de Roxana Istudor şi Silviu Ghering
Frumoasă, strălucitoare, mereu într-o formă fizică de invidiat, Anne Hathaway a cucerit publicul din lumea întreagă în pielea personajelor Catwoman sau Fantine, din „Mizerabilii”. Rolurile au solicitat-o mereu atât emoțional și psihic, cât și fizic - actrița din „Diavolul se îmbracă de la Prada” a trecut prin experimente aproape extreme de modificare a greutății corporale, care, pe lângă autenticitatea interpretării, au reprezentat și adevărate provocări pentru organismul vedetei.
„Întotdeauna am crezut că a fi slabă era scopul”
Greutatea lui Anne Hathaway a fluctuat foarte mult de-a lungul carierei actriței în vârstă de 41 de ani. De exemplu, vedeta a avut un regim intens de exerciții fizice pentru a se pregăti pentru rolul Catwoman. Într-un interviu pentru Harper’s Bazaar, actrița a spus că a fost nevoie de antrenamente dure, de cascadorii, plus o oră și jumătate de dans zilnic, cinci zile pe săptămână: „Întotdeauna am crezut că a fi slabă era scopul, dar trebuia să fiu și puternică”. Și, ca și cum și-ar fi format un reflex, Anne și-a menținut rutina de fitness și după ce a devenit mamă, în 2016, deși rutina nu a mai fost la fel de riguroasă. La opt săptămâni de la nașterea fiului său cel mare, Jonathan, actrița din „Brokeback Mountain - O iubire secretă” reușea să meargă de trei ori pe săptămână la sala de sport. „Corpului meu i-au trebuit doi-trei ani, fiecare secundă din ei, pentru a-și reveni după nașteri”, afirmă Anne, care are doi băieți.
A slăbit 25 de kilograme pentru „Mizerabilii”
Anne Hathaway a interpretat-o în 2012 pe Fantine, în producția „Mizerabilii”, iar pentru a pregăti acest rol, a adoptat o dietă extremă, care a făcut-o să piardă 25 de kilograme de pe un corp care oricum era zvelt și subțire. Într-un proces pe care actrița l-a descris drept „obsesiv”, vedeta a dat jos mai întâi 10 kilograme, cu o „curățare”: „Sunt în ziua a șasea de detoxificare... Trăiesc cu hummus și ridichi”, spunea la acel moment Hathaway, pentru revista Allure. Ulterior, actrița a mai slăbit încă 15 kilograme în două săptămâni, consumând doar două bucăți subțiri de pastă de fulgi de ovăz pe zi. „Ideea era să fiu în persoana cuiva foarte aproape de moarte”, a detaliat ulterior frumoasa actriță, numind acea dietă „o pauză de la realitate” și, în același timp, jurând că nu va mai gusta niciodată pastă de fulgi de ovăz.
Dietă antiinflamatoare, bogată în proteine
Antrenorul personal de nutriție al lui Hathaway, Jackie Keller, a declarat revistei americane de fitness Shape că actrița a avut o perioadă în care a urmat o dietă aproape vegană, antiinflamatoare. Pentru a-și controla glicemia, Hathaway a mâncat avocado, migdale, semințe de susan, ciocolată neagră, legume roșii și portocalii bogate în antioxidanți, verdețuri, plus ghimbir și turmeric. Keller a introdus, de asemenea, tempeh în planul de masă al actriței, pentru a-i oferi nivelurile ridicate de proteine de care avea nevoie pentru a-și dezvolta mușchii în timpul sesiunilor de antrenament. La toate acestea s-au adăugat pâine fără gluten, salată de orez brun toscan, frittata de albușuri și chifle vegetariene, cu legumele acoperind cel puțin jumătate din fiecare meniu, într-un total zilnic de maximum 1.800 de calorii.
Alimentație pentru „procesare emoțională”
În afara platourilor de filmare și după roluri care o împing spre fluctuații de greutate, actrița face tot posibilul să se refacă (după rolul din „Mizerabilii” a avut nevoie de mai multe săptămâni…), cu atât mai mult cu cât oricând poate apărea un nou rol, cu o altă provocare pentru fizicul său. Astfel, Anne crede cu putere în modificările de dietă necesare pentru „procesare emoțională” și care reduc congestia la nivelul ficatului, vezicii biliare, plămânilor, rinichilor și pancreasului, „organele cele mai afectate de resentimente și furie”. Actrița din „Interstellar: Călătorind prin univers” nu se sfiește să detalieze pe marginea modificărilor pe care le-a suferit corpul său, trecând dincolo de statutul de vedetă internațională și afișând o mentalitate sănătoasă: „Nu este nicio rușine să te îngrași. Nu este nicio rușine dacă durează mai mult să slăbești”.
Antrenamente foarte matinale, cu muzică dată tare
Anne Hathaway este una dintre acele persoane fericite care pot face un ceas de antrenament intens la prima oră a dimineții, păstrând această rutină cinci zile pe săptămână și considerând că astfel își poate începe ziua cu un plus de endorfine (hormonii fericirii), care provin din exercițiile fizice. În plus, poate lăsa restul zilei liber pentru programul său, care de regulă este foarte încărcat. Potrivit antrenorilor personali ai actriței din „Internul”, Hathaway folosește toată forța motivațională a muzicii, pe care o ascultă dată tare în timp ce ridică greutăți și face genuflexiuni. De asemenea, vedeta preferă încălzirile cât mai diverse, pentru a nu-și pierde interesul, precum și sesiunile intense de antrenament, mai ales înaintea unor evenimente speciale, cum sunt decernările de premii ale industriei cinematografice.
Cursuri de yoga „măcar de două ori pe săptămână”
Actrița din „Ocean’s 8: Jaf cu clasă” este faimoasă și pentru atenția pe care o acordă odihnei. Cu deplin respect pentru nevoile corpului pe care cariera sa l-a solicitat atât de mult, Anne își acordă zile de odihnă și de refacere, pleacă din oraș pentru drumeții în locuri noi, combinând refacerea fizică cu cea psihică, se plimbă mult de fiecare dată când timpul îi permite și, fără să fie o adeptă a formulelor foarte elaborate de fitness, este foarte mulțumită, așa cum mărturisește, „să ajungă la cursuri de yoga măcar de două ori pe săptămână”. „Mă simt grozav, pentru că am mult mai multă grijă de mine. La 30 de ani am renunțat la alcool, la 40 de ani am descoperit că am alte nevoi nutriționale. Fiecare deceniu de viață aduce ceva diferit”, afirmă vedeta din „Prințesa îndărătnică”.
„Moda înseamnă să te simţi bine“
Frumusețea deosebită, care pare mereu naturală, a actriței din „Dragoste și alte dependențe”, este întreținută firesc, fără excese și exagerări, Hathaway manifestând și la acest capitol acea moderație, dar și atenție, pe care le aplică în toate segmentele vieții sale. „Îngrijirea pielii este o investiție în propria persoană”, spune mereu vedeta care de-a lungul timpului a fost ambasador și imagine a multor mărci renumite de cosmetice. În ceea ce privește moda, Hathaway crede că a depășit anumite etape în care nu știa să aprecieze ceea ce avea și astăzi consideră că „moda înseamnă să te simți bine, să te distrezi când etalezi o ținută și să fii recunoscător pentru ceea ce porți”.