Main menu

header

820 3 1de Valentin Țigău şi Silviu Ghering

Pare paradoxal, totuși: un mic dejun copios vă ajută să slăbiți mai ușor decât dacă nu ați mânca nimic toată dimineața! De fapt, cercetătorii spun că dacă mănânci mult dimineața, arzi peste zi dublul caloriilor pe care le-ai arde dacă ai mânca „obișnuit”. Cel puțin asta relevă studiul publicat recent de revista științifică Journal of Clinical Endocrinology and Metabolism, al Societății Internaționale de Endocrinologie.

Stimulează termogeneza alimentelor

Atunci când suntem la dietă, uneori suntem tentați să sărim peste o masă... și mai ales peste micul dejun. Asta este o idee foarte proastă! Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea germană din Lübeck, optarea pentru un mic dejun substanțial și o cină ușoară stimulează termogeneza alimentară, adică energia necesară organismului pentru a digera și a prelucra alimentele. Oamenii de știință au cerut subiecților studiului să mănânce puțin dimineața și să ia o cină foarte generoasă seara timp de trei zile, apoi să facă contrariul. Analizele efectuate ulterior au arătat că, pentru același consum de calorii, organismul a cheltuit de 2,5 ori mai multă energie pentru a digera mâncarea când a avut loc masa cea mai substanțială dimineața.

Reglează pofta de dulce

Participanții au simțit mai tare că le este foame în timpul zilei, și au avut o dorință mai accentuată de a mânca dulce, când prima masă a zilei a fost scăzută în calorii. Foamea duce la dorințe și pofte de alimente „interzise” și, prin urmare, se constată creșterea în greutate. Consistența micului dejun are capacitatea de a regla „pofta de dulce” și ajută la menținerea unei greutăți normale, mai spun oamenii de știință. Autorul principal al studiului, doctorul neurolog Juliane Richter, explică: „Rezultatele noastre arată că atunci când se ia micul dejun, se creează termogeneză alimentară de două ori mai mult decât după o cină copioasă”.

Ar putea preveni obezitatea și diabetul

Pentru a rămâne sănătos, este important să nu omiteți micul dejun. Doctor Juliane Richter spune că un număr mai mare de calorii dimineața și mai mic seara ar putea preveni obezitatea și hiperglicemia ridicată. Aceste două elemente sunt factori de risc pentru boli cronice precum diabetul, dar și pentru cancer și boli cardiovasculare. În articolul publicat, cercetătorii confirmă că variațiile consumului de calorii fac ca programul meselor să fie important nu numai pentru a preveni obezitatea, ci și pentru pierderea în greutate.

Trebuie să „cuprindă” o băutură fierbinte neîndulcită și un aliment bogat în proteine

Micul dejun permite organismului nostru să-și refacă energia după o noapte de somn și digestie. Pentru a fi echilibrat și sănătos, prima masă a zilei trebuie să „cuprindă” o băutură fierbinte neîndulcită (cafea, ceai, mate etc.) și un aliment bogat în proteine, cum ar fi un ou sau brânzeturi. Nu uitați nici să luați un fruct. Este mai bine să optați pentru un fruct proaspăt decât din compot, deoarece acesta din urmă este mult mai puțin bogat în fibre. Nu trebuie să uităm nici alimentele care conțin carbohidrați, cum ar fi biscuiți, pâine prăjită sau chiar cereale (asigurându-vă în același timp că nu sunt prea dulci). Pentru sendvișuri și clătite este recomandat să alegeți gemuri fără zahăr adăugat. Micul dejun ar trebui, în mod ideal, să fie savurat la masă și în pace și nu trebuie să dureze mai mult de 20 de minute.