de Gabriela Militaru şi Adrian Barna
Jason Momoa are 39 de ani și este cunoscut din mai multe seriale și filme în care joacă roluri de erou bine clădit și cu un șarm aparte. Îl ajută semnul distinctiv, o sprânceană crestată, cu care s-a ales în urma unei altercații într-un bar. Tată a doi copii și soț al actriței Lisa Bonet (cu 11 ani mai în vârstă), Momoa este un dur pe ecrane și un sensibil în spatele camerelor de luat vederi. Ceea ce intrigă totuși este întrebarea despre cum reușește actorul să aibă un corp atât de bine clădit.
Este unul dintre cei mai râvniți bărbați de la Hollywood
Adevărul este că Jason Momoa ne-a încântat pe toți în „Game of Thrones”, însă puțini își amintesc că simpaticul actor nu este chiar o noutate la Hollywood. El a jucat inclusiv în „Baywatch” la începutul anilor 2000 sau în „Stargate Atlantis” la jumătatea primului deceniu al acestui secol. Ambele seriale de televiziune sunt filme de acțiune care au scos în valoare fizicul actorului acum în vârstă de 39 de ani. Și adevărul este că fizicul lui Jason Momoa nu este deloc de neglijat. Dar dacă în filmele sale de început, Jason Momoa nu își etala cu adevărat corpul, el a avut ocazia să arate că mersul la sală nu a fost în zadar în „Game of Thrones” și în „Aquaman”. Pentru ambele filme, actorul a primit mai multe nominalizări la premii importante ale industriei americane de film. De asemenea, el a devenit unul dintre cei mai râvniți bărbați de la Hollywood. Cert este că drumul spre un aspect fizic de invidiat nu a fost deloc simplu. În ultimele două decenii, Jason Momoa a ținut dietă în cea mai mare parte a timpului atât pentru a intra în pielea personajelor, cât și pentru a se menține în formă în viața de zi cu zi. De altfel, el remarca recent că, la un moment dat, a început să adopte dietele pentru filme și după încheierea filmărilor. Fără a neglija însă micile perioade de răsfăț culinar de care orice corp expus la efort simte nevoia.
S-a bazat pe carne roșie și legume din plin
Pentru rolul din „Aquaman”, de exemplu, Jason Momoa a avut nevoie de un antrenor personal, pe Stuart Walton, care i-a realizat o dietă personalizată care să-l ajute pe actor să se hrănească bine, dar să rămână suplu și dinamic. Potrivit lui Stuart Walton, dieta actorului a fost creată controlând aportul de macronutrienți combinat cu antrenamentul fizic. Rezultatul? Mușchi bine conturați și o greutate corporală echilibrată. „Dieta mea este o adevărată provocare pentru că sunt genul care se îngrașă foarte repede. Spre deosebire de alți bărbați care, atunci când se îngrașă pun mușchi, eu pur și simplu mă fac mare, dar nu sunt suplu. Așa că a trebuit să am mare grijă cum abordez dieta”, a declarat actorul. Potrivit revistei „Men’s Health”, dieta lui Jason Momoa s-a bazat pe carne roșie și legume din plin. În schimb, carbohidrații (mai ales cei proveniți de la Doritos, pe care actorul îi adoră) au devenit o amintire pentru el. Istorie au devenit și gogoșile pe care Momoa le devora la un moment dat. În schimb, actorul avea voie să consume fructe înainte de sesiunile de antrenament fizic. Cum fructele sunt o sursă sănătoasă de carbohidrați neprocesați, actorul le folosea pentru a căpăta energie în zilele în care filma și mergea la sală.
Energie cu unt de arahide
Singurul „aliment” de care Jason Momoa nu s-a putut dezlipi în timpul dietei pentru „Aquaman” care, între timp, a devenit dieta sa zilnică, a fost berea Guinness. De fapt, berea l-a ajutat și să reziste altor tentații culinare. De aceea, împreună cu Stuart Walton, el a decis nu doar să nu elimine berea din regim, ba chiar să o includă ca pe o sursă de calorii bune. „Guinnessul este cunoscut pentru textura sa cremoasă care te duce cu gândul la un fel de mâncare și nici nu are chiar atât de multe calorii precum berea obișnuită”, a precizat Stuart Walton. Dar, pe lângă delicioasa bere, Jason Momoa era obligat să mănânce nu mai puțin de opt bucăți de piept de pui fiert în fiecare zi. Carnea slabă de pui evită depunerea kilogramelor, dar ajută la formarea mușchilor. În plus, pentru și mai multă energie, Jason Momoa obișnuia să adauge unt de arahide la micul dejun. Imediat după încheierea filmărilor pentru „Aquaman”, actorul a ales să păstreze o parte din regim, mai ales pentru factorul mental de a nu fi liber să mănânce orice și oricând. În schimb a făcut unele ajustări pentru că știe că vor urma și alte roluri pentru care va trebui să se mențină în formă. „Trebuie să fiu tipul care arată bine, nu? Dar pe moment, pur și simplu vreau să mănânc unt pe pâine. Chiar dacă în mintea mea țin dietă, fiecare zi e una în care înșel un pic regimul”, a glumit actorul.
A apelat la exerciții asociate culturismului
Iar dacă lipsa carbohidraților într-un regim alimentar vi se pare imposibilă, ar trebui să încercați antrenamentul fizic al lui Jason Momoa. Deși nu este un împătimit al sportului, actorul este conștient că trebuie să arate bine, iar când este obligat să intre în pielea unui personaj se dovedește a fi foarte disciplinat cu rutina fizică. Mark Twight l-a antrenat pe Jason Momoa prin metoda Gym Jones pentru mai multe roluri și știe exact ce tip de antrenament are nevoie actorul. Pentru „Aquaman”, de exemplu, el a folosit un amestec de mișcări funcționale combinate cu exerciții asociate culturismului. Pentru brațe, de exemplu, Momoa a fost nevoit să se cațăre la nesfârșit pentru a-și încerca, uneori dincolo de limite, mușchii brațelor. De asemenea, el a lucrat cu greutățile în toate pozițiile posibile. Pentru spate, Mark Twight l-a îndrumat pe actor să ridice cu picioarele greutăți atașate de mijloc cu corzi, în timp ce cu brațele se ținea de o bară orizontală. Un alt exercițiu care îi solicită aproape toți mușchii corpului sunt ridicările la bară din poziție orizontală. Cu alte cuvinte, din poziția sprijinit cu picioarele pe o bară orizontală, Momoa trebuia să se ridice ținându-se cu brațele de o altă bară fixată mai sus în dreptul pieptului. Imaginile din timpul antrenamentelor arată că actorul și-a încordat efectiv fiecare mușchi al corpului și și-a împins la maximum limitele fizice. Asta pentru că, pe lângă exercițiile de forță, el mergea la sală zilnic pentru cardio și obișnuia și să alerge.