Main menu

header

954 3 1de Roxana Istudor şi Daniel Şuta

Există doar câteva filme care au generat venituri de peste 1 miliard de dolari la box office, iar Zoe Saldana a apărut în multe dintre ele. Faimoasă pentru felul în care a portretizat femeile puternice care luptă cu forțe enorme, interpreta rolului Gamora din „Gardienii Galaxiei” este mamă a trei copii și arată ca o adolescentă, grație stilului de viață pe care îl menține permanent.

„Mă concentrez pe salate, paste, proteine și legume”

Informația că Zoe Saldana are 45 de ani poate fi uluitoare pentru cine o vede pe actriță în filmele cele mai de succes ale ultimilor ani. Și totuși, fermecătoarea vedetă pare să fi reușit să oprească timpul și arată ca pe vremea debutului în cinematografie, în 1999. Dansatoare profesionistă, Zoe s-a remarcat rapid în seria „Lege și ordine”, iar filmele de mare succes care au urmat au propulsat-o rapid spre statutul de una dintre cele mai bine plătite actrițe de la Hollywood și „una dintre cele mai influente 100 de personalități contemporane”, titlu acordat de revista Time în 2023. În spatele acestor succese mondiale stau atitudinea pozitivă, disciplina și stilul de viață curat, de la care Zoe Saldana nu se abate niciodată. Cu atât mai mult cu cât actrița are o afecțiune tiroidiană și acordă un plus de atenție sănătății. „Evident că mi-ar plăcea să mănânc mereu prăjituri sau niște migdale acoperite cu ciocolată neagră, dar mă concentrez pe salate, paste, proteine și legume. Nutriția este extraordinar de importantă în viața mea”, spune Zoe.

„Beau dimineața un suc verde”

954 3 2Chiar înainte de a începe să filmeze „Gardienii Galaxiei Vol. 2”, Zoe Saldana a născut gemeni. Dacă pierderea kilogramelor după naștere poate dura mult pentru unele femei, Zoe a resimțit din plin presiunea de a reveni la o formă fizică de excepție. Actrița a fost nevoită să abordeze cu grijă exercițiile fizice obositoare și a decis să compenseze prin alimentație. Remarcabil rămâne faptul că Saldana nu a recurs la vreo dietă, ci pur și simplu a adoptat un sistem simplu, care pentru ea funcționează perfect: programul 80/20. Mai exact, Zoe Saldana mănâncă sănătos aproximativ 80% din timp și gustă dulciuri în restul timpului. „Atunci când lucrez - și de regulă lucrez foarte mult - și știu că nu voi purtea să am o dietă echilibrată permanent, beau dimineața un suc verde. În felul acesta mă asigur că mi-am luat nutrienții necesari”, detaliază actrița din „Pirații din Caraibe: Blestemul Perlei Negre”.

Mese fără gluten, pregătite în familie

Zoe Saldana mănâncă ouă și legume la micul dejun, alteori își face pâine prăjită cu avocado, pe care adaugă roșii feliate. Apoi pregătește, pentru toată familia, un shake delicios, din trei banane congelate, câteva nuci, o cană cu lapte de ovăz, 100 g afine congelate, 1 comprimat cu probiotice, 100 ml apă de cocos și două linguri cu pudră proteică de ciocolată. Un alt secret al felului în care arată Zoe Saldana este faptul că, de fiecare dată când este acasă, actrița pregătește în familie mesele de prânz. Vedeta din „Legea nopții” adoră un meniu din Caraibe, locul unde a crescut: salată de cartofi și creveți, în care se amestecă ouă fierte, cartofi, morcovi și creveți fierți, iar ca dressing o vinegretă de ceapă acidulată. La cină, dat fiind faptul că actrița și familia sa preferă în general să mănânce fără gluten, Zoe Saldana preferă pui la grătar cu miere, ghimbir, quinoa și dovlecel. De asemenea, actrița iubește pizza fără gluten, cu crustă de conopidă și toppinguri variate, de la ciuperci până la piept de pui la grătar și de la ricotta până la mozzarella.

Exerciții fizice, dans, drumeții în aer liber

954 3 3954 3 4Zoe se antrenează cu Steve Moyer și îi place să facă o mulțime de exerciții variate, pentru a-și solicita corpul în moduri diferite. De obicei, rutina sa include sesiuni cardio și antrenamente de rezistență. După ce a născut gemenii, Zoe a trebuit să se reajusteze la antrenamentele foarte serioase, care îi mențin performanțele actoricești, suplimentate cu sesiuni de dans. Din arsenalul de antrenament al actriței din „Columbiana” fac parte și forme mai grele de exerciții, dar, în general, vedeta preferă să facă sesiuni cardio în stare de echilibru timp de cel puțin 40 de minute (până la o oră), care îi mențin corpul în zona de ardere a grăsimilor și o ajută să rămână slabă și tonifiată. De asemenea, actrița adoră să facă drumeții în aer liber cu familia sa. Uneori, antrenamentele sale pot fi mai dure dacă rolurile cer mai multă forță, dar antrenorul său nu le recomandă să fie făcute consecutiv, lăsând corpului actriței câte o zi de pauză, pentru recuperare.

Balsam de 16 dolari și pe buze, și pe pomeți, și pe pleoape

Zoe Saldana este cunoscută și pentru pielea sa, considerată perfectă. Modalitățile prin care vedeta din „Hoțul de cuvinte” își menține tenul strălucitor, cu aspect mătăsos, este aceeași… simplitate. „Sunt unul dintre acei oameni cărora le place foarte mult să aibă grijă de pielea lor. Nu o văd ca pe o muncă, ci doar ca pe o parte a vieții. Cred că a spăla fața de cel puțin două ori pe zi este cel mai important lucru, mai ales pentru cei care locuiesc într-un oraș, pentru că este foarte multă poluare”, mărturisește actrița. Această rutină care a contribuit masiv la statutul vedetei de mare frumusețe de la Hollywood include câteva repere fixe. „Dacă locuiești în Caraibe, primești o nucă de cocos și folosești fiecare parte - bei apa, faci mâncare cu miezul, o storci și faci lapte de cocos care se pune pe piele și pe păr. Iar folosirea multor remedii de casă și produse naturale, cum ar fi uleiul de măsline și untul de shea, sunt lucruri pe care le-am învățat când m-am mutat în America”, detaliază Saldana. Iar la capitolul înfrumusețare, aceeași simplitate: un balsam de buze de 16 dolari folosit și pe buze, și pe pomeți, și pe pleoape, după cum a detaliat vedeta din „Terminalul” într-un interviu pentru publicația PureWow.

„Când ne vine în minte cuvântul dietă, gândul duce la sacrificiu și restricții. Prefer să percep regimul meu echilibrat ca pe o modalitate de a-i da corpului toți nutrienții de care are nevoie“

„Rujul roşu mă face să mă simt frumoasă şi îndrăzneaţă“

954 3 6Fermecătoarea Zoe Saldana este un om ca toți ceilalți, chiar dacă a devenit sinonimă cu personaje formidabile din producții SF. Așa că uneori, când resimte dorul de tropice și este mai melancolică, actrița își umple casa cu flori exotice și cu aromă de vanilie. Iar atunci când pielea sa nu este la fel de strălucitoare ca de obicei, actrița recurge la un truc: rujul roșu, care o face să se simtă „frumoasă, îndrăzneață și stăpână pe mine”. De altfel, Zoe Saldana oferă și o recomandare-truc pentru evidențierea unui păr frumos: ungerea acestuia cu… rom.