de Carmen Ciripoiu
În anul 1893, scriitorul Bogdan Petriceicu Hasdeu, „geniu de o înspăimântătoare vastitate”, cum îl numea Mircea Eliade, după marea suferință provocată de moartea fiicei sale, Iulia, a construit la Câmpina un mic castel. Acolo, în locul ridicat după proiectele transmise de spiritul copilului său în ședințele de spiritism, Hasdeu își va petrece ultimii săi ani din viață, părăsit de toți, dar înconjurat de tristețe și de neînțelegerea contemporanilor săi.
Are forma unei cruci
Având forma unei cruci, castelul fascinează de la prima vedere prin caracteristicile sale de templu esoteric, iar unele lucruri se pot vedea doar privindu-le din anumite unghiuri. Până la prima restructurare din anul 1958, intrarea se făcea pe o ușă din piatră, care se rotea în jurul unui ax, ce permitea intrarea unei singure persoane. Pe măsură ce ușa era deschisă, se iveau alte două uși pline cu cristale, unde omul își putea vedea imaginea creată de o infinitate de ori. Ce s-a întâmplat în acel an, nimeni nu știe, dar de atunci acea ușă nu s-a mai deschis niciodată. Această veche intrare este flancată de două tronuri de piatră pe care sunt săpate cele șapte reîncarnări ale Iuliei, cele 12 legi și simbolurile pitagoreice (pentagrama și cele șapte cercuri). Pe fiecare tron se găsește un sfinx (jumătate femeie, jumătate leu), păzitor al intrării. Deasupra ușii tronează Ochiul Lumii, iar pe creneluri se poate citi o dată: 2 iulie. Este data la care B.P. Hasdeu le sărbătorea pe cele două Iulii ale sale: fiica și soția.
Statuia lui Iisus, în mărime naturală, comandată de la Paris
Inițial, castelul a fost conceput asemenea unei catedrale, iar astăzi este format din trei turnuri de piatră. În vechime, încăperea care adăpostește domul avea rolul unei biserici. La nivelul galeriei, deasupra stâlpului de susținere a scărilor, se află un podium unde este așezată statuia lui Iisus, în mărime naturală, din lemn colorat. Statuia, de o frumusețe ce nu poate fi exprimată în cuvinte, datează din 1896 și este opera sculptorului Rafael Casciani și a fost comandată de Hasdeu de la Paris. Cupola, care în viziunea lui Bogdan Petriceicu simboliza bolta cerească, are culoarea roșie și este plină de șerpuiri aurii, reprezentând labirintul. Același labirint întâlnit la unele catedrale din Franța.
Pianina cântă singură
Pereții camerelor sunt frumos îmbrăcaţi cu tablouri, reprezentând-o atât pe Iulia, cât și pe mama sa, dar și vechi portrete de familie, încercuite de coloane cu lauri, piese originale semnate de Nicolae Grigorescu, Sava Hentia, G.D. Mirea sau Diogene Maillart. Din impresionanta bibliotecă au rămas doar 5.000 de volume de pe vremea scriitorului. S-a păstrat intactă pianina Schiedemayer, care a aparținut Iuliei, despre care se spune că ar fi cântat singură, și bustul acesteia, realizat în marmură, unde frumoasa fată este înfățișată ca o zeiță grecească. Impresionante sunt măsuța de lucru a Iuliei (1882), cutia de corespondență, jurnalul din timpul studiilor la Paris și ediția Princeps-Oeuvres Posthumes din anul 1889, dar și păpușa de care se pare că nu se despărțea niciodată. O placă de marmură neagră completează decorul. Pe această placă este săpat un recviem, muzică ce i-a fost indusă lui B.P. Hasdeu în timpul ședințelor de spiritism. Tot în castel se află biroul lui Hasdeu, dormitorul acestuia, încăpere zugrăvită cu cale - floarea preferată a fiicei. Ochii oricărui vizitator se opresc întotdeauna pe un tablou: Iulia Hasdeu în ziua morții, o copie după originalul în ulei al profesorului ei de pictură de la Paris, D. Maillart. Și este imposibil să nu fii intrigat de prezența unei găuri în perete: locul pe unde pătrundea în castel, din camera de spiritism, duhul Iuliei.
Camera de spiritism
„Trecuse șase luni de la moartea fiicei mele. Era în martie - iarna plecase, primăvara nu sosea încă. (...) Deodată, mâna mea se puse în mișcare, fără astâmpăr. Vreo cinci secunde cel mult. Când brațul se opri și creionul căzu dintre degete, mă simții deșteptat dintr-un somn, deși eram sigur că nu adormisem. Aruncai atunci privirea pe hârtie și cetii acolo foarte limpede: «Je suis heureuse, je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire» («Sunt fericită, te iubesc, ne vom revedea, asta ar trebui să-ți ajungă»). Era scris și iscălit cu slova fiicei mele”. Din acel moment, întreaga energie a lui Petriceicu Hasdeu a fost canalizată pe ideea că spiritul Iuliei trăiește. Tatăl credea că fiica îl veghează și-i dictează în întregime comportamentul. Dar bătrân și sensibil, ipostaza de medium îl obosea pe Hasdeu, în multe momente el nereușind să înregistreze mai mult de zece cuvinte din cele comunicate cu Iulia. Cu timpul, ședințele de spiritism găsesc noi adepți cu predilecție printre intelectualii vremii. Chiar pictorul Nicolae Grigorescu, care locuia aproape de castel, participa la ședințele în cadrul cărora se făceau fotografii inedite, în încercarea de a elucida misterul. Se păstrează astfel câteva imagini ale bunicului lui Hasdeu, Tadeu, fotografiat pe o placă sensibilă LumiUre 6684. În camera de spiritism se regăsesc și acum câteva obiecte care refac atmosfera de altădată, încărcată de mister: o măsuță pentru spiritism, cu încrustații de sidef, trei scaune de marmură neagră, tripoduri, aduse de la Cimitirul Bellu. Cele trei trepiede amintesc de scaunele oraculare din Antichitate, închinate spiritelor. Scăunelele au în mijloc numele Hasdeu (DEU) ce amintește de Deus - Dumnezeu. Ani de-a rândul, specialiștii au încercat să deslușească misterul din Castelul Iuliei Hasdeu, dar au rămas de pătruns faptele unui tată marcat de cea mai mare durere care poate exista: cea a pierderii fiicei sale.
Templu dedicat memoriei copilei
Iulia Hasdeu... Nu există român care nu cunoaște legeda țesută în jurul acestei ființe excepționale, dispărută la doar 19 ani! La 2 ani și jumătate știa să citească, la 4 ani scria, la 5 compunea primele poezii, iar la doar 8 ani își dădea examenele pentru cursul primar și cunoștea trei limbi străine: engleza, franceza și germana. La 11 ani, Iulia termina Gimnaziul Sfântul Sava, apoi a intrat la Conservator. În anul 1886, fără să se lase intimidată de faima Sorbonei, Iulia se înscrie la Facultatea de Litere din Paris, unde va străluci. Bucuria tatălui va fi însă de scurtă durată, pentru că, doi ani mai târziu, Iulia a avut primele simptome ale unei boli necruțătoare: tuberculoza. La 29 septembrie 1888, Iulia se stinge din viață. Din acel moment, B.P. Hasdeu a trăit numai pentru întâlnirea cu spiritul Iuliei. Viața sa socială a intrat în declin, iar Hasdeu se ocupa doar cu spiritism, intrând mereu în dialog cu fiica sa, aflată în lumea umbrelor.