de Roxana Istudor şi Flori Pintea
Fără apă, viața pe Pământ nu este posibilă - este elementul de bază necesar pentru supraviețuirea tuturor ființelor vii. Aproximativ 55% din greutatea corpului uman constă din apă, ceea ce face obligatorie o hidratare corespunzătoare în fiecare zi, pentru a se menține echilibrul metabolic și a se elimina toxinele din organism. Dar be- neficiile apei nu se opresc aici, iar terapia japoneză care implică acest lichid vital este de natură să demonstreze avantajele enorme pentru sănătate și prevenție ale consumului de apă.
Curăță sistemul digestiv
Numeroase studii au pus în evidență că apa ajută la accelerarea metabolismului și generează pierderea de kilograme. S-a demonstrat, de pildă, faptul că adulții care beau 500 ml apă cu 30 de minute înainte de masă consumă cu 13% mai puține alimente decât persoanele care nu fac acest lucru. De asemenea, s-a pus în evidență, prin cercetări extinse, că înlocuirea băuturilor cu zahăr cu apă reduce aportul de calorii. Toate aceste rezultate nu fac decât să confirme o veche tradiție japoneză, care implică un anumit fel de a consuma acest lichid. Terapia niponă cu apă, care este foarte populară în Țara Soarelui-Răsare și ia amploare în tot mai multe părți ale lumii, presupune consumul unei anumite cantități de apă la temperatura camerei în fiecare dimineață, imediat după trezire. Primul efect care este luat în considerare este curățarea sistemului digestiv și reglarea echilibrului intestinal și de aici numeroase beneficii, începând cu combaterea constipației și terminând cu o optimă detoxificare internă.
Adaptabilă fiecărei afecțiuni vizate
Terapia include mai mulți pași, care trebuie repetați zilnic. Astfel, se beau până la cinci pahare cu 160 ml apă la temperatura camerei pe stomacul gol, înainte de periajul dinților. Apoi, se lasă o pauză de 45 de minute înainte de a lua micul dejun. Mai departe, fiecare masă trebuie să dureze doar 15 minute și se așteaptă cel puțin două ore înainte de a consuma orice altceva. Potrivit practicienilor din medicina tradițională japoneză, această terapie cu apă este adaptată fiecărei afecțiuni căreia i se adresează. De pildă, împotriva constipației se urmează pașii menționați timp de zece zile, pentru tratarea hipertensiunii, terapia este urmată 30 de zile, aceeași perioadă este necesară și în caz de diabet de tip II, iar pentru un diagnostic grav, cum este cancerul, se poate urma această terapie timp de 180 de zile.
Susţinătorii terapiei japoneze afirmă că nu trebuie consumată apă rece, întrucât poate face ca grăsimile din alimente să se întărească în tractul digestiv, încetinind digestia
Susţine buna funcţionare a creierului
Studiile de specialitate au confirmat numeroase beneficii punctate de tradiția japoneză. Astfel, potrivit heathline.com, terapia niponă cu apă poate duce la pierderea în greutate, deoarece determină un consum mai mic de calorii. Practic, aportul poate scădea cu câteva sute de calorii pe zi, echivalentul arderilor generate de o sesiune de fitness, iar rezultatul este amplificat de amintita fereastra îngustă a meselor și de restricția de două ore înainte de a mânca sau de a bea din nou. Pe de altă parte, terapia japoneză cu apă implică o hidratare superioară, care generează o altă serie de avantaje pentru organism, printre care buna funcționare a creierului, niveluri susținute de energie, reglarea temperaturii corpului și a tensiunii arteriale, prevenirea migrenelor și a pie- trelor la rinichi.