Main menu

header

591 3 1de Gabriela Militaru

Actor cu un talent deosebit, soț fidel și tată a patru fiice, Matt Damon este, la 45 de ani, nu doar un artist desăvârșit, dar și o personalitate copleșitoare. De-a lungul carierei de peste 20 de ani, el a interpretat cele mai diverse roluri, dând de fiecare dată dovadă că este capabil să treacă de la soldatul fragil la asasinul plătit cu o lejeritate demnă de un mare actor.

A slăbit dramatic

591 3 2În 1988, Matt Damon a fost admis la Universitatea Harvard, de unde nu a reușit să obțină o diplomă de absolvire, deoarece, în 1992, a decis să abandoneze studiile pentru a se dedica filmului. Succesul nu a întârziat să apară și, în 1996, el a fost distribuit în pelicula „Curaj în linia întâi”. Filmul lui Edward Zwick a fost și prima ocazie a lui Damon de a-și schimba aspectul fizic pentru un rol. Chiar recent, actorul a mărturisit că a slăbit 18 kilograme pentru a-l interpreta pe soldatul dependent de droguri. „A trebuit să slăbesc după capul meu. A fost cel mai nebunesc lucru pe care l-am făcut vreodată. Acum cântăresc 86 de kilograme, pentru filmul acela a trebuit să ajung la 63. Asta nu este o greutate normală nici acum și nici când aveam 25 de ani”, a explicat actorul. Cum a făcut să slăbească atât de mult? „Alergam opt kilometri pe zi, și asta nu era partea cea mai grea. Cel mai dificil a fost cu dieta. Am mâncat doar piept de pui. Îmi găteam singur masa după ce tot singur stabilisem că acela era cel mai bun regim pentru mine”, a mărturisit el. Rolul a fost într-adevăr interpretat magnific, făcând din Matt Damon noul talent de la Hollywood. Partea mai puțin plăcută a fost aceea că, după încheierea filmărilor, actorul a avut o perioadă de epuizare fizică și psihică. Medicii i-au spus că fusese norocos că inima sa nu a cedat în timpul celor 100 de zile de dietă drastică asociată cu efort fizic. În plus, el a fost obligat să urmeze un tratament timp de un an pentru a remedia afecțiunile glandei suprarenale, serios afectată de regimul pe care Damon l-a ținut pe parcursul filmărilor.

S-a îngrășat peste măsură

Din fericire, următoarele roluri pe care Matt Damon le-a interpretat nu au necesitat prea mult efort fizic, ci doar exersarea veleităților sale de fin psiholog, așa cum a fost cazul cu „Omul care aduce ploaia”, „Good Will Hunting”, „Talentatul domn Ripley” sau „Dogma”. Doar pentru rolul din „Salvați soldatul Ryan” din 1998, actorul a fost nevoit să facă ore lungi de instrucție militară pentru a putea intra mai bine în pielea lui James Francis Ryan. Pentru a se familiariza cu viața de soldați, actorii au fost nevoiți să participe la o instrucție de zece zile, în care au fost antrenaţi de un veteran de război. Instrucția a inclus antrenamente zilnice istovitoare, dormit în corturi militare, regim alimentar restrictiv și chiar lecții de mânuit armamentul militar. După această experiență inedită, abia în 2009, Matt Damon a fost pus în fața deciziei de a-și schimba din nou aspectul fizic pentru un rol. De data aceasta a fost vorba despre „Informatorul!”, iar Damon n-a mai trebuit să slăbească, ci să se îngrașe. Pentru a-l interpreta pe Mark Whiteacre, directorul unuia dintre cei mai mari producători mondiali din domeniul alimentar, Damon a fost nevoit să-și lase mustață, să poarte o proteză pentru nas, pomeți falși și o frizură retro. Iar dacă toate acestea au putut fi realizate de makeup artiști, greutatea nu a putut fi mimată, așa că actorul a fost nevoit să se îngrașe. Nu mai puțin de 13 kilograme a luat actorul în greutate pentru acest rol. „Am mâncat pizza, burgeri și am băut bere. M-am simțit minunat pentru o vreme. Primele nouă kilograme le-am căpătat foarte ușor și a fost chiar amuzant. Pe final a fost mai greu. Pur și simplu nu aveam voie să mă mișc, cu atât mai puțin să fac sport, iar toată energia fizică pe care nu o puteam consuma mă înnebunea”, a explicat actorul.

S-a antrenat asiduu

591 3 3După „Informatorul!” însă a urmat „Adevăratul curaj” din 2010, și Matt Damon a trebuit să slăbească. Așa că actorul a trecut la dietă și sport extrem pentru a fi în formă perfectă pentru rolul La Boeuf. Secretul? Damon s-a înfometat puțin și a făcut box săptămâni întregi. „De câte ori boxez îmi imaginez că fiecare lovitură pe care o aplic sacului de box mă ajută să dau jos kilogramele. Acum sunt vărul gras al celui mai sexy bărbat din lume”, a spus el, făcând o aluzie la titlul pe care revista „People” i l-a oferit în 2007. Iar după ce o dată a slăbit dramatic și altă dată s-a îngrășat peste măsură, a venit vremea ca, în 2013, să vedem cum arată Matt Damon după antrenamentele la sală. Deși rolurile sale din „Identitatea lui Bourne” din 2002, „Supremația lui Bourne” din 2004 și „Ultimatumul lui Bourne” din 2007 ne-au dat o vagă idee despre asta, abia în 2013 am putut să-l admirăm pe Damon fără cămașă, cu mușchi și ras. Se întâmpla în „Elysium”, în care Matt Damon este un erou din viitor care încearcă să salveze planeta Pământ de sărăcia și de mizeria în care se afla. Într-un interviu acordat pentru „Variety”, Damon a dezvăluit că regizorul filmului, Neill Blomkamp, i-a spus de la început că va fi nevoie de mult efort. „Neill mi-a arătat o fotografie cu chipul meu și corpul altui bărbat și mi-a spus că așa trebuie să devin. Apoi mi-a angajat un antrenor personal care purta fotografia asta cu el”, a mărturisit actorul, adăugând că a fost nevoit să petreacă patru ore zilnic la sală. „Și nu mai aveam 26 de ani”, a râs el.

După filmările pentru „Jason Bourne“ a fost nevoit să mănânce paste cu bezele „pentru a arăta ca un om normal“

Actorul și scenograful de geniu nu ezită să jongleze cu aspectul fizic pentru a intra în pielea personajelor

A făcut muşchi

591 3 4Din fericire, tehnologia a avansat atât de mult, încât, în prezent, nu mai este nevoie ca actorii să slăbească sau să se îngrașe pentru a putea interpeta anumite roluri. Totul se face pe calculator. De această revoluție tehnologică a avut parte și Matt Damon, care s-a confruntat din nou cu perspectiva de a slăbi pentru roul din „Marțianul” din 2015. „Am vorbit cu Ridley Scott, pentru că eram obișnuit cu slăbitul. Aveam șase luni la dispoziție, și mi-am zis că e numai bine. Aveam de gând să slăbesc 13-18 kilograme”, a declarat el pentru „Newsweek”, precizând că regizorul nici n-a vrut să audă de slăbit. Judecând după faptul că Damon a părut destul de slab interpretându-l pe astronautul Mark Watney, cel mai probabil s-a folosit un filtru pentru a-i schimba aspectul. Dacă însă e ușor să slăbești sau să îngrași pe cineva cu un simplu click, nu la fel se poate face cu musculatura. Sau cel puțin asta ne lasă să înțelegem Matt Damon, care anul acesta s-a reîntors să-i dea viață asasinului plătit Jason Bourne. Pentru a intra cât mai bine în atmosferă, el a lucrat timp de mai multe săptămâni cu faimosul antrenor Jason Walsh, care i-a indicat lui Damon că trebuie să utilizeze până la epuizare o nouă găselniță în materie de sport intens: VersaClimber. Acesta este un aparat revoluționar care reproduce mișcările necesare cățăratului. VersaClimber are avantajul de a pune în funcțiune și de a lucra majoritatea grupelor de mușchi, menținând ritmul cardiac la cote normale. „VersaClimber te face să îți soliciți tot corpul la unison și arde caloriile în același mod. Reușind să adune la un loc toată energia corporală, aparatul nu lasă senzația de oboseală și nici nu solicită inutil încheieturile”, explică Walsh. În cazul lui Matt Damon, rezultatele au fost uimitoare: actorul a slăbit destul de mult și a arătat ca un adevărat erou în „Jason Bourne”, care a avut premiera anul acesta.