de Iulian D. Moleianu
Ce aţi spune dacă toţi cunoscuţii noştri, vedetele tv sau simpli trecători sunt somnambuli? Şi chiar, vorba aceea, „noi înşine” suntem la fel… Ideea originală nu ne aparţine, ci este creaţia filosofului greco-armean G.I. Gurdjieff, care porneşte de la premisa că omul trăieşte într-un somn spiritual care, odată depăşit, îi permite individului să ajungă la un nivel superior de conştiință.
O teză veche de când e lumea
În seria de învăţături ezoterice sintetizate de Claude G. Thompson în lucrarea „Învăţăturile lui Gurdjieff”, acesta din urmă consideră că fiinţa umană poate fi încadrată în şapte categorii. Nu este pentru prima oară când avem de-a face cu o asemenea teorie, vechii fenicieni, perşii şi chiar amatorii de SF susţinând de-a lungul timpului că acesta este adevărul evoluţiei, fie că progresul ar fi datorat spiritului, fie unor entităţi extraterestre care au misiunea de a ne „învăţa” respectiva taină.
Omul nr. 1
Ei bine, Omul nr. 1 este personajul corpului fizic, ale cărui funcţii ale instinctului şi ale mişcării prevalează asupra celor ale sentimentului şi ale gândirii. Cunoaşterea sa este bazată pe imitaţie, pe instincte sau învăţată pe dinafară, repetată mecanic, o cunoaştere pe care acest tip de om „o capătă ca o maimuţă sau ca un papagal”, cum spune Gurdjieff. „Fiinţa lui trăieşte prin instincte şi senzaţii, arta sa este imitaţie, un simulacru sau grosolană, primitivă şi senzuală, precum muzica şi dansurile popoarelor sălbatice. Religia sa este formată din ritualuri, forme exterioare, sacrificii şi ceremonii sclipitoare care pot fi de o splendoare seducătoare sau, dimpotrivă, de un caracter lugubru, sălbatic şi crud”, conchide gânditorul.
Omul nr. 2
„2” este omul în cazul căruia funcţiile emoţionale le domină pe toate celelalte, adică omul sentimentului şi al emoţiei. Centrul de gravitaţie al vieţii sale psihice se află în centrul emoţional. Fiinţa sa trăieşte din sentimente şi din emoţii, iar arta sa se consumă în sentimente. Cunoaşterea sa se limitează la ceea ce îi trezește emoții puternice. Totdeauna doreşte ceva care să-i placă sau, dacă este bolnav, este atras de tot ce-i displace. „Este fascinat de lucrurile care-i repugnă, de tot ceea ce provoacă în el oroare, groază şi greaţă. Religia sa este cea a credinţei, dragostei, elanurilor, adoraţiei şi entuziasmului care nu întârzie să se transforme într-o religie de persecuţie, de zdrobire şi exterminare a ereticilor şi păgânilor”, spune Gurdjieff.
Omul nr. 3
Al treilea „specimen” este tipul raţional, care are o teorie pentru tot ceea ce face. Centrul de gravitaţie al vieţii sale psihice se găseşte în centrul intelectual. Capacităţile intelectuale le domină pe cele emoţionale, instinctuale şi motrice. Existenţa sa este cea a raţiunii, a teoriei, iar arta sa este intelectuală. „Cunoaşterea sa este fondată pe o gândire subiectiv logică, pe cuvinte sau pe o înţelegere literală. Este cunoaşterea şoarecilor de bibliotecă, a scolasticilor. Religia sa este intelectuală şi teoretică, o religie de dovezi şi argumente, fondate pe raţionamente, interpretări şi deducţii logice”, susţin autorii tezei, potrivit cărora fiecare om se naşte „1”, „2” sau „3”. „Aceşti oameni constituie umanitatea mecanică. Ei rămân la nivelul la care s-au născut. Se înţelege de ce cunoaşterea lor nu se poate depărta niciodată de fiinţa lor. Orice le-aţi da, ei interpretează în felul lor, şi nu ar şti să facă altfel decât să aducă acel ceva la un nivel inferior nivelului lor”, spune filosoful greco-armean.
Omul nr. 4
Ei bine, se pare că niciun om nu se naşte „nr. 4”, ci devine. Omul nr. 4 este produsul unei evoluţii. Influenţele obişnuite de educaţie şi de cultură nu-l pot produce, iar nivelul său este superior celorlalte trei categorii. El are un centru de gravitaţie făcut din ideile sale, din aprecierea muncii şi relaţia sa cu şcoala. „În sinele său, un centru psihic nu poate predomina asupra celorlalte. El începe deja să se cunoască şi să ştie încotro merge. Cunoaşterea sa vine de la «5», care a primit-o de la «6», care l-a împins la «7». El nu asimilează din această cunoaştere decât ceea ce este pe măsura puterilor sale”.
Omul nr. 5
Al 5-lea „personaj” a atins unitatea. Cunoaşterea sa este totală şi indivizibilă. El deţine un „Eu-l” şi toată cunoaşterea îi aparţine. „El poate deveni «5» fără să fi fost «4». Pentru a deveni Omul nr. 6 va trebui să-şi refacă în mod complet esenţa deja cristalizată şi să piardă, deliberat, fiinţa sa de Om nr. 5. Aceasta nu poate fi dusă la bun sfârşit decât în urma unor suferinţe teribile”. Cristalizarea este un proces ciudat, scrie greco-armeanul: „Dacă un om trăieşte fără conflict interior, dacă totul i se întâmplă fără ca el să se opună, dacă va merge totdeauna în direcţia curentului, el va rămâne sec. Dar dacă în el explodează o luptă interioară şi dacă el urmează o linie determinată, atunci unele trăsături permanente vor începe să i se contureze”.
Omul nr. 6
Omul nr. 6 îl urmează îndeaproape pe Omul nr. 7. Nu se deosebeşte de el decât prin unele caracteristici, iar cunoaşterea sa reprezintă totalitatea cunoaşterii accesibile omului, dar încă mai poate fi pierdută, pentru că el nu dispune de întreaga abilitate necesară.
Omul nr. 7
În fine, „7” este tipul ce a ajuns la dezvoltarea completă permisă unei fiinţe umane şi are tot ce poate avea un om, în special voinţă şi conştiinţă. Cunoaşterea este a sa cu totul şi nu i se mai poate lua. Este cunoaşterea obiectivă şi în întregime complet practică. „Divizarea omului în şapte categorii permite să înţelegem mii de particularităţi care nu ar putea fi înţelese altfel”, explică G.I. Gurdjieff.
Thompson explică logica lui Gurdjieff
Claude J. Thompson explică această împărţire: „Este o primă aplicare a conceptului de relativitate. Lucruri aparent identice pot fi cu totul diferite, în funcţie de categoria de oameni cărora le aparţin sau pe care îi avem în vedere. Încercaţi să comparaţi omul cu o casă cu patru camere. El trăieşte în cea mai mică şi cea mai sărăcăcioasă, fără a bănui câtuşi de puţin, până când i se spune, existenţa celorlalte trei, care sunt pline de comori. Când a găsit mijlocul de a intra acolo, devine cu adevărat stăpânul casei sale, pentru că doar în acel moment ea îi aparţine cu totul şi pentru totdeauna. Cea de a patra cameră îi conferă nemurirea, pentru care se străduiesc toate învăţăturile religioase să-i arate calea”.