Main menu

header

815 3 1de Călin Popa şi Daniel Alexandrescu

A scădea în greutate doar trei kilograme este mai mult decât se poate imagina la prima vedere - experții atrag atenția că această scădere, chiar dacă pare mică, are un efect major asupra sănătății. Pentru a atinge scopul de a scăpa de mica greutate nu este nevoie de diete draconice, ci doar de câteva schimbări minore de rutină.

Reducerea durerilor de spate și a artritei

815 3 2Două kilograme minus în greutate înseamnă reducerea cu 40 de procente a riscului de instalare a diabetului de tip II, iar a scăpa de trei kilograme se traduce prin înjumătățirea acestui pericol, arată rezultatele unei cercetări recente, derulată de specialiștii în nutriție de la Universitatea East Anglia. „Aceste date sunt foarte importante în primul rând pentru cei cu prediabet, întrucât aceste persoane au șansa, prin modificări minime în dietă, să scape de un mare risc”, detaliază expertul Colin Greaves, de la Universitatea din Birmingham. În același timp, menținerea greutății sub control, chiar dacă silueta nu este „de model”, reduce durerile de spate, artrita, apneea în timpul somnului și multe alte afecțiuni legate de kilogramele în plus.

Curățenie generală în bucătărie

815 3 3Una dintre cele mai simple căi de a scăpa de peste două kilograme este curățenia generală în bucătărie. Potrivit specialiștilor, acest gest simplu are beneficii enorme. „Un mediu haotic este în defavoarea dietei. Oamenii tind să creadă că dacă tot este haos în jur, de ce să se mai obosească să se disciplineze pe ei înșiși? Ordinea și curățenia, mai ales în bucătărie, susțin o scădere în greutate pe care nici n-o veți simți, dar care pot fi determinante pentru sănătate”, arată specialistul Lenny Vartanian. După ce au analizat datele a peste 100 de femei care au participat la experimente, specialiștii au constatat faptul că persoanele care au făcut curățenie generală și au menținut un mediu ordonat au fost mai puțin dispuse să mănânce gustări nesănătoase și au slăbit în medie 2-3 kilograme într-o lună, pentru că au dat organismului mai puțin cu 4.550 de calorii fără nicio dietă.

Ouă la micul dejun

Experții care au derulat cercetarea afirmă că simpla prezență a unui ou - până la maximum trei - în micul dejun poate duce la pierderea a aproape două kilograme într-o lună. Potrivit rezultatelor unei cercetări din cadrul Universității din Connecticut, SUA, persoanele care mănâncă ouă dimineața consumă până la sfârșitul următoarelor 24 de ore mai puțin cu 400 de calorii, prin comparație cu cei care consumă un covrig sau orice altceva cu încărcătură calorică similară. Argumentația specialiștilor este simplă: proteinele de calitate din ouă susțin metabolismul și, în același timp, sațietatea, scăzând nivelul grelinei - „hormonul foamei”. Un astfel de mic dejun taie din aportul lunar aproape 3.000 de calorii în plus, ceea ce duce la scădere în greutate fără regimuri stricte.

Sendviș „deschis” și gustări cu prune uscate

815 3 4Două gesturi banale din rutina alimentară zilnică vă pot scăpa de un kilogram pe lună fără să vă dați seama. Astfel, dacă vă obișnuiți să consumați sendvișul „deschis”, mai exact neacoperit de felia de pâine de deasupra, pierdeți 600 de grame pe nesimțite, pentru că nu mai acumulați pe termen lung mii de calorii. De asemenea, una dintre gustările cu efecte de excepție o reprezintă prunele uscate. Aromate, dulci ca un desert, sănătoase și pline de vitamine, aceste fructe deshidratate întrețin digestia și fac mult mai ușor orice efort de scădere în greutate, arată datele unui studiu realizat în cadrul Universității din Liverpool. Potrivit specialiștilor britanici, o duzină de prune uscate consumate zilnic timp de trei luni vă poate scăpa de două kilograme, în principal datorită conținutului mare de fibre al acestor fructe.

Fără telefon mobil la masă

Studiile internaționale au arătat că persoanele care sunt atente la telefon în timpul mesei consumă cu 15% mai multe alimente decât cele care se concentrează asupra mâncatului. Așadar, dacă doriți să scăpați de un kilogram pe lună fără să faceți mare lucru, lăsați telefonul la distanță, arată un articol publicat în revista Physiology and Behavior. Potrivit experților, distragerea atenției prin ecran - chiar și prin alte activități, cum sunt răsfoitul unei reviste sau uitatul la televizor - face creierul să nu mai perceapă corect cât a mâncat. Concentrarea asupra mesei vă scapă de peste 2.000 de calorii pe săptămână doar dacă vă hrăniți fără să fiți atenți la altceva. De asemenea, specialiștii arată că prin simpla „ascultare” a hranei scădeți în greutate trei kilograme într-o lună. Un studiu publicat de revista Food Quality and Preference a arătat că voluntarii care s-au auzit pe ei înșiși mestecând au mâncat cu 45% mai puțin decât cei care au avut zgomote puternice în fundal.

Apă și somn

815 3 5Chiar dacă nu toată lumea poate să bea peste doi litri de apă în fiecare zi, cel mai important este ca acesta să fie lichidul care ajunge în organism și nu băuturile carbogazoase, care cer și mai mult suc nesănătos. De asemenea, potrivit experților americani de la Universitatea din Illinois, doar trei pahare cu apă în plus pe zi înseamnă aproape 300 de calorii mai puțin. Acest gest foarte simplu vă poate scăpa lejer și fără restricții dietare de un kilogram în fiecare lună, arată revista Journal of Human Nutrition and Dietetics. Dacă la acest rezultat se adaugă și efectele unui somn bun, regulat, scopul de a scăpa de minimum două kilograme fără efort este aproape atins. Mai precis, odihna nu doar arde calorii, dar vă împiedică să mâncați în plus din cauza lipsei de somn. Potrivit rezultatelor unor studii extinse, cei care dorm patru ore mănâncă în medie cu 300 de calorii mai mult decât cei care se odihnesc șapte ore pe noapte, notează publicația American Journal of Clinical Nutrition.

Dacă nu puteți să beți cafeaua neagră, nu este nevoie să renunțați la varietatea preferată, ci doar să reduceți cantitatea, ceea ce se traduce prin pierderea unei jumătăți de kilogram în fiecare lună

Gătiţi acasă

Persoanele care gătesc acasă au o mulțime de avantaje, deopotrivă psihologice, întărind legăturile dintre membrii familiei, și fizice. Mai exact, a pregăti în propria bucătărie feluri savuroase înseamnă un control deplin asupra ingredientelor și, în celași timp, un consum mai redus de calorii, în medie cu 150 pe zi, ceea ce vă poate scăpa de aproape un kilogram pe lună. După un studiu derulat pe 9.000 de voluntari, experții de la Școala de Sănătate Publică Johns Hopkins din SUA, au constatat faptul că persoanele care gătesc acasă consumă mai puțin zahăr și o cantitate mai mică de grăsimi nesănătoase. În plus, mesele în familie, cu hrană gătită acasă, pot dezvolta obiceiuri alimentare sănătoase în cazul copiilor.