de Călin Popa şi Adrian Barna
După un studiu riguros, derulat pe 1.200 de participanți, experții din cadrul Universității din Miami au concluzionat că excesul de kilograme subțiază cortexul, îmbătrânește creierul cu minimum zece ani și favorizează apariția demenței.
Kilogramele în plus subțiază cortexul
Menținerea greutății corporale optime este cea mai bună apărare în fața unui mare număr de boli, printre care și demența, anunță specialiștii americani. Mai precis, după analizarea datelor a mii de persoane, s-a constatat faptul că voluntarii care aveau un indice de masă corporală peste maximum 25 au înregistrat o subțiere accelerată a cortexului cerebral, stratul superior deja foarte subțire al creierului, care este responsabil cu funcții ca vorbirea, memoria sau starea de conștiență. Aceeași parte a creierului uman este cea dintâi afectată de Alzheimer, atrag atenția specialiștii. „Observația este cu atât mai importantă cu cât procesul de alterare a cortexului este mai accelerat la persoanele cu vârsta sub 65 de ani. Așadar, obezitatea la tinerețe și la vârsta adultă comportă un pericol sporit de demență și de dificultăți de vorbire, memorie și concentrare”, este de părere cercetătoarea Tatjana Rundek.
Slăbitul prelungește viața
În cadrul experimentului s-a observat faptul că fiecare kilogram în plus aducea cu sine o accelerare a subțierii cortexului, ceea ce i-a determinat pe specialiști să considere că menținerea unui stil de viață sănătos și a greutății optime asigură o subțiere naturală a acestei zone a creierului, în acest fel nefiind afectate funcții importante la vârste la care acest lucru nu ar trebui să se întâmple. „Rezultatele noastre sunt importante din perspectiva faptului că prin scăderea în greutate oamenii pot să-și prelungească nu doar viața, ci și calitatea acesteia, menținând funcționarea creierului până la vârste înaintate și evitând problemele de gândire”, adaugă Rundek.
Obezitatea este mai periculoasă pentru creier chiar decât fumatul sau consumul de alcool
Dieta ideală pentru cel mai important organ
La sfârșitul zilei, dieta pe care ați avut-o influențează sănătatea creierului, într-un mod mai bun sau mai rău. Există diferite alimente care vă pot ajuta să vă îmbunătățiți funcțiile mintale, dar trebuie să vă asigurați întotdeauna că aveți o dietă echilibrată. Trebuie să nu uitați să mâncați alimente bogate în acizi grași Omega 3 și Omega 6, vitamine și să nu omiteți să beți cel puțin doi litri de apă pe zi (trei litri în timpul verii sau atunci când practicați exerciții fizice). De asemenea, trebuie să evitați obiceiurile proaste, precum stilul de viață sedentar sau săritul peste micul dejun. În condiții normale, creierul se hrănește cu glucoză. Atunci când scădeți numărul de calorii și de grăsimi consumate zilnic, se schimbă și dieta creierului, iar acest organ poate fi împiedicat să-și realizeze funcțiile normale, neavând suficientă energie. Deci, consumați broccoli, ceai verde, banane și proteine de bună calitate.