de Cătălina Tăgârţă
„Să arunce primul piatra cel fără de păcat!”. Cu toții cunoaștem acest îndemn, care apare în Biblie, și, cu toate acestea, ne găsim adesea în mijlocul unui conflict de proporții mai mici sau mai mari, care de multe ori probabil că ar fi putut fi evitat doar dând dovadă de puțină înțelepciune și asumare. De ce și asumare? Pentru că am învățat că fiecare este responsabil pentru ceea ce face și ce spune. Iar uneori, prin simpla schimbare a atitudinii putem păstra sau pierde prietenii de o viață, ori putem să îi rănim profund pe cei din jur, de multe ori fără să realizăm măcar că noi suntem de vină.
Read more: Înainte de a judeca, puneţi-vă în „pielea“ celuilalt!de Roxana-Ioana Ancuța
Ioan Petric (foto) este unul dintre cei mai cunoscuți și mai pasionați meșteșugari maramureșeni. Făuritor de porți din lemn de mari dimensiuni, locuitor al frumosului sat Breb (sat despre care menționează chiar și National Geographic Traveler într-un top al destina- țiilor turistice), artizanul Petric face adevărate opere de artă din aceste porți care necesită efort considerabil, simț artistic, răbdare și cultură etnografică, întrucât pe ele sunt sculptate diferite simboluri care vorbesc despre legătura cu lumea arhaică și care, în mentalitatea comunității, funcționeză, totodată, ca niște ziduri de apărare împotriva răului. Ioan Petric are 43 de ani, este căsătorit și are o fiică în vârstă de 13 ani.
Read more: Povestea unuia dintre cei mai apreciaţi sculptori din ţară Ioan Petric: „Porţile maramureşene sunt...de Roxana Istudor şi Silviu Ghering
Colecția extinsă de bijuterii personale ale Reginei Elisabeta a II-a a fost atât de mult timp în prim-planul atenției, încât a intrat în legendă, aidoma regretatei suverane. Impresionantă și uimitoare în ansamblu, conținând circa 300 de piese, colecția are un segment special, foarte apropiat de inima monarhului: broșele. Purtate cu ocazii foarte speciale, aceste podoabe au căpă- tat în timp o simbolistică aparte.
Read more: Opulenţă, simbolistică şi mesaj Broşele Reginei Elisabeta a II-a, o colecţie legendarăde Roxana Istudor şi Sorin Dumitrescu
Pentru unii oameni, linia de demarcație între ființe și obiecte nu pare să existe, dovadă fiind faptul că semeni din toată lumea au decis să-și lege destinele cu piese neînsuflețite, pentru care nutresc sentimente profunde și cărora le jură afecțiune veșnică.
Read more: Legături bizare Oameni „căsătoriţi“ cu... obiecte!de Carmen Ciripoiu şi Silviu Ghering
Parcă mai vechi ca istoria, codurile secrete au fost încercate spre a fi descoperite de cei mai mari specialiști ai lumii, însă oricât de mult s-au străduit, aceștia au bătut, în final, în retragere. Astfel că au rămas un mister numeroase cazuri, despre care mințile cele mai luminate ridică neputincioase din umeri.
Read more: Misterul codurilor secrete, imposibil de descifratde Irina Țolea și Claudia Mîțoi
Drame și comedii spumoase, povești animate de arii celebre sau în pași magici de dans și întâlniri unice cu maeștrii ai scenei românești, acestea sunt câteva dintre „tentațiile” care îmbogățesc repertoriul scenelor autohtone. În continuare, vă oferim câteva repere ale producțiilor noi sau deja consacrate pe care merită să le urmăriți în această săptămână.
Read more: Gong la început de octombrie: producţii remarcabile şi protagonişti de excepţiede Roxana Istudor şi Adrian Barna
De mii de ani, lumea se întreabă dacă oamenii se nasc cu o „busolă morală” sau dacă se învață pe parcursul vieții. Răspunsul descoperit de un studiu recent este acela că un bebeluș în vârstă de doar 8 luni poate percepe și „pedepsi” comportamentul antisocial.
Read more: Bebeluşii pot sesiza şi „pedepsi“ comportamentul antisocialde Silviu Ghering și Adrian Barna
Cornereva este o comună din județul Caraș-Severin, la 32 km nord de Băile Herculane. Este vestită pentru morile sale de apă, nu mai puține de 32, dar puțini știu că este cea mai mare comună din țară, cu 40 de sate în „subordine”.
Read more: Cornereva, cea mai mare comună din România, are 40 de sate şi 32 de mori de apă!de Simona Soare Ghișea şi Daniel Alexandrescu
Cunoscut și sub denumirea de sindromul Florența, sindromul Stendhal reprezintă o tulburare psihosomatică, ce cauzează bătăi cardiace rapide, amețeală, leșin, confuzie și chiar halucinații. În general, acesta se declanșează atunci când o persoană admiră mai multe opere de artă, care sunt aglomerate într-un singur spațiu. Termenul poate fi utilizat și pentru a descrie o reacție similară în alte circumstanțe, de pildă, când persoana respectivă este confruntată cu frumusețea naturii.
Read more: Sindromul Stendhal sau când arta florentină provoacă halucinaţii şi leşinde Cătălina Tăgârță
Stima de sine crescută vă ajută să aveți atitudinea potrivită pentru a acționa și a vă atinge obiectivele. Există mai multe metode pentru creșterea stimei de sine. Primul și cel mai important pas este autocunoașterea, acceptarea și iubirea de sine. Dezvoltarea personală poate contribui la creșterea încrederii și a stimei de sine. Aceasta vă oferă instrumentele și cunoștințele necesare de care aveți nevoie pentru a vă simți împăcați cu voi.
Read more: 13 paşi simpli pentru creşterea stimei de sinede Ștefania Băcanu şi Sorin Dumitrescu
Este cunoscut faptul că preluăm tipare, comportamente și idei de la părinții și bunicii noștri, fără să ne dăm seama. Unele sunt bune, dar altele ne îngreunează existența. De aceea, este important să le identificăm și să le înțelegem. Harta personală sau almuza, cum o numește Yuri Vârlan (medalion), trainer, coach dezvoltare personală și antreprenor de peste 30 de ani, cel care a adus acest sistem în România, recomandă acest instrument de lucru pentru a aduce echilibrul, binele și prosperitatea în viețile noastre.
Read more: Un instrument real, rapid şi precis de autocunoaştere Yuri Vârlan: „Almuza este o hartă a vieţii,...