Main menu

header

716 3 1de Gabriela Militaru şi Raluca OgaruI

Zac Efron pare să fie noul Sylvester Stallone al Hollywoodului, cel puțin la capitolul fizic. Actorul în vârstă de 31 de ani este foarte atent la ce mănâncă și, mai ales, ce exerciții fizice face pentru că „pătrățelele” de pe abdomen sunt sfinte pentru el.

De la tânărul fragil la bărbatul atletic

Zac Efron, bărbatul atrăgător de azi, nu a arătat mereu așa. Cei care îl admiră pe actor și-l amintesc din pelicula „Din nou la 17 ani” din 2009, în care Zac, atunci la 21 de ani, arăta ca un tânăr elev de liceu. Abia 3 ani mai târziu, în „Ziaristul”, actorul a părut să înceapă să se transforme într-un bărbat adevărat, lăsând în urmă alura de adolescent fragil. Adevărata sa schimbare a venit totuși în 2014 cu rolul din „Vecini de coșmar”, în care actorul îl portretizează pe carismaticul și răzvrătitul Teddy Sanders, un bărbat frumos și greu de stăpânit, care face viața un iad pentru un cuplu de tineri căsătoriți. În film, Zac își etalează din plin fizicul său mult lucrat, pentru care a ținut o dietă serioasă în care carbohidrații erau doar un vis frumos. Transformarea lui Zac Efron în bărbatul musculos și atletic de azi a continuat până în 2017 când actorul a apărut în pelicula „Baywatch”. Reluarea serialului „Baywatch - Salvamarii” din 1989 cu David Hasselhoff în rolul principal a fost o adevărată provocare pentru Zac Efron. În calitate de salvamar, actorul trebuia să arate impecabil, iar pentru asta el a trebuit să adune nu mai puțin de 5 kg de mușchi în doar două luni. Rezultatul a fost unul incredibil, Zac arătând perfect în pielea nonconformistului salvamar. În plus, actorul pare să se fi îndrăgostit atât de mult de felul în care arată, încât nu a renunțat la dieta și la antrenamentele pe care le-a făcut pentru acest rol nici în prezent.

Consumă smoothie-uri energizante

716 3 2Zac Efron urmează o dietă săracă în carbohidrați care constă în şase zile pe săptâmână de regim strict, urmate de o a şaptea zi în care poate înșela dieta cu o cină care îi permite să-și desfete papilele gustative. Actorul a arătat că este important ca, în orice dietă, să existe o așa-numită „zi de înșelat” în care se consumă o cantitate mai mare de calorii și de carbohidrați decât în restul zilelelor, ceea ce face ca organismul să se reseteze și să ardă mai multă grăsime decât dacă nu ar exista nicio pauză în regim. Cu alte cuvinte, vă puteți permite o prăjitură delicioasă și să vă mențineți încă silueta. Iată cum arată cele cinci meniuri pe care acesta le are într-o zi:

Masa numărul 1: 4 ouă amestecate cu 170 g piept de pui cubulețe, verdeață și 1 avocado.

Masa numărul 2: 170 g carne de curcan cubulețe, 1 cană cu legume sotate cu 1 lingură cu ulei de măsline. La final se bea o cană mare cu ceai verde călduț.

Masa numărul 3: 170 g mușchi de vită la grătar sotat cu conopidă într-o lingură cu ulei de nucă de cocos.

Masa numărul 4: 230 g somon sotat cu spanac proaspăt într-o lingură cu ulei de măsline și vinegar.

Masa numărul 5: 140 g carne de vită fiartă şi 3 ouă fierte.

În ziua a şaptea a săptămânii, actorul adaugă 200 grame de carbohidrați la dieta sa (care provin fie din paste, cartofi sau dulciuri). Asta nu face decât ca actorul să simtă că își poate răsplăti efortul de peste săptămână și că se poate menține în continuare în formă. Iar când dorește să schimbe ceva la dieta sa săptămânală, Zac alege o variantă mai bogată în fibre, din care nu lipsesc fructele de mare, quinoa, morcovii, ardeiul gras și roșiile. De asemenea, el consumă smoothie-uri energizante. Un alt secret al dietei sale este acela că actorul își stabilește săptămânal regimul pe zile, în funcție de activitatea pe care o are. Asta îl ajută să nu piardă timpul cu conceperea meniurilor și să pregete să procure un anumit meniu. La un moment dat, el a postat pe contul său de Instagram o fotografie din care reiese clar că are mesele foarte bine organizate pe zile, în caserole, care au meniul înscris pe ele. În felul acesta el nu ratează niciun meniu și nici nu se abate de la dietă.

Își dozează efortul fizic

716 3 3Zac Efron se îngrijește de aspectul său fizic la fel de mult ca și de sănătatea sa. La o înălțime de 1,78, actorul cântărește 77 de kilograme (dintre care 5 kilograme sunt numai mușchi). Ce este însă important este faptul că mare parte din greutatea sa este reprezentată de mușchi, și nu de grăsime. Aspectul musculos, fără a arăta exagerat, se datorează faptului că atunci când face sport, actorul se concentrează pe activarea anumitor grupe de mușchi și pe minimizarea cantității de grăsime în jurul torsului, ceea ce face ca mușchii din această zonă să fie bine reliefați. Potrivit antrenorului său personal, Patrick Murphy, actorul a fost sfătuit să ţină seama de trei reguli de aur care să-l ajute în menținerea unei greutăți optime și a unui aspect armonios al corpului, reguli care ar trebui respectate de oricine dorește să aibă mușchi bine definiți.

1. Nu vă grăbiți să adunați mușchi. Un corp cu mușchi reliefați este atrăgător, însă un corp care adună mușchi într-un ritm alert arată artificial. De aceea, Murphy recomandă ca procentul de grăsime din corp să nu depășească niciodată 10%, dar nici să nu scadă sub 5%. Pentru aceasta este necesar să se urmeze un program de fitness bine gândit, care să nu forțeze foarte mult corpul și nici să nu-l lase într-o stare pasivă.

2. Introduceți antrenamente solicitante. Pentru ca mușchii să se reliefeze este necesar ca sesiunile de fitness să fie obositoare. Nu neapărat întinse pe durate lungi, cât să solicite organismul mai mult decât de obicei.

3. Variați exercițiile. Și mai ales nu vă dați înapoi de la un anumit tip de exerciții. Murphy spune că Zac Efron face atât ridicări de greutăți la piept, cât și cățărări și exerciții care forțează mușchii picioarelor. În caz contrar, este foarte posibil ca doar anumite grupe de mușchi să fie folosite și deci să se dezvolte, rezultatul fiind un corp cu aspect diform.

Actorul Zac Efron consumă între 3.000 şi 4.000 de calorii sănătoase zilnic

Actorul din „Baywatch“ își datorează corpul frumos mersului la sală și unei diete bogate în proteine

Aleargă şi face drumeţii

Pentru ca totul să fie foarte bine organizat, Zac Efron merge la sală de trei ori pe săptămână, fiecare dintre cele trei zile având specificul său de exerciții. Ziua unu este rezervată împingerilor la banc și al cățărărilor. Acest gen de exerciții îi lucrează mușchii brațelor, umerilor, pieptului și ai abdomenului. Ziua a doua este destinată exercițiilor de împingeri ce implică seturi complexe de ridicări de greutăți care îi solicită, pe lângă mușchii zonei superioare a corpului, și mușchii picioarelor. Ziua a treia este pentru a lucra picioarele. Zac Efron face câte şase-opt repetiții de fandări înainte și lateral, precum și seturi de ridicări pe vârfuri. În toate celelalte zile, atunci când nu merge la sală, Zac Efron aleargă sau face drumeții.