Main menu

header

812 3 1de Călin Popa şi Daniel Alexandrescu

La fiecare sfârșit de an, mulți occidentali își alcătuiesc o listă cu așa-numitele „rezoluții de Anul Nou”, care includ trecerea la o viață sănătoasă, umplerea frigiderului cu fructe și legume sau abonamentul la o sală de fitness și neapărat scăderea în greutate. Acest trend dă semne de trecere la timpul trecut.

Scăderea în greutate nu mai este o prioritate

Un studiu comandat de compania financiară Affirm, din New York, a pus în evidență faptul că perioada de criză sanitară mondială a schimbat complet multe dintre abordările anterioare, de la fashion la economisire. În acest tablou general se înscrie și tendința de renunțare la planurile dietare care reveneau la fiecare sfârșit de an. După analizarea răspunsurilor a peste 2.000 de participanți adulți, cercetarea a reliefat tendința ca deciziile de început de an 2021 să se concentreze pe temele materialiste, pe deprinderea unor noi abilități și pe scopuri concrete, de ordin practic. Astfel, 62% dintre respondenți au declarat că scăderea în greutate nu mai este o prioritate.

De la clișee vechi la experiențe noi

Considerând că „regulile” ca toată lumea să se încadreze într-o anumită marjă de kilograme sunt clișee care și-au trăit traiul, jumătate dintre cei chestionați afirmă că se vor concentra în schimb pe timpul petrecut cu familia și pe acumularea de experiențele noi generate de călătorii. Cu 60 de procente dintre participanți la cercetare considerând că este momentul să aibă o perspectivă mai pozitivă și mai puțin rigidă asupra vieții, experimentul a mai relevat faptul că pentru anul 2021, printre priorități vor fi și o mai bună gestionare a finanțelor proprii și, eventual, achitarea datoriilor. De altfel, chiar termenul „rezoluții” a fost înlocuit cu „intenții”.

Flexibilitate în percepția despre sine

În cadrul studiului a fost reflectat faptul că șapte din zece persoane intenționează să manifeste o flexibilitate mai mare în percepția asupra propriei imagini și că nu-și vor trasa țeluri neraționale. De asemenea, a reieșit dorința respondenților de a se întreba în forul interior dacă își doresc cu adevărat să adopte o anume dietă sau să aibă o greutate ideală. În același timp, șase din zece persoane au declarat că în 2021 vor face cupărături mai punctual, în funcție de nevoile reale. Toate aceste tendințe sunt urmare a unei alte observații care a rezultat din derularea cercetării: 53% dintre cei chestionați afirmă că probabil nu-și vor permite să-și urmeze toate țelurile, așa că vor fi nevoiți să prioritizeze la maximum. În ansamblu, pentru 45% dintre respondenți, din vechiul obicei al rezoluțiilor de Anul Nou s-a păstrat doar intenția de alcătuire a unui plan pentru orice scop.

„Nu este o surpriză că oamenii se concentrează pe cotrolul asupra rezultatelor muncii lor. Pe de altă parte, estimăm că vor exista în continuare persoane care vor cheltui pentru a compensa ce au pierdut în 2020“ Silvija Martincevic, reprezentant Affirm, New York