Main menu

header

de Maria Petrache

În afara faptului că ne este indispensabilă, apa mai are şi un rol terapeutic. Ea trebuie consumată în cantităţi cât mai mari (cel puţin doi litri pe zi). O ultimă sugestie ar fi că, băută dimineaţa, înainte de micul dejun, lichidul vieţii are efecte benefice asupra organismului nostru. Dieta cu apă vă ajută să scăpaţi de kilogramele în plus. Mai mult, ea prezintă avantajul de a detoxifica organismul, acţionează asupra tenului (va fi mai luminos, tonic şi hidratat), preîntâmpină apariţia timpurie a celulitei şi activează digestia.

Şi chinezii o recomandă
Există o dietă uşor de ţinut şi de reţinut. Ea constă în consumul apei călduţe pe stomacul gol în fiecare dimineaţă. Reţeta este folosită în medicina din China. Chiar dacă la micul dejun beţi doar cafea, înaintea ei nu trebuie să lipsească apa caldă. În prima zi se bea un pahar, în a doua zi două, apoi trei şi tot aşa până în ziua a opta. Din acest moment, numărul paharelor va începe numărătoarea inversă. Astfel, în ziua a noua se beau şapte pahare şi se continuă până ajungeţi la un pahar.

Consumaţi şi un ceai detoxifiant!
Dacă însoţiţi această dietă cu un regim adecvat şi cu un ceai detoxifiant, rezultatele nu vor întârzia să apară. La început aţi putea avea ceva greutăţi. Nu mulţi sunt obişnuiţi să bea apă pe stomacul gol. Însă consumul este progresiv, ceea ce permite obişnuirea pas cu pas. Pentru ca rezultatele să fie cele dorite, nu trebuie să vă minţiţi singuri. Un pahar este un pahar, nu o ceşcuţă, nu un păhărel şi nici nu trebuie băut pe jumătate. Dacă doriţi ca la sfârşit să fiţi fericiţi, nu vă furaţi singuri căciula, cum se spune. Astfel, paharul trebuie să fie de 100-150 ml.

Cura cu apă distilată
Există şi o cură cu apă distilată, dar aceasta poate fi nocivă pentru organism, nefiind recomandată pentru uz intern. În prima zi se consumă 250 ml de apă distilată, iar în următoarele zile se creşte cantitatea cu câte 250 ml, până când se ajunge la trei litri pe zi. În acest moment, cantitatea scade cu câte 250 ml pe zi, până ajungeţi din nou la un singur pahar.

- Dieta cu apă vă scapă de kilogramele în plus, detoxifică organismul şi hidratează tenul

Regim cu banane, de dimineaţă

Lansată anul trecut pe internet de o farmacistă din Japonia, dieta cu banane, de dimineaţă, a devenit ultima modă în materie de diete, însă nutriţioniştii avertizează că nu are niciun fundament ştiinţific. Aceasta constă în consumarea unei banane (sau două) în fiecare dimineaţă, înainte de micul dejun, împreună cu un pahar cu apă caldă. Apoi, se poate mânca orice după bunul plac, în afară de dulciuri. Eficacitatea formulei, a explicat ea, constă în amidonul din banane, ce ar facilita metabolizarea grăsimilor. Potrivit Discovery, fantezista creatoare şi-a publicat metoda pe unul dintre cele mai mari reţele sociale din Japonia, iar apoi a lansat şi o carte, vândută la finele anului trecut în 730.000 de exemplare şi reeditată în China şi Taiwan.