de Sorin Dumitrescu şi Claudiu I.
Element de mitologie, Pasărea Phoenix a căpătat conotaţii speciale în creştinism, ajungând să aibă un rol important în concepţia despre renaştere.
Din cenuşa ei apare o nouă pasăre
Pasărea Phoenix este o pasăre mitică longevivă, care posedă proprietatea de autoincendiere periodică şi regenerare din propria cenuşă. Există alte surse care susţin că pasărea moare şi se descompune înainte de a renaşte.
Longevitatea ei diferă de la o sursă la alta, acestea provenind din perioada Antichităţii. Astfel, unii autori afirmă ceva care pare utopie pură - o durată a vieţii între 500 şi 13.000 de ani - dar, după alte scrieri, ar trăi minimum 1.400 de ani. Este singura din specia ei şi nu se poate reproduce. Conform aceloraşi surse antice, când îşi simte sfârşitul aproape, îşi face un cuib din plante aromatice şi tămâie, îi dă foc şi apoi se întinde în cuibul arzând, din cenuşa ei formându-se o altă pasăre. Noua pasăre o îngroapă pe cea anterioară, punându-i rămăşiţele într-un înveliş de smirnă şi tămâie în formă de ou.
Reprezentare mitică
Etimologia cuvântului Phoenix ar sugera mai degrabă un cuvânt de origine saxonă, dar lucrurile nu stau aşa. Şi nici măcar semnificaţia exactă a numelui nu a fost lămurită pe deplin. Se ştie doar că provine din cuvântul grecesc po-ni-ke, mai precis din Insula Creta, civilizaţia miceniană, imaginea unei astfel de păsări regăsindu-se pe o tăbliţă descoperită în această zonă. Şi despre înfăţişarea păsării există opinii diferite. În unele imagini are un nimb în jur, accentuându-se astfel ideea de pasăre solară, asociată cu marele astru ceresc. Iar într-una dintre aceste înfăţişări, nimbul are exact şapte raze, o adevărată personificare a soarelui - Helios, în mitologia greacă.
Herodot, Pliniu cel Bătrân sau Ovidiu au scris despre minune
Nume mari ale lumii antice, precum Herodot, Pliniu cel Bătrân, Ovidiu sau Isidor din Sevilla au scris despre Pasărea Phoenix, contribuind la răspândirea mitului ei. După Herodot şi Pliniu cel Bătrân, pasărea alegorică seamănă cu un vultur, în timp ce Lactanius şi Ezekiel susţin că Phoenixul ar fi mai mare ca un struţ, dar cu un penaj splendid, cu pete de purpură şi aur. Iată ce scrie Ovidiu despre Pasărea Phoenix: „După ce trăieşte 500 de ani, îşi construieşte un cuib printre ramurile unui stejar. În acesta strânge plante aromate, scorţişoară, mir şi tămâie, iar din aceste materiale îşi face movila pe care se va aşeza şi va muri, iar din corpul său se va naşte o altă Pasăre Phoenix, care, când va creşte, va duce ce a rămas din vechea pasăre în Templul Soarelui din oraşul egiptean Heliopolis, adică Oraşul Soarelui”. Iar Herodot completează tabloul cu noi informaţii despre drumul păsării născute din trupul celei decedate spre Heliopolis. Acesta este băgat într-un ou mare, scobit în prealabil, iar apoi locul găurii este acoperit cu smirnă.
De la începutul veacurilor
În mitologia egipteană întâlnim modelul Păsării Phoenix sub o altă denumire. Pasărea Benu este fiinţa cea mai bătrână din lume. Când prima bucată de pământ a ieşit din întuneric, la facerea lumii, ţipătul ei a fost primul sunet auzit vreodată. Termenul de „benu” înseamnă răsărit sau strălucire. Ţipătul ei ar avea semnificaţia începutului timpului. În Textele de la Piramide, Pasărea Benu e asociată cu Zeul Soarelui. Când faraonii ajungeau la 30 de ani de domnie, ei rugau pasărea să le reînnoiască puterea. Ca manifestare a lui Osiris, alt mare zeu egiptean, Benu ar conduce spiritele celor morţi în lumea subterană, unde există multe pericole. Unele vrăji din Cartea Morţilor vorbesc chiar despre transformarea morţilor în Păsări Benu, pentru a călători liber între cele două lumi. Se pare că Pasărea Benu ar fi fi fost prototipul mitului Păsării Phoenix, adoptat de greci şi despre care primele informaţii le dă Herodot.
Semnificaţie de rang imperial
La chinezi există o altă pasăre similară Phoenixului. În lucrarea „Cartea munţilor şi a mărilor” se prezintă însă două păsări, împreună numite „fenghuang”, feng însemnând masculinul, iar huang femininul. Dar, deşi pereche după denumire, chinezii vorbesc despre o pasăre unică, având semnificaţie de rang imperial. Totuşi, ca imagine, nu arată deloc strălucirea Phoenixului, având cioc de cocoş, guşă de rân- dunică, gât de şarpe, pe trup desene de dragon, coadă de peşte, din faţă arată ca o lebădă, din spate, ca un unicorn, iar spinarea pare de broască ţestoasă.
Focul creator din care se naște lumea
De-a lungul timpului, Pasărea Phoenix a îndeplinit mai multe simboluri, ajungând să fie adoptată şi ca unul al creştinităţii timpurii. A fost simbol solar, al timpului, al reînvierii, al omului nou. Phoenixul evocă focul creator şi distrugător din care se naşte lumea şi care îi va aduce şi sfârşitul. Simbolismul ei este legat de marile adevăruri ezoterice, reprezentând nemurirea spiritului şi reîncarnarea. În alchimie, ea devine simbol al transmutaţiei, al renaşterii magice prin iniţiere şi al creşterii spirituale.
Pasărea Phoenix ne vorbeşte, prin povestea ei, despre puterea de a depăşi fluctuaţiile vieţii noastre obişnuite, ne îndeamnă să ne orientăm către cele spirituale şi ne dă putere regeneratoare atunci când renunţăm la vechiul mod de existenţă pentru a îmbrăţişa unul nou, superior. În alchimie, pasărea este asociată corpului astral, care, după cum spune marele alchimist Paracelsus, este corpul nostru spiritual sau de aur, purificat, ce se dezvoltă în cursul evoluţiei personale şi reprezintă renaşterea spiritului pe un nivel superior.
Emblemă a Arhanghelului Mihail
Atunci când corpul fizic moare, spiritul începe noua existenţă în lumea nonfizică. Esenţa pozitivă a acestei păsări se manifestă atunci când cineva îşi recunoaşte şi îşi dezvoltă latura feminină a naturii sale spirituale. Acea persoană îşi urmează vocea interioară şi chemarea creatoare a vieţii. Partea negativă se manifestă atunci când omul îşi neagă şi îşi reprimă această latură a sufletului. În creştinism, Pasărea Phoenix este sacră, simbol al reînvierii şi emblemă a Arhanghelului Mihail. În mitologia populară a basmelor noastre, ea se identifică prin Pasărea Măiastră.
De unde vine asocierea păsării cu numele Mântuitorului Hristos? Din capacitatea de a muri şi de a renaşte, asemenea lui Iisus, care, după ce a murit pe cruce, a înviat a treia zi.