de Călin Popa şi Gabriela Comşa
De fiecare dată când ieșiți la masă cu prietenii mâncați mai mult decât de obicei? Ocaziile când sunteți împreună cu apropiații în jurul unor bucate savuroase vă îngroașă talia? Nu sunteți singurii. Potrivit cercetătorilor, aceste prilejuri ne fac să consumăm mai multe alimente.
Cu 48% mai multă mâncare
Un studiu internațional condus de experți de la Universitatea din Birmingham a pus în evidență la scară globală faptul că atunci când ies la masă cu apropiații, oamenii ajung să se supraalimenteze. După ce au analizat o serie de cercetări care atestau că oamenii mănâncă chiar și cu 48% mai multă hrană decât în mod obișnuit atunci când sunt înconjurați de persoane dragi, experții au extins testele și au inclus și femeile supraponderale în această cercetare, iar concluziile au fost relevante: aceste persoane consumă, la rândul lor, cu circa 30% mai multă hrană atunci când se află în compania altora. Masa împărțită cu străinii nu are același efect de alimentare în exces. „În cadrul studiului am observat că oamenii mănâncă mai mult atunci când sunt cu apropiații, nu cu străini. Când se întâmplă asta, ei vor să transmită o altă imagine despre ei înșiși și aleg porții mai mici”, detaliază specialista Helen Ruddock.
Comportament ancestral
Atunci când mâncatul și socializarea se întâlnesc, oamenii sfârșesc prin a mânca mai mult decât atunci când sunt singuri sau în zilele obișnuite. Acest comportament este considerat a fi generat de o tendință de a ne comporta diferit atunci când ne aflăm în compania altor persoane. Experții duc acest tip de comportament mult în urma istoriei omenirii, pe vremea când supraalimentarea era o tactică de supraviețuire și când strămoșii oamenilor evitau înfometarea grupului prin reunirea în jurul hranei. Această tendință s-a modificat, dar are aceeași esență: a lua masa împreună cu alții este mai plăcut, oferă un sentiment de recompensă, este mai acceptabil decât mâncatul în plus atunci când suntem singuri, iar împărțirea simbolică a hranei este legată de recunoaștere, laudă și întărirea legăturilor cu apropiații.
Același obicei de a se supraalimenta atunci când sunt într-un grup familiar este caracteristic și animalelor (studiu al Universității din Birmingham)