaţia artistică a prevalat şi, odată ajuns la Bucureşti, Luchian a urmat cursurile de pictură ale Şcolii de Belle-Arte, unde i-a avut profesori pe Nicolae Grigorescu, pe Theodor Aman şi pe Gheorghe Tattarescu. Apoi, a studiat la München şi la Paris, unde a fost marcat de şcoala rozacruciană şi a luat contact cu efervescenta viaţă artistică, aflată în plin avânt al impresionismului. Revenit în patrie, s-a apropiat de grupul Cercului Artistic, iar în 1892 a expus constant la societatea Tinerimea Artistică, unde erau promovaţi juni vizionari, în majoritate francmasoni. „Babacul”, cum era poreclit, a fost iniţiatorul Expoziţiei Artiştilor Independenţi (1896) şi alături de el au expus tineri precum Nicolae Vermont sau Constantin Artachino, refuzaţi la Salonul Oficial, deschis în paralel. Anul 1900: a trimis două pasteluri la Expoziţia Universală de la Paris şi au apărut primele manifestări ale sclerozei multiple, maladia care l-a marcat pe viaţă până la infirmitate. Tot atunci a fost părăsit de iubita sa, Cecilia Vasilescu, fata cu care urma să se căsătorească şi care l-a considerat „alcoolic şi dizolvat”, după cum notează Grigorescu, în „Memorii”. Din 1909 a rămas imobilizat, iar în ultimii ani a pictat cu penelul legat de mână. A lucrat însă intens, organizând expoziţii proprii, precum cea de la Ateneul Român (1910), care cuprindea 80 de lucrări. A excelat ca peisagist, portretist şi ca autor de compoziţii statice. A pictat tablouri cu flori, pasteluri cu contururi fluide şi nuanţe catifelate, dar şi compoziţii inspirate din viaţa satului, din apropierea Răscoalei din 1907. Cele mai cunoscute creaţii sunt „Vara”, „Moara de la poduri”, „Birt fără muşterii”, „Anemone”, „Maci”, „Un zugrav (Autoportret)”, „Safta florăreasa”, „Moş Nicolae Cobzarul”, „După muncă, spre casă” şi „La împărţitul porumbului”. „Poetul florilor” a murit la 28 iunie 1916, la Bucureşti, la o zi după ce George Enescu i-a cântat la vioară la Spitalul Pantelimon.
de Silviu Ghering
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Read more: Romania frumoasade Raluca Grințescu
Pentru a experimenta cel mai natural, dar şi cel mai sacru fenomen din viaţa unei femei, şi anume sarcina, femeile pot opta pentru menţinerea unui organism sănătos, a unei minţi liniştite şi pentru gestionarea emoţiilor printr-o veche practică orientală de yoga, care are drept scop armonizarea corpului şi a spiritului.
Read more: Exerciţii pentru gravidede Gabriela Niculescu
O imprimantă 3D realizează acum proteze pentru cei care nu au mâini, cu un timp de execuţie de aproximativ 42 de ore. Până acum, pentru persoanele cu dizabilități era destul de dificilă crearea unor proteze personalizate sau, mai bine zis, simetrice. Impuneau aparatură foarte avansată și costisitoare. Acum, corpul trebuie doar scanat, iar de restul se ocupă imprimanta 3D. Nu atât că se pot face membre care să se potrivească foarte bine, dar acestea pot avea și un aspect armonios. Pentru că imprimantele 3D sunt disponibile și pentru publicul larg în ţările dezvoltate, personale cu dizabilități şi cu suficienţi bani pot experimenta singure până la obținerea rezultatului dorit. În acest moment sunt create și oase artificiale sau cartilaje care seamănă perfect și oferă aceeași funcționalitate. Drumul acesta a fost deschis de primul maxilar artificial.