de Roxana Istudor şi Anca Flondor
Ca membru al Familiei Regale britanice, ducesa de Cambridge, soția Prințului William, are un program extrem de încărcat, cu numeroase îndatoriri care țin de statutul său. În paralel, cea cunoscută în toată lumea drept Kate Middleton reușește să arate impecabil și are o siluetă de model, după trei sarcini. Totul grație unei autodiscipline care a ajuns să fie o inspirație pentru numeroase persoane din toată lumea.
Dieta Dukan, pentru pierderea de kilograme
Ducesa de Cambridge a dorit să piardă kilogramele acumulate în timpul sarcinilor și pentru asta a apelat de fiecare dată la dieta Dukan, un regim alimentar bogat în proteine, cu conținut scăzut de carbohidrați, care include grăsimi sănătoase, uleiuri și legume. Această dietă, grație căreia Kate Middleton a reușit să revină la forma fizică de fiecare dată, asigură o scădere în greutate treptată, urmată de menținerea unui număr constant de kilograme. Confortabil, foarte apreciat pentru rezultate, acest plan alimentar nu include calcularea caloriilor, așa că ducesa de Cambridge poate să-l urmeze chiar și în condițiile unui program încărcat. Așadar, ducesa de Cambridge apelează la dieta Dukan când este cazul și consumă 70% dintre alimente proteine pure (carne, lactate, ouă) și 30% proteine din anumite legume. Procesate mai lent de organism, proteinele generează arderi mai puternice decât în cazul grăsimilor sau al carbohidraților și, în plus, rămân mai mult timp în stomac, prelungind astfel sațietatea.
Smoothie cu spirulină, varză, spanac și afine
Atunci când revine la greutatea obișnuită, ducesa de Cambridge continuă un stil alimentar sănătos. Mare susținătoare a sănătății fizice și mintale, Kate Middleton urmează un regim în care predominante sunt alimentele întregi, pline de vitamine și substanțe nutritive. De asemenea, ducesa pune mare preț pe aportul de antioxidanți, care o țin la adăpost de stresul oxidativ și o mențin activă pe tot parcursul zilei. Concret, potrivit unor surse apropiate Casei Regale britanice, Kate Middleton își începe fiecare zi cu un smoothie, iar pe parcursul zilei, fructele și legumele sunt vedetele meniurilor. Un al doilea smoothie, după-amiaza, conține spirulină, varză, spanac, salată, coriandru și afine.
„Ne cultivăm propriile legume”
Kate Middleton evită pe cât posibil în regimul său de fiecare zi produsele lactate, care conțin o cantitate mare de grăsimi. În schimb, include în meniu crudități, legume sau fructe, preferatele sale fiind salatele tabouli (bulgur, roșii, lămâie, ceapă verde, pătrunjel, ulei de măsline), ceviche (creveți, lămâie, pătrunjel, roșii, avocado, ceapă, ardei gras) sau de pepene verde cu goji. De fiecare dată când simte nevoia de o gustare, ducesa de Cambridge consumă lapte de migdale cu fructe de pădure. De asemenea, creşte unele dintre legumele pe care le consumă. În cadrul unui interviu difuzat de BBC, Kate Middleton a mărturisit că gătește cu produse din grădină: „Ne cultivăm propriile legume. Avem morcovi, fasole, sfeclă roșie, care îi place teribil lui Louis”.
Supe, curry și… pui fript
Când vine vorba despre mâncare gătită, ducesa de Cambridge are aceleași preferințe sănătoase - curry și supe. Kate preferă să ia masa acasă, alături de familie, iar uneori gătește pentru Prințul William felul său preferat, pui fript, notează „Vanity Fair”. În ansamblu, pentru Kate Middleton, menținerea pe termen lung a unei siluete perfecte are la bază o alimentație foarte sănătoasă - fără recurs la diete draconice, ci un regim care să asigure beneficii pe termen lung - și un program riguros de exerciții fizice, pentru care ducesa își găsește întotdeauna timp. În plus, alimentele pe care le consumă o fac să arate mereu radiant, cu un ten și un păr impecabile, ca o demonstrație a faptului că strălucirea exterioară este generată din interior.
Alergare, canotaj, înot, tenis
Mare iubitoare de sport și de activități în aer liber, pasiune pe care o împărtășește cu Prințul William și care i-a apropiat în anii lor universitari, ducesa de Cambridge face canotaj, înot, hochei și tenis, care îi tonifiază corpul și îi cresc capacitatea pulmonară, aleargă și petrece timp cu familia afară, de fiecare dată când are ocazia. „Kate găsește timp să alerge cât mai des posibil când este în Norfolk”, a dezvăluit o sursă din interiorul Familiei Regale. De asemenea, zilnic, timp de o oră, Kate Middleton face antrenamente cardio. Fosta antrenoare personală a ducesei, Louise Parker, a dezvăluit și preferința lui Kate pentru antrenamentul de forță, bazat pe propria greutate - genuflexiuni, flotări, exerciții pentru rezistența musculară și osoasă.
Sesiuni de exerciții pentru tonifiere
În conformitate cu tradiția regală, ducesa Kate oferă rareori interviuri sau informații despre viața sa privată, dar mai multe surse apropiate familiei au împărtășit cu presa modul în care Kate Middleton rămâne cât mai sănătoasă posibil. Astfel, deși antrenamentele sale alternează tot timpul, tehnica preferată a ducesei este sistemul de exerciții cu planșa - folosește diferite scânduri în aproape toate antrenamentele de o oră pe care le face zilnic: scândura frontală normală, cea laterală (ținută într-o parte) și cea care implică întinderea pe abdomen și ridicarea ușoară a pieptului, notează „Daily Mail”. În același timp, ducesa se concentrează în timpul activității fizice pe abdomen, folosind pentru sculptarea acestuia o minge elvețiană de gimnastică.
Hrană sănătoasă pentru toată familia
Se știe deja de mai multă vreme că în familia ducesei de Cambridge se mănâncă sănătos. Planul alimentar al familiei pe parcursul unei zile arată astfel: micul dejun include fulgi de ovăz, alte tipuri de cereale benefice și diverse piureuri de fructe; la prânz, aceleași opțiuni benefice pentru organism, meniuri fără prea multă carne (pentru Kate, de regulă, chiar deloc), cu multe salate și belșug de crudități; la clasicul moment al ceaiului de la ora 5:00, în special la sfârșitul de săptămână, toată lumea se răsfață cu desertul preferat al Prințului William, tortul de biscuiți cu ciocolată; cina în familia Cambridge include o gamă largă de alimente, dar tot alese cu atenție, în cantități moderate, cu meniuri centrate în jurul cărnii slabe.