Mozaic

Scaunul cu rotile ce urcă singur treptele

de Gabriela Niculescu

Anul 2015 a fost bogat în invenţii care au uimit lumea. Şi cum investiţiile în tehnologie medicală cresc de la un an la altul, iată că am ajuns să vedem şi primul scaun cu rotile robotice care urcă singur treptele. Acesta a fost dezvoltat de Chiba Institute of Technology din Japonia şi este mult mai complex decât pare la prima vedere. Scaunul din imagine este printre puţinele din lume care, datorită unui sistem inovativ de roţi şi senzori, poate urca fără probleme scările.

Mahatma Gandhi „Marele suflet“ care a schimbat istoria Indiei

de Andrei Dicu

Lider al mişcării naţionaliste indiene împotriva dominaţiei britanice, Mohandas Karamchand, cunoscut ca Mahatma Gandhi, este considerat părintele ţării sale. Este renumit pentru doctrina sa care presupunea proteste paşnice pentru a încuraja progresul politic şi social şi a fost asasinat la 30 ianuarie 1948, după ce a protestat împotriva fundamentalismului musulman.

„Cei opt odioşi“ - Vestul Sălbatic renaşte

După Pulp Fiction și Django Unchained, unul dintre cele mai memorabile duouri actor-regizor (Samuel Jackson - Quentin Tarantino) revine pe marile ecrane. Spre deosebire de majoritatea filmelor mult așteptate ale sezonului Premiilor Oscar din 2016, acesta vine cu niște controverse în spate. Pe la sfârșitul anului 2015, un grup de hackeri a reușit să fure această peliculă și să o posteze pe internet. S-au promis zeci de alte lovituri, situație care a dus până și la investigații FBI. Dar cu toate că potențialul filmului de a face bani a scăzut în urma acestui act, lumea îi conștientizează calitatea, fiind nominalizat la trei Premii Oscar. Sunt multe motive pentru care merită să vedeţi „Cei opt odioşi” („The Hateful Eight”) la cinema. Nu este doar un film care îi are pe câțiva dintre cei mai buni actori ai momentului în rolurile principale, dar este și o frumoasă aventură vizuală. Insistențele marelui regizor Quentin Tarantino de a imortaliza totul pe o peliculă lată de 70 mm nu au fost zadarnice. Este o decizie care poate să pară nesemnificativă, însă a adus la viață niște culori aprinse care au însuflețit intriga misterioasă. Cu o coloană sonoră originală compusă de celebrul Ennio Morricone (pentru care a câștigat Globul de Aur), pot să spun că acest film poate să reprezinte cea mai bună combinație sunet-imagine a acestui an. Povestea filmului se derulează în Vestul Sălbatic, dar nu este vorba de un western. Aș clasifica filmul ca un thriller cu mister, deși acesta este dominat de dialog. De fapt, se pune atât de mult accent pe dialog, încât cred că ar fi putut să fie chiar și jucat ca o piesă de teatru. Totul constă în povestea unor vânători de recompense și a unui șerif care caută adăpost pe timpul unui viscol puternic. Continuarea se aventurează spre tot felul de teme interesante: trădare, conflicte rasiale, integritate și încredere. Este un scenariu captivant și piperat, care te face să încerci mereu să ghicești cine este cel care minte, dar prefer să las pe fiecare să descopere asta singur. Vizionare plăcută!

Megalomania Ceauşeştilor

de Andrei Dicu

Până în decembrie 1989, când au sfârşit răpuşi de gloanţele Armatei la Târgovişte, soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu s-au crezut, fără tăgadă, nemuritori! Dacă prin cine știe ce vrajă îngrozitoare „Comandantul Suprem” ar mai fi trăit şi astăzi, atunci Nicolae Ceaușescu ar fi împlinit, pe 26 ianuarie, venerabila vârstă de 98 de ani... Din fericire, nemurirea Ceaușeștilor se rezumă la amintiri, la tabloidizare excesivă, la regretele unora şi, mai ales, la grandomania care le-a sporit celebritatea. Citiți și rămâneți uimiți! Cam așa se putea trăi chiar și înainte de Revoluție...

Stendhal, scriitor universal şi ofiţer napoleonian

de Silviu Ghering

La 23 ianuarie 1783 se năștea la Grenoble, într-o familie burgheză, Henri-Marie Beyle, viitorul mare scriitor francez care avea să fie cunoscut sub pseudonimul Stendhal. Mama, centrul universului său, moare când el avea 7 ani. În 1796 intră la Școala Centrală din Grenoble. Între 1800 și 1801 participă la Campania din Italia ca sublocotenent în al șaselea Regiment de dragoni din armata napoleoniană. Întors la Paris, încearcă să se impună în domeniul comercial, literar și... seducând femeile! Acești ani de început de carieră vor constitui sursa de inspirație pentru personajul Julien Sorel din cel mai cunoscut roman al său, „Roșu și Negru”. La 3 august 1810, este numit auditor în cadrul Consiliului de Stat, participând activ în administrație și la războaiele napoleoniene. După căderea Primului Imperiu Napoleonian, în 1814, pleacă în Italia și se stabilește la Milano, unde își regăsește iubita din adolescență, Angela Pietragrua. Anul următor, își va grava pe cărțile de vizită: „Waterloo - ce păcat! Încă șase luni și aș fi fost numit prefect de Sarthe la Le Mans”. În această perioadă scrie mai multe opere legate de Italia ca și tratatul „Despre dragoste”. În 1821, acuzat fiind de simpatie față de „carbonari” (societate secretă italiană care promova idei patriotice și liberale) - sentiment vădit clar în nuvela „Vanina Vanini” -, este expulzat din Milano. Reîntors la Paris, aproape ruinat după decesul tatălui său, începe să frecventeze saloanele literare și își înființează propriul cenaclu. Scrie pentru publicații periodice, publică primul său roman, „Armance”, urmat în 1830 de „Roșu și Negru”, care are un mare succes. După „Revoluția celor trei zile glorioase” (27-29 iulie 1830), este numit consul la Civitavecchia, în Italia. Se plictisește însă la Civitavecchia și face dese călătorii, nereușind să încheie operele începute („Amintirile unui egoist”, „Lucien Leuyen” și altele). După ce termină ultima sa capodoperă, „Mănăstirea din Parma”, în 1839, moare de o criză cardiacă în noaptea de 22 spre 23 martie 1842 și este înmormântat în cimitirul Montmartre din Paris.

Romania frumoasa

de Silviu Ghering

Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.

Exerciţii de yoga pentru un somn profund

de Raluca Grințescu

Se întâmplă câteodată ca, oricât de obosiţi am fi, să nu putem să adormim tocmai din cauza gradului de extenuare fizică/mintală, a gândurilor dintre cele mai diverse şi a senzaţiei de încordare şi de tensiune musculară. Şi există situaţii în care, chiar dacă ați făcut mişcare înainte de a vă pregăti de somn, nu vă simţiți complet relaxați, motiv pentru care astăzi vă prezentăm câteva exerciţii de yoga simple, pentru începători, care vă vor ajuta să ajungeți rapid pe tărâmul viselor.

ENNIO MORRICONE „Il genio brillante“

de Silviu Ghering

„Strălucitorul geniu” înțelege orice român, că doar suntem „frați” de gintă latină cu italienii, dar cine e Ennio Morricone? La ce echipă joacă? Sau ce „mafiosi famiglia” patronează? Ori în ce filme s-a produs? Eee, aici ne apropiem de „subiect”. De filme. Ennio Morricone e un muzician. Un compozitor. Celebru. Imens. Genial. A „inventat” melodii și pentru Gianni Morandi, Rita Pavone, Mireille Mathieu sau Demis Roussos, dar mai ales a compus muzică pentru pelicule celebre. Pentru mai mult de 500 de filme și seriale! Dintre cele mai cunoscute. Ultimul... Nu, nu ultimul, să nu cobim, cel mai recent premiu este Globul de Aur luat în urmă cu nici două săptămâni pentru coloana sonoră a peliculei „Cei opt odioși” („The Hateful Eight”) a lui Quentin Tarantino. Și nu omiteți un „amănunt”: Ennio Morricone are 87 de ani...

Coincidenţe „mortale“. La propriu (5)

de Silviu Ghering

TAIFASURI v-a prezentat în ultimele patru numere tot atâtea articole despre incredibilele coincidențe care au marcat viața omenirii, de la personalități istorice la oameni simpli, obișnuiți, ca oricare dintre noi. Unele amuzante, cele mai multe însă de-a dreptul înfricoșătoare, coincidențele sunt „fapte” certe, fără nicio îndoială, ale lumii înconjurătoare, de la începuturile ei până în zilele noastre. „O coincidenţă, privită din afară, nu e decât «curioasă». Trăită, e năucitoare, te îngheaţă”, scrie frumoasa și celebra prozatoare interbelică Cella Serghi în cel mai cunoscut roman al său, „Pânza de păianjen”. Cei care ați trăit pe pielea proprie coincidențe greu de imaginat o s-o credeți, ceilalți luați-o „pe încredere”, că știe ce spune. Argumente în plus, pe lângă cele din numerele anterioare, în rândurile următoare.

FEDERICO FELLINI, „o operă de artă totală“

de Silviu Ghering

Așa îl caracterizează Andrei Pleșu pe genialul om de cinema sau, mai bine zis, „om-cinema” - Federico Fellini, un cumul de calităţi impozante, greu de regăsit în aceeaşi fericită combinaţie în „reţeta” altor cineaşti ai vremii: imaginaţie, cultură vizuală, umor, spirit de asociaţie, patos, curaj. Născut la 20 ianuarie 1920 într-o familie de clasă mijlocie din Rimini, a descoperit lumile fascinate ale circului și cinematografului în același an 1926 și ambele i-au marcat profund destinul. A ajuns pentru prima dată la Roma în 1933, împreună cu părinții. În 1937 a deschis un magazin de „portrete”, de fapt caricaturi la Rimini, împreună cu un prieten pictor și a început să scrie articole umoristice în ediția milaneză a cunoscutului „Domenica del Corriere”. Decis pe o carieră de caricaturist și scriitor de gaguri, se înscrie, totuși, de gura părinților, în septembrie 1939, la Facultatea de Drept a Universității din Roma. Nu frecventează nici măcar o oră, dar reușește să intre în redacția influentului bisăptămânal de umor „Marc’Aurelio”, unde primește - și scrie cu succes! - o rubrică intitulată „Dar mă ascultați?”. Recunoscut ca „momentul determinant din viața lui Fellini”, ziarul amintit i-a asigurat o viață stabilă și confortabilă în anii grei ai celui de-Al Doilea Război Mondial, între 1939 și 1942, plus oportunitatea decisivă de a interacționa cu scriitori, umoriști și scenariști. A avut astfel intrare liberă spre lumea cinematografiei. Așa a ajuns mai întâi scriitor de gaguri, apoi scenarist și, în cele din urmă, regizor. A fost născut pentru așa ceva. A regizat 24 de filme, a obținut 5 Oscaruri, pentru „Strada” (1954), „Nopțile Cabiriei” (1957), „8½” (1963), „Amarcord” (1974) și pentru întreaga carieră (1993). A avut doi oameni „de suflet” alături toată viața, actrița Giulietta Masina, care i-a fost și soție din 1943 până la moartea regizorului, 31 octombrie 1993, și actorul său fetiș Marcello Mastroianni, considerat un alter-ego al lui Fellini.