de Dana Purgaru
- Stilul alimentar bazat numai pe fructe se află la început de drum în România
Stilurile de hrănire vegetarian (nu se consumă carne), vegan - în care nu sunt incluse niciun fel de produse de provenienţă animală -, dar şi cel raw vegan, ce nu permite ingerarea de alimente preparate la foc, nu mai sunt o noutate la noi în ţară. Dar iată că o nouă tendinţă începe să câştige teren printre adepţii unei nutriţii sănătoase: fructarianismul.
O formă de veganism extrem
Fructarianismul se bazează pe consumul exclusiv de fructe. Este o formă de veganism extrem, ce se limitează la consumul de poame ce provin de la plante sau arbori. Totuşi, fructarienii nu mănâncă numai fructele pe care le cunoaştem majoritatea, cum ar fi mere, pere sau portocale; din punct de vedere botanic, nucile, seminţele şi grânele şi unele alimente cum ar fi ardeii, roşiile, castraveţii sunt, de fapt, fructe.
Adepţii fructarianismului mănâncă doar ce cade sau va cădea în mod natural de la o plantă, adică hrană ce poate fi culeasă fără a omorî planta. Unii nu consumă grâne, crezând că este împotriva firii naturii să faci astfel, iar alţii consideră că este impropriu ca oamenii să mănânce seminţe. O altă categorie crede că este bine să mănânce doar plantele care răspândesc seminţe după ce sunt digerate.
Adepţii nu vor să facă rău plantelor
Mulţi dintre fructarieni cred că dieta originală a omenirii a fost fructarianismul, că primii oameni, Adam şi Eva, au consumat numai astfel de produse, culese din Eden. Ei consideră că o întoarcere la Paradis se obţine doar prin traiul simplu şi prin abordarea de tip holistic asupra dietei şi a sănătăţii.
Argumentele ce nu ţin de religie includ dorinţa unor fructarieni de a evita omorul sub orice formă, chiar şi al plantelor. Unii dintre ei afirmă faptul că, atunci când un fruct este cules, acest lucru aduce un beneficiu plantei-părinte, deoarece acesta a evoluat pentru a fi consumat de fiinţe, astfel încât seminţele să fie apoi dispersate, încurajând proliferarea plantei.
Poate cauza deficienţe nutritive
Deşi majoritatea specialiştilor în nutriţie sunt împotriva unui astfel de stil de viaţă, despre care se spune că privează corpul de numeroşi nutrimenţi, fructarienii pretind că adoptarea acestei diete, centrată exclusiv pe fructe, înfrânge majoritatea bolilor, deoarece contribuie la un sistem imunitar „de fier”.
Programul de Promovare a Sănătăţii de la Columbia University, SUA, raportează despre dieta fructariană că poate cauza deficienţe de calciu, proteine, fier, zinc, vitamina D, majoritatea vitaminelor B (în special B12) şi acizii graşi esenţiali. În plus, se afirmă că restricţiile alimentare, în general, pot duce la înfometare, pofte ieşite din comun, obsesii alimentare şi chiar izolare socială.
Echilibrul „80/10/10” este cheia
Din păcate, în niciun fruct nu se găseşte vitamina B12. „Sursele alimentare de vitamina B12 sunt limitate la alimentele ce vin de la animale”, conform Institutului Naţional de Sănătate din SUA. La fel ca şi veganii, care nu consumă alimente fortificate cu B12, fructarienii au nevoie să includă vitamina aceasta ca supliment alimentar în dietă. Acest fapt contravine „religiei alimentare” a fructarienilor stricţi, căci B12 din alimentele fortificate sau din suplimente este o vitamină derivată din bacterii, nu provine din poame.
Lipsa proteinelor poate face stilul de viaţă fructarian greu de susţinut şi poate duce la hipoproteinemie sau kwashiorkor (o malnutriţie cauzată de lipsa acestor nutrimenţi). Alunele (dacă sunt incluse în dietă) sunt o sursă bună de astfel de nutrimenţi, dar, din cauza digestibilităţii scăzute la proteinele vegetale, Asociaţia Dietetică Americană afirmă: „Necesarul de proteine s-ar putea să fie mai mare decât cel recomandat când sursele de proteine sunt în special cele greu digerabile, precum la unele cereale şi legume”.
Pe de altă parte, fructarienii susţin că îşi iau toate substanţele de care au nevoie din dietă dacă au grijă să susţină echilibrul „80/10/10”, adică 80% carbohidraţi, 10% proteine şi 10% grăsimi.
A iniţiat o mişcare numită „Hokaai”
Există şi oameni de ştiinţă care susţin acest gen de dietă. În 1971, B.J. Meyer, decanul Facultăţii de Ştiinţe Medicale de la Universitatea din Pretoria, publica în „Jurnalul Medical din Africa de Sud” concluziile cercetării sale asupra stării de sănătate a unei femei în vârstă de 45 de ani care mâncase timp de 12 ani numai fructe. Essie Honiball, fostă înotătoare de performanţă, s-a îmbolnăvit grav, în 1958, de tuberculoză. După ce a aflat mai târziu de beneficiile fructelor - de la cel care avea să-i devină soţ - s-a vindecat complet şi s-a transformat radical. A scris mai multe cărţi despre noul său stil de viaţă şi a iniţiat o mişcare numită „Hokaai”, care cuprindea cluburi de sport şi nutriţie şi care a început să se răspândească rapid. B.J. Meyer a concluzionat că sănătatea lui Honiball era perfectă.
În 1979, profesorul Alan Walker, paleoantropologist la Universitatea americană John Hopkins din Maryland, a publicat în revista „New York Times” concluziile unei cercetări după ce a examinat fosile umane, în special dantura, şi a concluzionat că oamenii se hrăneau în cea mai mare parte cu fructe. „Nu vreau să fac prea mare vâlvă din asta deocamdată, însă este o surpriză de proporţii”, a declarat el.
Unul dintre cei mai cunoscuţi adepţi ai fructarianismului este ultramaratonistul Michael Arnstein, care se autointitulează „Fruitarian”. El aleargă aproape tot timpul - cam 300 de kilometri pe săptămână - şi participă la numeroase competiţii de cursă lungă. Toată energia şi-o ia numai din fructe, pe care le savurează chiar şi în goană. Iată un exemplu de meniu al lui Arnstein, care mănâncă în jur de 13 kg de fructe pe zi: 30 de portocale, 5 pepeni galbeni, un pepene roşu şi o salată din 2,5 kg de roşii. De asemenea, el obişnuieşte să consume chiar şi 40-50 de banane pe zi. Este sănătos tun şi nu are decât 4% grăsime corporală.
• Adepţii acestui stil de alimentaţie au între 3% şi 6% grăsime corporală.
• Şi liderul politic şi spiritual Mahatma Gandhi a urmat temporar o dietă bazată exclusiv pe fructe.