Main menu

header

598 3 1de Gabriela Militaru

Sarah Jessica Parker a fost și va rămâne pentru multe femei Carrie Bradshaw. Rolul său din „Totul despre sex” a revoluționat gândirea feminină până într-acolo încât, la un moment dat, toate femeile își doreau să fie singure, independente și semnatare ale unei rubrici într-un cotidian de prestigiu. La fel ca în serialul în care a jucat, în viața de zi cu zi, Sarah Jessica Parker a fost și este un model. Căsătorită de aproape 20 de ani cu Mathhew Broderick, la 51 de ani, Sarah Jessica Parker este și mamă a trei copii, dar și actriță cu normă întreagă. În plus, ea este una dintre cele mai ravisante apariții publice ale momentului.

„Cumpăr orice cremă pe a cărei etichetă apare scris cuvântul «eliminare»”

598 3 2Sarah Jessica Parker strălucește pur și simplu! Și nu e vorba doar despre tenul său luminos care nu cunoaște nicio urmă de operație estetică, ci de întregul său corp mignon, care, la cei 51 de ani, pare să aibă o energie debordantă. Revenind însă la ten, Sarah Jessica a dezvăluit de curând motivele pentru care arată atât de bine. Unul dintre ele, și cel care ne face și mai invidioase, este legat de moștenirea genetică. Un alt motiv pentru care actrița pare mereu proaspătă este faptul că experimentează în permanenţă loțiuni antiîmbătrânire. La capitolul curățare a feței, ea a mărturisit: „Folosesc orice săpun este la baie sau pur și simplu șampon dacă mă aflu la duș”. Când vine vorba însă despre hidratare, actrița este mult mai grijulie. „Cred că este util să încercăm cât mai multe produse care fac bine tenului. Personal, cumpăr orice cremă pe a cărei etichetă apare scris cuvântul «eliminare». Sigur trebuie să fie ceva bun acolo”, spune ea. Cât despre machiaj, dacă nu se află pe platoul de filmare, Sarah Jessica preferă să folosească doar mascara și un gloss discret. „De când mă știu sunt în căutarea unui rimel care să-mi placă: să facă genele lungi și să le dea volum. Mi se pare că de fiecare dată când găsesc ceva care îmi place, brusc, nu se mai comercializează. Așa că experimentez mereu”, a glumit actrița, care atunci când merge la evenimente preferă să lase machiajul în seama unui expert. „Obișnuiesc să încep machiajul cu hidratarea feței și mai ales a zonelor de sub ochi cu o cremă pe bază de plante care nu irită pielea”, explică Leslie Lopez, make-up artistul cu care Sarah Jessica lucrează de câțiva ani. Leslie nu este adepta machiajului încărcat, așa că, pentru un contur facial de zi, nu apelează niciodată la prea mult fond de ten sau la produse cu nuanțe sidefate. În schimb, ea folosește un blush cremos în culori deschise care se potrivesc cu tenul actriței. Pentru machiajul de seară, Leslie Lopez amestecă întotdeauna câteva nuanţe de fond de ten pentru a crea tonuri cât mai naturale. „Uneori combin nuanțe de argintiu, alteori de auriu sau roz, în funcție de sezon și de cât de bronzată este Sarah Jessica”, dezvăluie make-up artistul. Apoi îi pune în valoare ochii cu un fard de obraz strălucitor, pe care îl întinde pe pomeți și spre tâmple. Ea aplică același fard și pe decolteu. Leslie își desăvârșește opera folosind creion dermatograf negru și mascara pentru a atrage și mai mult atenția asupra ochilor albaștri ai actriței. Puțin gloss în culori nude, și Sarah Jessica este gata să pășească pe covorul roșu.

Înlocuiește carbohidrații și grăsimile nocive cu unele sănătoase

598 3 3Cu siguranță, Sarah Jessica Parker datorează prezența de invidiat și formei fizice demnă de o femeie cu 20 de ani mai tânără. Actrița spune că detestă ideea de a se înfometa, însă are mereu grijă ce și cât mănâncă. De altfel, ea este adepta unui regim alimentar prietenos, care îi permite să savureze din când în când deliciile ei preferate: paste, bacon și brânză. Atunci când simte că este nevoie să piardă câteva kilograme, ea urmează regimul South Beach. Ideea de bază a dietei este aceea că înlocuiește carbohidrații și grăsimile nocive cu unele sănătoase. Există trei faze ale regimului:

  • Prima fază durează două săptămâni, și este o perioadă restrictivă, în care sunt eliminate zaharurile, fructele, carbohidrații procesați și legumele cu aport mare de zahăr. În schimb, actrița poate consuma ouă, brânză degresată, fasole, legume sărace în zahăr, nuci și carne slabă;
  • Cea de-a doua fază se întinde atât cât Sarah Jessica Parker consideră că este necesar pentru a slăbi, și constă în reintroducerea treptată a fructelor și într-un consum ridicat de semințe;
  • Faza a treia este cea la care se presupune că actrița ar trebui să rămână tot timpul (dacă nu ar pofti din când în când la alimente interzise). La începutul acestei faze, greutatea trebuie monitorizată permanent și se așteaptă ca poftele să-și reducă intensitatea. Sarah Jessica mănâncă aproape orice, având doar grijă să nu dea frâu liber poftelor.

Se dă în vânt după rădăcină de țelină cu brânză degresată, nuci și semințe

Odată aflată la greutatea dorită, Sarah Jessica Parker urmărește să nu facă prea multe combinații de alimente interzise și să consume cât mai multe produse proaspete. Într-o zi obișnuită, meniul său arată cum nu se poate mai sănătos și mai apetisant.

Mic dejun: un pahar cu suc proaspăt de portocale și omletă din două ouă cu spanac;

Prânz: Salată de ton cu brânză feta degresată sau grătar de pui cu salată de sezon;

Cină: File de pește sau piept de pui cu sote de legume.

În materie de gustări, actrița se dă în vânt după rădăcină de țelină cu brânză degresată, nuci și semințe. La capitolul băuturi, Sarah Jessica Parker nu consumă decât apă plată și ceaiuri de ierburi.

Ca o regulă de bază a meniului zilnic, actrița urmărește să consume alimente bogate în grăsimi monosaturate și Omega 3 cum sunt avocado, măsline, somon și ulei de pește. Ea a dezvăluit că încearcă să introducă aceste alimente în dieta zilnică fie ca fel principal, fie pur și simplu ca o gustare. Acestea nu doar că o ajută să nu se îngrașe, dar fac ca actrița să se simtă energică și să aibă un tonus excelent.

„Nu pot să trăiesc fără protecție solară și fără să beau foarte multă apă“ (Sarah Jessica Parker)

Interpreta personajului Carrie Bradshaw din serialul „Totul despre sex” are un ritm de viață alert, dar se menține sănătoasă prin dietă și sport

Actriţa a câştigat două Premii Emmy şi patru Globuri de Aur

Preferă bicicleta în locul maşinii

598 3 4Energia debordantă de care Sarah Jessica Parker dă dovadă poate fi pusă și pe seama faptului că actrița face sport în fiecare zi. După cum declara într-un interviu recent, chiar și când nu are programată o sesiune de jogging sau de gimnastică, ea este nevoită să fie foarte activă pentru a ține pasul cu cei trei copii ai săi. „Îmi place să arăt bine și să mă simt sănătoasă. Când ești tânăr nu prea ții cont de dietă și de sport pentru că te simți bine în permanență. Acum însă, că timpul a trecut, simt nevoia să depun mai mult efort pentru a mă menține în formă”, a declarat ea. Alături de antrenorul personal, Marc Santa Maria, actrița obișnuiește să urmeze un program riguros de fitness. Nu e de mirare că are un corp atât de suplu. În plus, ea face yoga de trei ori pe săptămână și mai ales merge mult pe jos. Fie că își ia copiii de la școală sau face cumpărături, Sarah Jessica preferă să facă mișcare decât să folosească mașina. Iar dacă distanțele sunt puțin mai lungi, ea se încăpățânează să meargă cu bicicleta.