Main menu

header

818 3 1de Simona Soare Ghișea şi Florica Pintea

În sezonul rece aveţi tendinţa să consumaţi mai multe grăsimi și dulciuri, iar tentațiile ispititoare vă expun, în mod previzibil, la excese alimentare. În lipsa exercițiilor fizice, aceste excese îşi pot lăsa amprenta asupra siluetei și chiar asupra stării de sănătate. O planificare detaliată a meselor, renunțarea la mâncărurile hipercalorice, consumul de alimente care abundă în nutrienți pot contribui la menținerea greutății corporale. De asemenea, cercetătorii au demonstrat că vitamina A este implicată în stimularea arderii grăsimii. În plus, un nivel corespunzător de vitamina D și de Omega 3 în organism ușurează eforturile de eliminare a kilogramelor în plus.

Vitamina A stimulează arderea țesutului adipos

Potrivit unui studiu apărut în publicația Molecular Metabolism, o echipă de cercetători, condusă de Florian Kiefer, din cadrul Medical University of Vienna, a demonstrat că temperaturile reci cresc nivelul de vitamina A la om și la șoareci. Creșterea nivelului de vitamina A indusă de frig a dus la transformarea grăsimii albe în grăsime maro. Paradoxal, organismul nostru conține și o astfel de grăsime „benefică” sau grăsime maro. Dacă țesutul adipos alb stochează caloriile, celulele de țesut adipos maro sunt pline cu mitocondrii, denumite și „uzinele energetice ale celulei”. Aceste mitocondrii au rolul de a descompune grăsimea maro pentru a produce energie. Majoritatea rezervelor de vitamina A sunt stocate în ficat și expunerea la frig le redistribuie în țesutul adipos. „Rezultatele noastre arată că vitamina A joacă un rol important în funcția țesutului adipos și influențează metabolismul energetic. Totuși, acesta nu este un argument pentru consumul unor cantități mari de suplimente de vitamina A, deoarece este esențial ca vitamina A să fie transportată la celulele potrivite, la momentul oportun”, a menționat cercetătorul Florian Kiefer, citat de ScienceDaily.

Generează căldură în condiții de temperaturi scăzute

Astfel, a fost descoperit un nou mecanism prin care vitamina A reglează arderea lipidelor și generează căldură în condiții de temperaturi scăzute. „Acest lucru ne-ar putea ajuta să dezvoltăm noi intervenții terapeutice care să exploateze acest mecanism specific”, a concluzionat cercetătorul Medical University of Vienna. Această „transformare a grăsimilor” este însoțită de obicei de un consum sporit de energie și, prin urmare, este considerată o abordare promițătoare pentru dezvoltarea unor noi terapii împotriva obezității. Vitamina A provenită din alimente de origine animală poartă numele de retinol, iar provitamina A, ce se găsește în special în alimentele de origine vegetală, este cunoscută sub numele de caroten. În alimente, există mai mulți caroteni, dar betacarotenul are cea mai importantă funcție. Pentru a beneficia de efectele vitaminei A, nutriționiștii recomandă consumul regulat de alimente precum morcovi, cartofi dulci, spanac, salată verde, kale, broccoli, dovleac, ardei, caise, pepene galben, mango, suc de roșii, fistic, ficat, pește și ulei de pește, carne de pui, lactate și ouă.

Doza zilnică recomandată este de până la 5.000 de unități internaționale

Alimentele ce conțin vitamina A sunt recomandate într-un stil de viață sănătos, multe dintre acestea fiind fructe și legume bogate în fibre. Totuși, excesul de vitamina A este toxic. Cel mai adesea, nivelul de vitamina A creşte peste limita normală atunci când luăm suplimente alimentare și depășim doza zilnică recomandată de 5.000 de unități internaționale (UI) pentru bărbați și de 4.000 de UI pentru femei. Administrând zilnic doze mari ale acestei vitamine sub formă de suplimente alimentare, fără prescrierea medicului, ne putem confrunta cu simptome ca durerile de cap și de articulații, pielea şi buzele uscate, oboseala. Se poate ajunge chiar la pierderea unei cantități mari de păr, ameţeli, scăderi în greutate, probleme hepatice şi, în cazul femeilor, la lipsa menstruaţiei. Una dintre cele mai grave efecte adverse ale supradozei de vitamina A o reprezintă pierderea masei osoase. Acest lucru poate duce la fragilizarea oaselor şi la un risc crescut de fracturi. În plus, femeile însărcinate nu trebuie să depășească doza zilnică recomandată de medic în funcție de stadiul sarcinii, pentru ca fătul să nu aibă probleme de sănătate.

Omega 3 reglează nivelul de colesterol și de zahăr din sânge

Potrivit experților, și o deficiență de vitamina D este asociată cu riscul de obezitate și cu declanșarea bolilor legate de nivelul crescut de colesterol, mai ales în timpul iernii când organismul nu este expus la lumina soarelui. Surse alimentare bogate în vitamina D sunt uleiul de pește, somonul, heringul, sardinele, tonul, codul, ouăle, carnea roșie, ficatul, cerealele integrale, migdalele, avocado. Doza zilnică recomandată de Vitamina D este de 600-800 de unități internaționale (UI) pentru un adult. De asemenea, uleiul de pește, ce conține acizi grași Omega 3, este eficient în scăderea greutății corporale, reglând nivelul colesterolului și al zahărului din sânge, potrivit cercetătorilor americani. Deși unele vitamine din complexul B pot avea un rol esențial în creşterea poftei de mâncare, acestea contribuind la regenerarea celulară, într-un stil de viață echilibrat, însoţit de mişcare, îngrășarea nu are cum să se producă, mai ales că Vitamina B2 este implicată în metabolizarea grăsimilor. Alimente ce conțin această vitamină în cantitate mare sunt ficatul de vițel, ciupercile, iaurtul, laptele de vacă și spanacul. În plus, probioticele, acele bacterii „prietenoase” din organism, au efect benefic în combaterea surplusului de kilograme, pentru că ajută activitatea sistemului digestiv. Acesta este un motiv în plus să includeți în alimentație iaurtul de casă, kefirul și murăturile în saramură.

Enzimele digestive administrate după masă previn indigestia şi balonarea

Feriţi-vă de alcool!

Specialiștii recomandă consumul legumelor chiar și înainte de masa de seară. Cercetătorii americani de la Universitatea din Pennsylvania au concluzionat că persoanele care mănâncă salată verde cu cel puţin o jumătate de oră înainte de cină acumulează cu 12% mai puţine calorii decât în mod normal. Astfel, înainte de orice fel de festin, puteți consuma o farfurie de salată verde simplă, asezonată cu puțin ulei de măsline şi zeamă de lămâie. La petreceri, cocteilurile trebuie și ele limitate, consumul de alcool pe stomacul gol determinând creșterea apetitului. Evitați și deliciosul vin fiert, chiar dacă aroma lui de scorţişoară pare irezistibilă, pentru că o sticlă cu vin roşu demisec conține aproximativ 500 de calorii. În cazul vinului fiert, numărul de calorii poate să se tripleze, acesta conținând adaos de fructe şi de zahăr.

Modul de preparare a specialităţilor culinare şi ora consumării lor este importantă

O regulă de bază în păstrarea siluetei are legătură cu momentul zilei în care alegeți să consumați alimente bogate în calorii. Astfel, dulciurile, șoriciul, cartofii prăjiți, salata boeuf ar trebui mâncate în prima parte a zilei, până în ora 15:00. În acest fel, organismul va putea consuma energia provenită din alimentele respective și nu o va stoca sub formă de grăsime. Un alt aspect deosebit de important ar fi modul de preparare a specialităților culinare, pentru ca acestea să-și păstreze nutrienții. De pildă, peștele gătit la abur, la cuptor sau pe grătar poate fi oricând opțiunea ideală. Totuși, dacă nu doriți să eliminați carnea de porc din meniul de Sărbători, o soluție ar fi să optați la garnitură pentru o salată bogată în cât mai multe legume. Diversitatea de culori este o dovadă clară că organismul va beneficia de o varietate de vitamine și minerale.