Main menu

header

34-10-1de Gabriela Niculescu

Dacă în capitolele de nutriţie prezentate în săptămânile trecute am abordat noţiuni generale ale produselor BIO, reguli, detalii şi corectarea miturilor despre povara slăbirii, în ultimul episod al nutriţiei sănătoase, Cornelia Marin ne spune regulile ce trebuie respectate toată viaţa pentru a avea o sănătate de invidiat, o rezistenţă crescută în faţa bolilor şi a oboselii şi un stil de a trăi frumos. După cum chiar ea ne-a învăţat, o dată ce am înţeles cum trebuie să mâncăm şi să ne întreţinem o formă fizică excelentă, alimentaţia sănătoasă şi sportul vor deveni o obişnuinţă pentru fiecare dintre cei care au voinţa şi răbdarea să încerce. Alături de Cornelia şi noi vă urăm succes în aplicarea noţiunilor prezentate până acum!

O viaţă sănătoasă cu 22 de canoane
- Nu săriţi peste mese. Făcând acest lucru, provocăm organismul, din cauza frustrării la care este supus, să îşi facă rezerve excesive la mesele următoare;
- Nu mâncaţi niciodată fructe după masă. Fructele se consumă doar pe stomacul gol, în principal dimineaţa sau înainte de masă cu 20-30 de minute;
- Nu mâncaţi repede, nu vă uitaţi la tv şi nu citiţi în timp ce mâncaţi. Mestecaţi bine, de cel puţin cinci-şase ori fiecare înghiţitură. Chiar dacă vă amuză acum acest lucru, mai târziu s-ar putea să plângeţi din pricina faptului că veţi accentua problemele cu stomacul;
- Nu vă săturaţi cu gustările dintre mese. Ele au rolul de a vă linişti foamea pentru masa ce urmează şi nicidecum pentru a vă sătura şi a renunţa la masa următoare;
- Nu consumaţi alimente sau băuturi foarte reci (cu gheaţă) sau fierbinţi. Dacă vă obişnuiţi să consumaţi la „temperatura camerei” este mult mai sănătos decât să bruscaţi organismul cu temperaturi extreme;
- Nu consumaţi apă imediat după masă. Lăsaţi să treacă măcar 30 de minute, altfel veţi dilua sucurile gastrice;
- Nu folosiţi îndulcitori şi nici produse ce conţin îndulcitori. În realitate, acestea îngraşă, deoarece: 1) chiar dacă aportul lor caloric este mai mic decât al zahărului, îndulcitorii nu numai că nu combat pofta de dulce, dar o şi sporesc. Ei induc o secreţie de insulină ce stimulează apetenţa pentru zahăr adevărat; 2) atunci când se suprimă zahărul dintr-un produs alimentar, cantitatea pe care o reprezintă trebuie înlocuită cu un alt element. Acesta, de obicei, nu are efect de masă şi este înlocuit cu o altă glucidă, de obicei amidon;
- Nu combinaţi la o masă prea multe feluri de mâncare. Mai bine un singur fel şi săţios decât mai puţin din mai multe feluri;
- Întotdeauna să consumaţi o salată de crudităţi, chiar dacă aparent aveţi senzaţia că nu se potriveşte cu felul de mâncare (paste, humus, fasole bătută etc.);
- Limitaţi consumul de grăsimi saturate (carne, mezeluri grase, unt, lactate integrale) în favoarea grăsimii de peşte (peştele este singurul aliment care poate să fie gras) şi a uleiului de măsline, sâmburi de struguri, rapiţă etc.;
- Evitaţi băuturile îndulcite sau pe cele carbogazoase;
- Feriţi-vă de lactatele de vacă în favoarea celor de capră şi de oaie. În perioada de slăbire nu consumaţi mai mult de două iaurturi de capră, bio, pe săptămână.
- Evitaţi cafeaua foarte tare. Cea mai bună este cea arabică 100%;
- Evitaţi orice formă de amidon pe care o regăsiţi pe eticheta majorităţii produselor (amidon de porumb, amidon de cartofi, amidon modificat);
- Între mese puteţi consuma dacă vă este foame: 10-12 bucăţi de seminţe crude (migdale, alune de pădure, fistic), trei, patru produse de patiserie Fibrio (biscuiţi, beţişoare, crakerşi, sărăţele), un fruct (dar nu banane, struguri sau kiwi);
- După masa de seară lăsaţi să treacă măcar trei ore până mergeţi la culcare;
- Nu consumaţi niciun fel de conservă de pe piaţă, pentru că sunt pline de conservanţi şi de aditivi;
- Decât să beţi un fresh de portocale, de exemplu, mai bine mâncaţi fructul, pentru că, datorită fibrei conţinută în pieliţe, indicele glicemic este mai mic. Dacă totuşi preferaţi un fresh, diluaţi-l cu apă şi nu adăugaţi zahăr;
- Evitaţi abaterile în primele două luni, dacă vreţi să aveţi rezultate. Fiecare abatere vă ţine pe loc sau chiar vă trage înapoi o săptămână;
- Consumaţi desertul la trei ore după masa de prânz şi nu mâncaţi nimic după acesta cel puţin o oră şi jumătate;
- Nu săriţi peste mese şi nu lăsaţi mai mult de patru-cinci ore fără să mâncaţi o gustare sănătoasă (două-trei beţişoare Fibrio, doi-trei crakerşi Fibrio, două-trei sărăţele Fibrio, 10-12 migdale crude, un măr sau o portocală);
- Încercaţi să consumaţi produse BIO (nu mă refer la biscuiţi, prăjituri, dulciuri, în general, ci la paste integrale, lactate, ceaiuri, cereale, legume şi fructe).

Iubitorii fast-food-ului au acum BIO

Pentru cei care s-au obişnuit o perioadă îndelungată cu produsele de tip fast-food şi care iubesc foarte mult hamburgerii avem o veste bună. Cornelia Marin prepară la restaurantul său unii delicioşi şi sănătoşi.
„De câteva luni am tot făcut hamburgeri vegetarieni (fără soia) pe care i-am oferit clienţilor mei fideli. Chiar dacă nu o să vă vină să credeţi, ingredientele, ce par a nu avea nicio treabă cu un hamburger, duc la obţinerea unui produs delicios”, ne-a spus Cornelia.

Reţetă de hamburgeri
Ingrediente: fulgi de ovăz, fulgi de drojdie, seminţe de susan, seminţe de floarea-soarelui, sare roz de pe Muntele Himalaya, ceapă, măcriş, mărar, pătrunjel, ulei din sâmburi de struguri.
„Dacă iniţial respectam un anumit gramaj, acum fac reţeta după cum simt, adică o fac din ochi şi niciodată nu dau greş. Peste ingredientele de mai sus pun apă caldă, amestec bine şi le dau formă de hamburger. Fulgii de drojdie (drojdie inactivă) au aromă de brânză şi sunt nelipsiţi din reţetele mele în ultimul timp”, încheie Cornelia Marin.

Pentru a urmări noutăţile despre nutriţia sănătoasă şi reţetele unor produse BIO, care vă pot ajuta în lupta cu kilogramele nedorite, puteţi accesa www.fibrio.ro şi www.cornelia marin.ro