de Gabriela Militaru şi Florica Pintea
Oamenii care decid să slăbească pot, de multe ori, să-și amintească exact momentul în care au luat hotărârea de a-și schimba modul de viață și de alimentație pentru a-și atinge scopul. Pentru Haley Smith, o fată obișnuită din Texas, Statele Unite ale Americii, acel moment a fost când, într-o zi, se uita la fotografiile din ziua logodnei sale.
Fotografiile care i-au schimbat viața
Momentul în care Haley Smith a zis „nu se mai poate!” a avut loc în 2015 când tânăra de 24 de ani cântărea nu mai puțin de 125 de kilograme la o înălțime de 1,55 metri. Uitându-se în urmă, la momentul în care iubitul său o ceruse în căsătorie, Haley a avut un șoc. „Nu mă recunoșteam. Mă simțeam rușinată și jenată. Atunci mi-am dat seama că vreau să schimb ceva. Refuzam să accept că în ziua nunții mele voi arăta la fel de grasă ca în ziua logodnei”, a mărturisit ea într-un interviu pentru revista Today. Haley s-a confruntat mereu cu kilogramele în plus, fapt pentru care toată viața a ținut diete. Unele dintre ele au funcționat, altele, nu. Haley obișnuia să numere carbohidrații, caloriile, grăsimea. În plus, a încercat toate sucurile, pastilele și programele de fitness posibile. Din nefericire, nu reușea să urmeze niciun regim mai mult de câteva luni.
Un exemplu pentru sute de mii de femei
Cert este că, la un moment dat, ea a renunțat să mai țină regim, așa că, dacă în liceu Haley Smith era cât de cât mulțumită de felul în care arăta, la facultate lucrurile s-au schimbat. Tânăra s-a îngrășat rapid și asta a făcut-o să se simtă nu doar nefericită, dar i-a afectat și sănătatea. „Îmi amintesc de vacanțele când eram mereu lăsată în urmă sau nu puteam să fac tot ce făceau ceilalți pentru că transpiram sau aveam dureri de oase din cauza grăsimii”, povestește Haley. Apoi, în iulie 2015, pe când se uita la fotografiile de la logodna sa, Haley a avut o revelație cum că viața sa trebuie să se schimbe definitiv. De atunci, tânăra a scăpat de 50 de kilograme în 16 luni pentru a arăta perfect în rochia de mireasă la care visa. Și Haley nu s-a oprit aici, în lunile care au urmat nunții sale, a reușit să slăbească de la 75 de kilograme la 68 de kilograme, greutatea la care își propusese să ajungă inițial. De atunci, Haley Smith nu doar că nu s-a mai îngrășat, dar a și devenit un guru al fitness-ului pe rețelele de socializare, fiind un exemplu pentru sute de mii de femei care au nevoie de un imbold serios în lupta cu surplusul de kilograme.
Răbdarea, cheia succesului său
Cum a reușit Haley Smith ca, după zeci de încercări, să slăbească și să se mențină la greutatea ideală, povestește chiar ea, pentru a oferi un exemplu real tuturor femeilor aflate în aceeași situație.
Fixați-vă obiective mici și realiste
În cazul lui Haley Smith, primii pași au însemnat pur și simplu să nu mai mănânce după ora 20:00 și să mănânce în oraș doar de maximum două ori pe săptămână. După ce timp de câteva săptămâni a reușit să respecte aceste două reguli simple, Haley a început ușor-ușor să calculeze cât mânca și câtă mișcare obișnuia să facă. „Începeți cu acțiuni mici. Este probabil cel mai important lucru pe care l-am învățat despre diete. Să vă stabiliți scopuri mici și realizabile va face ca începutul dietei să fie un succes și vă va determina să nu renunțați în primele săptămâni când pericolul de abandon este cel mai ridicat”, explică Haley.
Măriți ușor frecvența cu care faceți mișcare
Haley Smith a început să facă mișcare alternând intervaluri de numai 30 de secunde de alergat cu două-trei minute de pauză, timp de 30 de minute într-o zi. La început făcea aceste minisesiuni de mișcare de doar trei ori pe săptămână. Apoi, după câteva săptămâni a adăugat la cele 30 de secunde și câteva flotări și abdomene. În prezent, ea face sport de șapte ori pe săptămână, uneori chiar și de două ori pe zi. Alternează exercițiile de forță cu cele cardio, astfel încât dacă ridică greutăți dimineața, poate face o plimbare sau poate merge cu bicicleta după-amiaza. De obicei, o sesiune de sport durează între 45 și 60 de minute.
Focusați-vă pe gătitul acasă
Motivul pentru care oamenii nu slăbesc este acela că obișnuiesc să mănânce în oraș unde porțiile de mâncare sunt mari, iar alimentele nu respectă regulile esențiale de nutriție. Așa că grăsimile, carbohidrații și zaharurile din preparatele fast-food sau chiar din cele de la restaurant sunt un obstacol în calea scăderii în greutate. Haley spune că de când a început să slăbească mănâncă foarte rar la restaurant. Ea preferă să gătească acasă împreună cu soțul său și al unui kit de gătit ce face parte dintr-un program special care îi aduce acasă exact ingredientele de care are nevoie pentru a găti sănătos.
Nu evitați proteinele
Haley Smith spune că principiul consumului de macronutrienți funcționează perfect atunci când doriți să slăbiți sau să vă mențineți silueta. Iată în ce constă un meniu obișnuit pentru Haley:
Mic dejun: un shake proteic „pentru că este ușor și repede de făcut, dar și pentru că îmi oferă necesarul de proteine pentru a face față sesiunilor de fitness”, explică ea.
Prânz: carne de pui sau de porc la grătar cu o salată sau cu legume din care nu trebuie să lipsească mazărea. Ideea de bază este ca proteinele animale să fie completate de fibre provenite din legume.
Cină: pește cu jumătate de avocado. Pentru cină, proteinele trebuie să fie mai ușoare, la fel ca întreaga masă de seară, în general.
Gustări între mese: felii de pastramă de vită sau mix de nuci.
Nu păstrați gustări tentante în casă
În cazul lui Haley Smith, chipsurile și ciocolata albă sunt marile ei slăbiciuni. Ca să se ferească de ele, ea nu merge niciodată la cumpărături când îi este foame și evită standurile cu astfel de „bunătăți” când este la magazin. „Fiind o mâncăcioasă emoțională, orice stare de spirit ușor exagerată îmi face poftă de alimente interzise. Fie că eram fericită, tristă sau plictisită, aveam mereu ceva de ronțăit la îndemână. Dar am renunțat la acest obicei pentru că este foarte periculos pentru persoanele emoționale”, spune ea.
Găsiți ceva care să vă motiveze în momentele grele
Haley Smith spune că se simte responsabilă față de persoanele care o urmăresc pe Instagram și, ori de câte ori se simte demoralizată, se gândește că este un exemplu pentru alții și că nu îi poate dezamăgi. În plus, ea obișnuiește să-și lase bilețele motivaționale prin casă pe care să scrie mesaje precum „Nu renunța!”.
Nu vă speriați că vi se lasă pielea
Haley Smith recunoaște că, după ce a slăbit, pielea i s-a lăsat puțin, însă încearcă să nu facă din asta o problemă. Și faptul că face sport o ajută mult în acest sens pentru că, în timp, pielea i s-a mai întins.
Gândiți-vă la beneficiile asupra sănătății
Haley Smith recunoaște că acum o interesează mai puțin ce număr îi arată cântarul atunci când urcă pe el și mai mult faptul că este și se simte sănătoasă. „Mă simt mai bine ca niciodată. Pot, în sfârșit, să spun da la orice provocare îmi apare în față. Pentru mine este o mare bucurie să nu fiu nevoită să mă abțin sau să văd că nu sunt în stare să fac ceva. Încă mă obișnuiesc cu asta, nu este un proces ușor, dar simt că trăiesc cu totul și cu totul altă viață decât în urmă cu doi ani”, spune ea.