de Elena Nedelcu
Anul trecut, toată lumea se întreba dacă actorul Anthony Hopkins este bolnav sau chiar pe moarte. Dilema se baza pe faptul că acesta se transformase, în doar doi ani, dintr-o persoană grăsuţă în una extrem de slabă. Pentru a-şi lămuri şi calma fanii, Sir Anthony Hopkins a declarat, de curând, care este cauza scăderii rapide în greutate: urmează o dietă strictă şi un stil de viaţă sănătos.
S-a îngrăşat pentru rolul lui Marlon Brando
În 2006, Anthony Hopkins a fost ales să joace într-un film biografic despre Marlon Brando. Actorul trebuia să-l interpreteze pe acesta în ultimii ani din viaţă, atunci când Brando se cam îngrăşase. Tocmai din acest motiv, Hopkins a început să se pregătească intens pentru acest rol şi să ţină un regim alimentar bazat în special pe carbohidraţi. Actorul trebuia astfel să se apropie de greutatea pe care o avea Marlon Brando în ultima perioadă a vieţii. Această cură rapidă de îngrăşare i-a afectat metabolismul, aşa că până în 2008 actorul a acumulat peste 30 kg.
Obsedat de un stil de viaţă sănătos
Cea care l-a determinat pe Hopkins să adopte un regim de viaţă sănătos a fost soţia sa, care l-a ajutat să slăbească în doi ani 34 kg. Anthony a mărturisit că, în trecut, devenise dependent de mâncărurile cu un conţinut mare de grăsimi, pâine sau dulciuri, însă în prezent urmează o dietă strictă, din care lipsesc produsele pe bază de carne. La începutul regimului, însoţit de multe exerciţii fizice, actorul a pierdut foarte mult în greutate, ceea ce a dat naştere zvonurilor despre sănătatea sa. Dar Hopkins, în vârstă de 73 de ani, a ţinut să precizeze că nu este bolnav, ci, din contră, acum se află în cea mai bună formă fizică din viaţa sa. „Soţia mea nu este un dictator, însă mi-a spus că trebuie să respect un anumit regim. Ajung la sală de şase ori pe săptămână şi practic mersul pe jos. Fără paste, fără felul doi şi doar uneori mănânc un sandviş. Acum sunt un obsedat al stilului de viaţă sănătos. Am slăbit prea mult, 34 de kilograme în doi ani”, a declarat el. Împătimit al dulciurilor şi făinoaselor, actorul a renunţat şi la acestea, precizând că de doi ani nu a mai gustat deloc pâine, prăjituri sau orice fel de făinoase.