Main menu

header

795 3 1de Gabriela Militaru şi Daniel Alexandrescu

Brooke Shields este actrița și modelul pe care îl știm dintotdeauna. A debutat în modelling chiar înainte să poată merge, iar în lumea filmului pe când avea doar 11 ani. A făcut furori la numai 12 ani în „Pretty Baby” și a încântat o lume întreagă cu rolul din „Laguna albastră”. Fosta soție a tensimanului Andre Agassi este căsătorită de aproape 20 de ani cu producătorul Chris Henchy, alături de care are doi copii. La 1,83 m, Brooke este una dintre cele mai înalte actrițe de la Hollywood. Iar dacă, pe vremuri, înălțimea nu era un avantaj, ea a reușit să fie un adevărat avocat al femeilor cu constituție atletică. După mai bine de patru decenii de când a intrat în atenția publicului, Brooke Shields reușește să-și păstreze naturalețea și vocea fermă atunci când le vobește fanilor ei despre provocările vieții.

Este o împătimită a sistemului SoulCycle

795 3 2După ce și-a petrecut aproape toată viața în fața camerei de luat vederi, Brooke Shields a adunat numeroase trucuri despre cum este bine să se mențină sănătoasă și într-o formă fizică de invidiat. Până la urmă, actrița, acum în vârstă de 55 de ani, și-a început cariera de fotomodel la numai 11 luni și, de atunci, și-a păstrat imaginea de superstar. Cu toate acestea, actrița spune că nu i-a fost deloc ușor să se facă acceptată și că, deseori, s-a simțit nesigură din cauza corpului său. „Adevărul este că am trăit într-o industrie în care să fii atletic, așa cum sunt eu, nu era ceva cu care să te lauzi. Mereu am fost considerată atletică și, pe vremuri, asta mă făcea să mă simt mare. Din fericire, în prezent, sunt acceptate mai multe tipuri de corpuri”, a declarat actrița pentru revista Health. Prin urmare, Brooke a învățat să își iubească cu adevărat corpul și să aibă grijă de el. De fapt, grija a venit mai târziu, după 40 de ani, deoarece actrița mărturisește că, până la acea vârstă nu acorda prea multă atenție mișcării. De câțiva ani însă, ea și-a angajat un antrenor personal și este o împătimită a sistemului SoulCycle care le oferă clienților posibilitatea de a face ciclism în sală. Mai mult decât atât, frumoasa actriță, merge la cursuri de Pilates. Cu puțin timp înainte de începerea pandemiei, Brooke a descoperit și o altă metodă minunată de a face sport, dar și de a-și rezolva durerile constante de spate: cizmele gravitaționale. Deși poate părea dificil de executat, tehnica este destul de simplă și foarte eficientă. Cizmele speciale pentru fitness se agață de tavan cu niște curele speciale care le face de nemișcat și sigure să mențină greutatea corpului unui om, chiar și în condiții de mișcare. „Am început să stau agățată de tavan în aceste cizme pentru a face tracțiuni. Este minunat ce pot face aceste exerciții pentru spatele meu. Este mai greu la început, dar este și minunat și se vede diferența”, a explicat actrița.

„Tot ce îmi doresc este absența fricii”

795 3 3Din nefericire, pandemia a afectat-o și pe Brooke Shields, ca, de altfel, pe toți oamenii. Cu toate acestea, actrița a decis să nu renunțe la mișcare, așa că și-a transformat casa în sală de fitness, unde se antrenează alături de ceilalți membri ai familiei. Dar, mai mult decât atât, pentru a depăși anxietatea inevitabilă carantinei, Brooke face meditații. Și nu oricum, ci online alături de promotorul mișcării New-Age, Deepak Chopra. „Înainte, nu mă concentrasem niciodată pe latura spirituală a exercițiilor sau pe ideea de a-mi onora corpul și sufletul. Înainte de a face meditații, toate acestea erau doar cuvinte pentru mine, nu păreau realiste. Când eram mai tânără, totul se baza pe ego și pe a arăta bine. Numai așa poți rezista în această industrie. Totul este un obiectiv de atins”, a povestit actrița pentru admiratorii ei în această primăvară. „Din 1994 când am apărut în «Grease» pe Broadway, am devenit un robot. M-am accidentat de multe ori, dar spectacolul trebuia să meargă mai departe. În această lume, dacă te doare ceva, iei Advil și continui. Practic, mi-am lăsat corpul să fie flagelat zeci de ani la rând, până când trupul meu a devenit mai bătrân decât vârsta sa reală. Abia recent, când am fost nevoită să fac o operație la genunchi, mi-am dat seama că aveam nevoie de ceva mai mult decât sport”, a spus actrița. Brooke a adăugat că, în pandemie, a învățat să fie creativă cu mișcarea pe care o face: „Îți poți lucra bicepșii cu două cutii cu suc de tomate. Dacă ai o bandă elastică poți să faci zece minute de extensii cu ea și transpiri exact ca și cum ai fi la sală”, își sfătuiește ea fanii. Cu toate acestea, Boorke a simțit că are nevoie și de liniște, așa că și-a îndreptat atenția către meditații. „Tot ce îmi doresc este absența fricii. Mi-am dat seama că, de fiecare dată când simt că pierd controlul, este din cauza fricii”, a mai adăugat Brooke, care face meditații timp de 45 de minute în fiecare zi.

Pentru a avea un ten ferm, în fiecare dimineaţă, Brooke Shields îşi cufundă faţa într-un bol cu apă foarte rece

Actriţa din „Laguna albastră“ şi-a regăsit liniştea în pandemie prin meditaţie

„Apă, apă, apă, somn şi legume. Şi iubire“

Noul entuziasm al lui Brooke Shields vine din faptul că este mereu activă și, mai nou, instrospectivă, dar și din felul în care are grijă de dieta ei. Regulile de aur ale actriței sunt: mult somn și multă apă! „Nu cred că există un truc anume pentru a te menține sănătos. Cred că toți ne cunoaștem limitele. Nu există acest mit al corpului sănătos doar cu apă și lămâie dacă o bei după ce ai mâncat un pui întreg la rotişor”, spune ea. Întrebată de revista W Magazine care este secretul ei pentru „o frumusețe de la interior la exerior”, Brooke Shields a fost încântată să răspundă: „Apă, apă, apă, somn și legume. Și iubire”. Actrița a mărturisit și cu alte ocazii că este vegană și că legumele sunt viața ei. Legume crude sau sotate, Brooke nu spune niciodată nu unui bol plin cu sănătate direct din grădină. Cu toate acestea, actrița recunoaște că de când a descoperit dragostea de sine, încearcă să nu se simtă vinovată nici atunci când are pofte culinare. Marea ei slăbiciune? Ciocolata! „Încerc să nu îmi refuz prea multe lucruri pentru că, dacă fac asta, totul se transformă într-un război intern. Așa că, atunci când poftesc la ciocolată, am mereu la îndemână niște ciocolată în miniatură. În felul acesta îmi satisfac poftele fără să-mi afectez echilibrul”, a povestit Brooke pentru revista Fitness.

Pe lângă serumurile vitaminizante care sunt nelipsite, actrița spune că sportul de dimineață o ajută să scape de aspectul „umflat” al feței