de Carmen Ciripoiu
Se pare că există mult adevăr în faimoasa zicală „Mănâncă dimineața ca un rege, la prânz ca un prinț și seara ca un cerșetor”. Celebrele cuvinte sunt întărite acum de studiile unei echipe de cercetători de la Kings College London și Universitatea Sao Paolo, care afirmă că persoanele care mănâncă la ore târzii sunt mai puțin sănătoase decât cele care au un program regulat de mese.
Un program haotic duce la diabet!
Autorii studiului au analizat efectele nutritive ale obiceiurilor alimentare şi susţin că respectarea unui program al meselor este crucială pentru sănătate. Tot specialiștii susțin că un program haotic al meselor poate crește riscul de dezvoltare a diabetului de tip II, hipertensiunii și obezităţii. Un program dezechilibrat al meselor face ca organismul să nu mai știe când primește hrană și astfel, chiar de la prima masă, acesta își păstrează nutrienții de-a lungul zilei. Asta duce la acumularea de depozite de grăsime și, evident, de kilograme în plus. Cel mai rău este însă pentru cei care mănâncă foarte târziu și chiar se trezesc noaptea înfometaţi. Tocmai de aceea autorii studiului susțin că micul dejun trebuie să ofere cea mai mare parte a energiei, iar aportul alimentar e important să fie distribuit pe tot parcursul unei zile.
Seara, liber la carne albă și la legume
Cine vrea să câștige lupta cu kilogramele trebuie ori să uite de masa de seară, ori să consume doar alimente care nu îngrașă. Potrivit nutriționiștilor, alimentele care nu trebuie consumate seara sunt pâinea integrală sau cu semințe, cerealele, mămăliga, grişul, pastele făinoase din făină integrală, orezul brun, cartofii, mazărea, fasolea boabe, lintea, năutul, zahărul şi derivatele cu zahăr - prăjituri, sucuri carbogazoase sau necarbogazoase, fructele şi sucurile naturale, brânzeturile grase, mezelurile, alcoolul, cu moderaţie. Pe de altă parte, seara e liber la carne albă slabă, peşte şi derivate, ouă, doar ocazional, lactate şi brânzeturi cu aport mediu de grăsime, legume la grătar sau uşor prelucrate, stil wok.