de Roxana Istudor şi Flori Pintea
Femeile se confruntă în mod obișnuit cu simptomele menopauzei între 45 și 55 de ani și pot observa că acul cântarului avansează, în ciuda faptului că nu-și schimbă alimentația. Această greutate în plus tinde să se acumuleze în jurul abdomenului și este destul de greu de eliminat: aici intervine postul intermitent.
Pierderea grăsimii din zona gâtului
Postul intermitent poate fi luat în considerare atunci când persoanele care țin în mod obișnuit o dietă constată că, odată ajunse la menopauză, aceasta nu mai funcționează. Pierderea în greutate pe termen lung pe care o implică acest tip de regim este cu atât mai relevantă cu cât dieta cu limitarea timpului în care se consumă hrană, popularizată și adoptată de numeroase celebrități, este eficientă pentru „colăceii” atât de greu de eliminat de pe abdomen. Doctor Clare Bailey, nutriționist din SUA, consideră că „dacă descoperiți că greutatea crește, postul intermitent poate fi incredibil de eficient și, de asemenea, vă poate ajuta să pierdeți greutatea din talie, de pe abdomen și din zona gâtului, precum și să vă îmbunătățiți sănătatea metabolică”.
Arderea excesului pe post de combustibil
Reducerea la maximum 1.000 de calorii pe zi în două sau trei zile pe săptămână poate face o mare diferență la menopauză și este destul de simplu de introdus. „S-a dovedit că postul intermitent este foarte eficient în reducerea vârfurilor de zahăr din sânge și a inflamației cronice, precum și în diminuarea riscurilor de diabet de tip II și de tensiune arterială”, adaugă Bailey. Postul intermitent acționează prin arderea excesului de grăsime pe post de combustibil după restricționarea caloriilor și în multe cazuri este suficient pentru a readuce o persoană aflată la menopauză care a câștigat kilograme să revină la greutatea anterioară.
Favorizează trecerea generală la o alimentație mai sănătoasă
Potrivit rezultatelor unor studii, folosirea postului intermitent pentru a ajuta la eliminarea kilogramelor în plus la menopauză ajută nu doar la un control mai bun al greutății, ci are ca efect, pe termen lung, și trecerea generală la o alimentație mai sănătoasă, pentru a păstra beneficiile acestui tip de dietă. „Multe dintre pacientele care adoptă postul intermitent la menopauză raportează că acest regim nu este atât de greu de adoptat pe cât credeau și constată că în câteva zile se simt mai bine, mai alerte și mai energice”, conchide Bailey.
„După consultarea cu medicul, nu există niciun motiv de a nu folosi postul intermitent pentru scădere în greutate și alte beneficii pentru sănătate“ (Clare Bailey, nutriționist, SUA)
Hidratare, sport, somn
Pe lângă postul intermitent, alte câteva bune obiceiuri ajută la eliminarea „colăceilor” odată cu instalarea menopauzei. Astfel, pentru prevenirea depunerii grăsimii în jurul burţii, dar şi pentru obţinerea unui abdomen plat, evitaţi consumul în exces de carbohidraţi, introduceți în dietă alimente cu boabe, ca fasolea, mazărea sau lintea, deoarece acestea au capacitatea de a încetini depunerea de grăsime pe burtă cu patru procente la fiecare 100 de grame, consumați spanac, salată verde, varză, migdale, nuci, ouă fierte, peşte gras şi carne de curcan (caloriile acestor alimente sunt procesate diferit de corpul uman şi nu se depun pe burtă). Totodată, hidratarea corespunzătoare combate depozitarea celulelor adipoase pe abdomen, reduce senzaţia de foame şi accelerează metabolismul. Nu în ultimul rând, exercițiile fizice și un program disciplinat de somn pot schimba complet imaginea abdomenului femeilor la menopauză.