Main menu

header

617 3 1de Gabriela Militaru

Când ajungi la 153 de kilograme, viața îţi poate părea oricum, numai plină de speranță nu. Și totuși, există situații în care oamenii găsesc puterea să lupte cu kilogramele și să câștige această bătălie. Cheryl Blythe, din Marea Britanie, este una dintre aceste persoane. Ea a reușit să slăbească 89 de kilograme într-un an și jumătate și să se simtă infinit mai bine în propria piele.

S-a îngrăşat în urma celor două sarcini

Până la 17 ani, Cheryl Blythe a fost o tânără cu o greutate normală. Apoi, femeia din Basildon, Essex, din Marea Britanie, a rămas însărcinată cu fiica sa, și lucrurile au luat o turnură neașteptată și negativă pentru ea. Cheryl a început să se îngrașe mai mult decât ar fi fost normal pe perioada unei sarcini. Faptul că a fost o mamă singură nu a făcut decât să înrăutățească situația. Din nefericire, Cheryl nu a reușit să slăbească nici după sarcină, ba dimpotrivă, s-a îngrășat și mai mult. A urmat apoi cea de-a doua sarcină, și lucrurile au scăpat complet de sub control. Kilogramele s-au adunat până ce, la vârsta de 31 de ani, englezoaica ajunsese la 153 de kilograme. La unul dintre controalele medicale la care a fost, femeii i s-a spus că are toate șansele să moară sau, în cel mai „fericit” caz, să ajungă într-un scaun cu rotile în următorii zece ani. „Știam că sănătatea mea nu era foarte bună, iar discuția cu doctorii m-a speriat. Din păcate, însă mereu i-am pus pe ceilalți mai presus decât pe mine. M-am obișnuit să fiu disponibilă pentru oricine are nevoie de mine și să mă sacrific”, a spus ea.

Mânca excesiv de mult și de nesănătos

617 3 2Dieta zilnică a lui Cheryl lăsa mult de dorit. Totul denota un dezechilibru alimentar de proporții. Se datora, de fapt, stării neplăcute de spirit pe care ea o avea în cea mai mare parte a timpului. Efectele se resimțeau, până la urmă, nu doar la nivel fizic, ci și psihic, Cheryl devenind din ce în ce mai frustrată de problema sa. Cât despre meniul său zilnic, acesta arăta cum nu se poate mai neatractiv. Cheryl nu mânca niciodată la micul dejun, în schimb mânca excesiv de mult și de nesănătos pe parcursul zilei. La prânz, mânca de obicei o baghetă mare cu carne de pui și maioneză, o pungă mare de cartofi prăjiți și patru batoane de ciocolată. La cină, bagheta era înlocuită cu un extraburger cu carne și o porție de cartofi wadges cu brânză. În plus, de-a lungul zilei, Cheryl consuma mai multe tipuri de dulciuri (în special ciocolată și biscuiți) și chipsuri.

Greutatea îi provoca probleme de sănătate

Momentul de răscruce în viața lui Cheryl a venit atunci când, în timpul unei excursii cu prietenii, și-a dat seama cu tristețe că aceștia se transformaseră din amici în îngrijitori pentru ea. În plus, pe lângă problemele cu greutatea care o făcea să obosească foarte repede, femeia începuse să aibă și probleme cu picioarele, care îi deveniseră fragile din cauza efortului pe care îl suportau atunci când Cheryl se deplasa. Ea resimțea, de asemenea, și dureri de spate din ce în ce mai mari și respira cu mare greutate. „Greutatea mea ne-a stricat tuturor toată ziua. Mă durea spatele foarte rău, eram nevoiți să facem opriri dese ca să pot să-mi trag respirația, nu aveam loc pe scaune pentru că ele erau foarte mici, iar eu foarte mare și mi se părea că toată lumea se uita la mine”, a explicat ea. Femeia a declarat că viața ei devenise un calvar: se simțea urâtă, avea probleme în a-și procura hainele și simțea cum toată lumea o compătimește.

A slăbit treptat

617 3 3Atunci, Cheryl a decis că este timpul pentru o schimbare. Medicii i-au recomandat lui Cheryl Blythe să facă o operație de introducere a unei benzi gastrice, însă ea a refuzat. În schimb, femeia a decis să-și schimbe radical stilul de viață și, mai ales, dieta alimentară. „Mi s-a părut că, dacă aleg să port un dispozitiv gastric, nu aș putea să înțeleg mare lucru despre dietele sănătoase, despre relația mea cu mâncarea sau despre cum să-mi ajut copiii să mănânce mai sănătos”, și-a explicat ea alegerea. Drept urmare, Cheryl a renunțat definitiv la doar două „alimente”: zahărul și carbohidrații. De asemenea, femeia a început să gătească acasă meniuri bogate în proteine și fibre și sărace în grăsimi. Ca urmare a schimbării regimului alimentar, Cheryl a reușit să slăbească nu mai puțin de 89 de kilograme în 18 luni. Femeia cântărește în prezent 64 de kilograme și se simte mai bine ca niciodată. „Problemele mele de sănătate au dispărut, nu mai stau singură în timp ce familia mea se distrează fără mine, prietenii mei nu mai sunt îngrijitorii mei și pot să port orice haină vreau”, a vorbit ea despre viața de după dietă.

Cheryl Blythe nu a suferit nicio intervenție chirurgicală, ci a renunțat la două elemente nocive din dieta sa: zahărul şi carbohidraţii

După ce a slăbit câteva zeci de kilograme, Cheryl Blythe a început să facă și exerciții ușoare de cardio, iar acum face jogging

Meniul unei zile

Mic dejun: două ouă fierte, ciuperci sotate în ulei de măsline, o roșie și un smoothie verde din legume de sezon. O altă variantă de mic dejun constă în bacon degresat la grătar, ciuperci la grătar și omletă din două ouă cu brânză degresată.

Prânz: pește sau piept de pui la grătar, doi cartofi fierți, o felie de pâine integrală, salată verde cu broccoli, varză și castraveți. Cheryl poate varia dejunul, optând uneori pentru cartofi la cuptor și chili cu carne făcut în casă.

Cină: spaghete sau macaroane cu brânză degresată și sos de tomate, o salată verde.

Gustări: iaurt degresat, fructe sau minibatoane de ciocolată.