Main menu

header

12-04-1de Andrei Dicu

Deopotrivă, cărturarii şi oamenii simpli sunt de părere că România este un spaţiu sfânt, numit de multe ori „Grădina Maicii Domnului” sau chiar „Pământul făgăduinţei”. Ceea ce astăzi numim „fenomene paranormale” se înscriu de cele mai multe ori în „mistica binelui”, iar patria noastră pare a fi binecuvântată, cel puţin din acest punct de vedere. Spre deosebire de „fenomenele Poltergeist” sau de legendele cu vampiri ce înfioară orice cititor sau, mai rău, orice turist rătăcit, miracolele petrecute pe meleagurile noastre - de la vindecări şocante la apariţii sublime - dovedesc faptul că România rămâne o ţară ocrotită de divinitate. Acesta este şi cazul unei poveşti incredibile, desprinsă parcă dintr-o carte de basme, în care spiritul statornic al Reginei Elisabeta ocroteşte pământul nostru strămoşesc...

Zăcămintele, darul Domnului pentru credinţa localnicilor
Se spune că românii nu-şi cunosc propria ţară şi că de prea multe ori alegem destinaţii de vacanţă exotice, în loc să căutăm, „cu lupa”, locurile neumblate, dar pline de farmec ascunse de patria noastră. Şi totuşi, cei dintre noi care rămân însetaţi de locurile mai puţin aglomerate şi se lasă vrăjiţi de spiritul aventurii pot simţi pe pielea lor adevărate revelaţii, trăiri puternice, unice în timpul unor simple... „concedii de odihnă”. Aşa se întâmplă dacă alegem, spre exemplu, să pornim către nordul judeţului Buzău, pentru a ajunge pe Platoul Meledic şi a privi Muntele de Sare din Comuna Mânzăleşti, despre care istoricii spun că este una dintre cele mai vechi şi enigmatice aşezări din România, dovadă fiind zăcămintele de sare de suprafaţă, unice în Europa. Nu se explică nici acum, după îndelungate cercetări, apariţia acestor forme de minereu, o abundenţă despre care ţăranii din zona respectivă spun că reprezintă însuşi darul pe care l-au primit de la Dumnezeu pentru credinţa şi statornicia lor. Iată că nici măcar nu am pornit bine, şi deja aventura noastră se învăluie, uşor, într-un voal de mister...
Traseul este lung şi neprietenos, mai ales pentru un automobil obişnuit, fără calităţile unui 4x4. Dar când porneşti în căutarea unei minuni, drumul nu poate fi decât abrupt ori plin de primejdii de suspans. Am căutat indicii, dar acestea au apărut târziu, când câţiva copii care jucau ţurca ne-au călăuzit spre badea Tiron, probabil înţeleptul satului, nu înainte însă de a ne măsura din ochi şi de a se întreba din priviri ceva ce doar ei ar fi putut şti.

Minunea se naşte din Pârâul Slănic
La rândul său, moşul ne-a privit iscoditor, aproape suspicios. Ne-a întrebat ce căutăm şi, după ce s-a încredinţat că nu venim cu gânduri rele şi că nu vrem să „furăm” decât o amintire frumoasă şi să plătim cu o ţâră de adrenalină, ne-a arătat drumul cel bun. După traversarea podului de la Mărăcineni, paşii ne-au purtat spre locuri necunoscute ca Săpoca, Zărneşti sau Aldeni. Pârâul Slănic, care curge paralel cu şoseaua, are şi el legenda sa, iar aici ne aflăm în faţa unei controverse istorice sau a veridicităţii unei legende populare. Cinematografia a zugrăvit povestea voievodului Vlad Ţepeş, alias „Dracula”, şi a prinţesei care, din pricina durerii cauzate de vestea că soţul său ar fi murit, s-ar fi aruncat într-o apă (Argeşul), care de atunci se numeşte Râul Doamnei. Ei bine, se pare că Râul Doamnei nu este Argeşul, ci chiar Pârâul Slănic, iar în apele sale nu şi-a găsit nimeni sfârşitul, ba din contră, locul avea în vechime virtuţi tămăduitoare. Se spune că fecioarele făceau baie în valurile cristaline, ba de multe ori însăşi Regina Elisabeta a României, care obişnuia să se retragă pe aceste plaiuri, prefera să se reculeagă pe mal, departe de ochii indiscreţi ai membrilor suitei şi ai gărzii sale. Oamenii locului povestesc şi acum cu mândrie că fetele tinere care îşi îmbăiau părul în apa Slănicului erau fericite în dragoste, iar „vraja” le ocrotea soţii în bătălii.
Mai sus, la Beceni, aerul pare mai curat, iar peisajul este presărat cu brazi. Şi misterul continuă, pentru că urmează Grabicina, Vintilă - Vodă (hmm... alt „Vodă”?) şi o răscruce de drumuri care arată direcţii total opuse, una spre Lopătari şi alta spre Bisoca. Am ales traseul spre Lopătari. Aici, drumul este străjuit de case îngrijite, cu băncuţe în faţa porţilor, dar, surpriză, spre deosebire de alte colţuri ale ţării, nu veţi vedea prea des ţaţele strânse la... o bârfă. E plin de troiţe şi de bisericuţe de lemn, astfel că la tot pasul ai senzaţia că traversezi un loc sfânt. Şoseaua e însă stricată, iar localnicii spun că „nu s-a mai pus piatră pe piatră de pe vremea regelui”...

Grunjul, unul dintre locurile sfinte ale României
Dincolo de comuna Mânzăleşti, la confluenţa Slănicului cu Pârul Jgheab, se zăreşte pe partea dreaptă o formă ascuţită, neregulată, albă, cu o cruce mare în vârf, probabil unică în lume. Construcţia naturală este numită „La Grunj” şi e alcătuită din marne cineritice (n.r. - roci sedimentare, compuse din calcar şi argilă). Este un monument al naturii de interes geologic, cu o suprafaţă de 0,025 ha la bază şi 10 metri înălţime. De altfel, în anul 1973, întreaga zonă a fost declarată regiune ocrotită. La prima vedere, Grunjul aminteşte pasionaţilor de geografie şi de destinaţii exotice de celebrul munte Căpăţâna de zahăr, din Copacabana, dar esenţa mistică este mult mai amplă. Se zice că ar fi unul dintre locurile sfinte ale României şi că, în vechime, mai mulţi călugări porniţi de la Constantinopol sau din vechea Grecie soseau aici, în pelerinaj. Mai mult, spuneam mai sus că Regina Elisabeta a României obişnuia să se reculeagă pe malurile Pârâului Slănic. Ei bine, Majestatea Sa îşi stabilise una dintre reşedinţele sale de vară chiar în zona despre care vorbim, lucru ce atrage atenţia asupra peisajului superb, dar mai ales a „proprietăţilor neconvenţionale” ale zonei.

Apariţia miraculoasă din lacul lacrimilor dulci
Dacă urcăm Platoul Meledic, pe un drum de ţară şerpuit, deasupra rămâne doar cerul, de un albastru liniştitor. Senzaţia de libertate te copleşeşte şi, deodată, simţi cum te încarci cu energie pozitivă... Imediat însă ne întoarcem brusc în... lumea modernă, civilizată, pentru că privirea ne e acaparată de... partea „comercială”: Complexul Turistic Meledic. La dispoziţia turiştilor sunt puse cinci căsuţe de lemn şi un mic magazin, iar sătenii se grăbesc să ne ghideze. „Lacul Meledic este o minune a naturii! Chiar dacă stă pe un munte de sare, el are apă dulce!”, ne-a spus un localnic, nea Pandele. Oamenii de ştiinţă au încercat să dea o explicaţie, dar sătenii au însă versiunea lor. „Aici sunt lacrimile Reginei Elisabeta, care plânge pentru că ne-a părăsit...”, este convins acelaşi interlocutor al nostru, un om la vreo 50 de ani, cu mâinile scrijelite. Magia prinde culoare în momentul în care aflăm cea mai şocantă poveste, care dăinuie de mai mulţi ani prin părţile locului. Se zice că, o dată la doi, trei ani, fantoma Reginei Elisabeta îşi face apariţia în mijlocul lacului, învăluită în ceaţă, chiar înaintea venirii primăverii, adică exact în perioada în care, potrivit istoricilor, ar fi trecut în nefiinţă. Ţăranii din zonă cred cu tărie că protectoarea lor, Regina, a venit să-i ajute şi că, din acel moment, le va fi mai bine. Ba chiar există şi o superstiţie, potrivit căreia locul este binecuvântat de Dumnezeu, care la rândul său a ocrotit-o pe Regina Elisabeta, datorită mărinimiei de care aceasta a dat dovadă şi că nimeni din zonă nu trebuie să stea la pândă, aşteptând momentul în care Regina îşi face apariţia în lumea noastră, pentru că astfel vraja s-ar rupe.

12-04-2Castelul Peleş, proiectat pentru Platoul Meledic

Aşa cum era de bănuit, oamenii care populează această zonă sunt extrem de religioşi, educaţi în spirit creştin şi „cu frica lui Dumnezeu”, dar nu se feresc să se laude că, încă din Antichitate, locul lor de baştină avea calităţi binefăcătoare, tămăduitoare. Se zice că oameni grav bolnavi şi-au mutat gospodăriile pe aceste locuri şi, după ce au făcut de mai multe ori baie în lac sau au băut din apa sa, au făcut paşi rapizi spre însănătoşire. Alţii, care îşi doreau copii, dar până atunci strădaniile lor fuseseră deşarte, şi-au văzut aici visul cu ochii. De altfel, mărturiile istorice spun că aici a existat un imens sanctuar dacic, construit pentru a aduce ofrande zeilor. Teoria este confirmată de faptul că lacul este înconjurat de câteva zeci de sculpturi din lemn, făurite de meşterii populari din zonă, printre care sculptoriţa Cornelia Ciurumelea, despre care se zice că a fost prima femeie care a realizat troiţe. Mai departe, mergând prin pădurea de tei din apropierea lacului, se află Peştera de Sare, care are o lungime de peste 30 de kilometri, iar sălile sale se înalţă în unele locuri la peste 200 de metri. Astăzi nu mai poate fi vizitată, deşi reprezentanţii Muzeului Judeţean Buzău intenţionează de mai mulţi ani s-o redea circuitului turistic. Bătrânii locului spun însă, pe ton scăzut, confidenţial, ca şi cum ţi-ar mărturisi un secret, că „peştera sfântă prezintă o mulţime de forme, însoţită de o cromatică fascinantă, de la alb pur la roşu, galben, maro sau cenuşiu”.

Experţii, atraşi de zonă ca un magnet

Se spune că, încântată de frumuseţea peisajului de aici şi de puterea vindecătoare a acestor locuri, Regina Elisabeta a dorit iniţial să ridice Castelul Peleş pe aceste meleaguri, unde este foarte posibil ca, în vechime, să se fi aflat un sanctuar dacic. Este un spaţiu izolat, liniştit, dar încărcat de istorie şi de mister, pentru că Platoul Meledic, situat la 600 de metri altitudine, în Subcarpaţii de Curbură, şi ai cărui versanţi au canioane adânci de 5-6 metri, este o rezervaţie mixtă: geologică, speologică, botanică, zoologică, dar care în totalitate emană o forţă energetică rar întâlnită pe Pământ. Nu de puţine ori, zona a fost vizitată de experţi în „ştiinţele nonconvenţionale şi neconvenţionale”, care au plecat cu tolba plină de răspunsuri, dar şi de semne de întrebare. Încheiem, precizând că de aici se pot organiza drumeţii către Focurile Vii de la Lopătari, Sfinxul de la Buştea ori Mănăstirea Găvana, şi ele locuri încărcate de istorie şi de legende în mitologia neaoşă. Dar, aşa cum se întâmplă şi cu Platoul Meledic, sunt încărcate de enigme.

„Regina ţărănimii“

Elisabeta I a fost prima regină a României, cunoscută mai presus de toate pentru faptul că i-a sprijinit pe tinerii scriitori şi pe artişti şi i-a ajutat pe oamenii defavorizaţi, organizând o mulţime de proiecte caritabile. De asemenea, în lumea literară este cunoscută sub pseudonimul „Carmen Sylva”. Elisabeta de Wied, pe numele său complet, s-a născut la 29 decembrie 1843, la Neuwied, ca fiică a principelui Wilhelm Hermann Carol de Wied şi a principesei Maria Wilhelmina Frederica Elisabeta de Nassau. La 15 noiembrie 1869, principesa Elisabeta s-a căsătorit cu principele Carol I, devenind astfel prima regină a României. În timpul războiului din 1877, Regina a înfiinţat spitale, servicii de ambulanţă şi îngrijire şi a procurat medicamente pentru răniţi. Societatea pe care a creat-o a tratat gratuit zeci de mii de pacienţi.

A promovat tradiţiile româneşti
De asemenea, Regina a sprijinit şi meşteşugurile româneşti şi a promovat portul românesc, considerat până atunci un strai tipic ţăranilor. Adesea, Elisabeta I se îmbrăca în haine tradiţionale, ba mai mult, a participat şi a organizat expoziţii (la Berlin, spre exemplu) prin care a promovat tradiţiile româneşti. Din acest motiv a fost extrem de iubită de popor, care a numit-o „Regina ţărănimii”. A promovat turismul şi a făcut în aşa fel încât celebrul tren Orient Express să se oprească la Sinaia, unde călătorii erau găzduiţi chiar la Palatul Regal. A pictat şi a scris, publicând o mulţime de cărţi, în limbile română, franceză, engleză şi germană şi a fost membră a Academiei Române şi a Academiei Franceze. Într-o societate profund patriarhală, prima regină a României a reuşit să facă întâiul pas în direcţia emancipării femeii. A murit la 18 februarie (după alte surse 2 martie) 1916, la Bucureşti, fiind înmormântată alături de Regele Carol I, la Curtea de Argeş.

„Aici sunt lacrimile Reginei Elisabeta, care plânge pentru că ne-a părăsit...“ (nea Pandele)

• O dată la doi-trei ani, fantoma Reginei Elisabeta îşi face apariţia în mijlocul lacului, chiar înaintea venirii primăverii!