de Andrei Dicu

S-au ţesut numeroase istorii pe marginea cauzelor morţii unor personaje, despre care se vorbea că încercaseră să se decorporalizeze. Decorporalizarea rămâne însă un subiect la modă, dar în acelaşi timp este o experienţă extrem de periculoasă, de multe ori fără cale de întoarcere. În cazul de faţă vom enumera trei întâmplări în care personajul principal a acceptat să-şi povestească experienţele, sub protecţia anonimatului. Am convenit să-l numim fictiv domnul Roman.

De la glumă la realitate
Domnul Roman este un cunoscut specialist român în sporturi aeriene, fapt care trebuie menţionat, având în vedere pasiunea eroului nostru pentru adrenalină şi pentru experienţe periculoase. Roman prinsese „gustul” pentru desluşirea fenomenelor paranormale încă dinainte de 1990, când discuta pe marginea acestor subiecte cu mai mulţi colegi de la Politehnică, în ciuda persecuţiilor iminente ale Securităţii comuniste. Şi atunci, decorporalizarea era un subiect incitant, dar umorul... interzis nu „scăpa” din vedere nici acest „mediu de activitate”, paranormalul. „În Epoca de Aur era o vorbă: Să încercăm să ne decorporalizăm, ca să vedem ce face vecinul de deasupra cu trupul nevestei sub plapumă...”, începe discuţia, amuzat, interlocutorul nostru. Imediat însă povestea capătă accente dramatice.

„Dintr-un colţ al tavanului am văzut cum mă ridic”
Cum spuneam, în comunism, asemenea practici erau dezavuate de autorităţi, iar dacă erai prins asupra „faptului” riscai ani grei de puşcărie. Domnul Roman a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca experienţele sale să nu ajungă pe agenda „Cooperativei Ochiul & Timpanul”, cum era numită Securitatea. „Mi-am luat măsuri de precauţie. La prima tentativă de decorporalizare îmi luasem o săptămână de concediu şi îmi anunţasem familia că voi pleca împreună cu doi-trei colegi la munte. Nu eram căsătorit, iar asta mi-a uşurat misiunea. N-aveam încredere nici în mama, nici în tata, aşa că am plecat singur la munte”, mărturiseşte personajul nostru. Apoi, deodată, privirea pare să i se împăienjenească, şi domnul Roman devine extrem de atent şi calculat: „În prima noapte în care mi-am părăsit corpul am deschis ochii în dormitor. Eram în stare cataleptică, aşa că e un fel de-a spune că i-am deschis... Chiar dacă era întuneric, vedeam perfect, ca o pisică. Totul era scăldat într-o lumină albă, ca o pânză subţire de lapte. Dintr-un colţ al tavanului m-am văzut pe mine însumi cum mă ridic şi mă aşez pe marginea patului. Mă vedeam de undeva de sus, iar acolo, sus, eram sub forma unui glob luminos, de dimensiunea unei sfere cu diametrul de 10-15 cm. M-am ridicat, aşadar, din pat şi m-am aşezat pe margine. Eram îmbrăcat identic, doar că imaginea patului era ca din fum... Culorile corpului meu fizic se păstrau şi, practic, vedeam atât corpul meu fizic, aflat în pat, cât şi corpul identic, translucid, aşezat pe marginea patului. De asemenea, puteam privi şi imaginea de sus. Simţeam o rigiditate totală şi vedeam fără să fi deschis ochii. În momentul în care, printr-un efort deosebit, am reuşit să ating cu mâna veioza (pe care, probabil, dintr-un sentiment de teamă, o lăsasem aprinsă) am revenit în corpul fizic...”

Întoarcerea în propriul corp se realizează prin creştetul capului
Aşa a început aventura, iar odată pornit pe acest drum domnul Roman a devenit tot mai curios. „A doua încercare reuşită (pentru că între timp am mai avut două-trei tentative, dar probabil că eram prea încărcat emoţional...) s-a petrecut la trei săptămâni după ce mă întorsesem în Bucureşti. Totul a fost identic, până la aşezarea corpului translucid pe canapea. De data asta eram acasă... Corpul meu s-a ridicat şi a mers până când a ajuns la o fereastră, prin care puteam privi realitatea de afară, scăldată într-un fel de ceaţă. Totul părea gri... În acel moment, când mă uitam pe geam cu corpul translucid (corpul fizic fiind cataleptic în pat), am simţit pe cineva venind din spate. Era un om pe care nu-l cunoşteam, nu-l văzusem în viaţa mea şi care mi-a zis: «Ei, acum ştii şi tu cum e!» Apoi, am văzut o bilă de lumină (despre care ştiam că... eram eu) însoţită de bila de lumină (care ştiam că este el) traversând fereastra prin geam şi sărind afară, în grădina blocului, care de data asta nu mai păstra niciun contur, ci era de un negru intens”, povesteşte domnul Roman şi îşi aprinde, febril, o ţigară. Ulterior, avea să reia povestirea şi să menţioneze că în timpul acelei experienţe simţise nevoia să meargă la o fostă iubită din liceu care locuia în zonă, dar, fiind foarte întuneric, i s-a făcut frică. În plus, un gând nu-i dădea pace: Dacă nu se va întoarce în zece minute, va muri! Astfel, a decis să revină şi, cunoscând lecţia de la primul „exerciţiu” reuşit, a mişcat piciorul până a atins veioza de la capul patului. „Se pare că lumina, chiar şi cea „sintetică”, este un conductor perfect pentru revenirea la starea iniţială”, a adăugat el, continuând: „Cred că revenirea în propriul meu corp s-a realizat de fiecare dată prin creştetul capului”.

Fiori într-o după-amiază de vară
A treia şi ultima tentativă de părăsire a corpului i-a pus capac eroului nostru. „Era o după-amiază de vară, şi gândurile nu-mi dădeau pace. Văzusem o casetă cu un documentar referitor la experimentele efectuate de sovietici în domeniul paranormalului. Deşi filmul era american, deci erau şanse să fie o propagandă anti-URSS, îmi trezise curiozitatea. Totuşi, s-a petrecut ceva ciudat, care mi-a dat fiori. Când am început să văd conturul capului patului, deci ieşisem cu totul prin creştet, la jumătatea drumului am auzit o voce, despre care nici acum nu ştiu dacă era sau nu a mea: «Treci înapoi!»” De atunci nu am mai părăsit corpul fizic şi mărturisesc că mi-e tare frică...”, a încheiat domnul Roman.

• Lumina este un conductor energetic între lumi paralele.

Legenda morţii lui Bruce Lee

Toată lumea a auzit de celebrul actor şi practicant al artelor marţiale Bruce Lee. Referitor la moartea sa prematură, la numai 33 de ani, circulă o sumedenie de legende. Una dintre ele este ţesută chiar în jurul ideii de decorporalizare. Există voci care susţin că americano-chinezul izbutise să se decorporalizeze cu ajutorul unor tehnici străine altor practicanţi ai artelor marţiale şi că, în perioada petrecută în alt spaţiu şi în alt timp izbutise chiar să-şi creeze o nouă familie. Potrivit acestor teorii, mai mult sau mai puţin fanteziste, Bruce Lee ar fi „plătit” astfel timpul petrecut într-o altă dimensiune cu timpul fizic, viaţa propriu-zisă de pe Pământ.

„La jumătatea drumului am auzit o voce, despre care nici acum nu ştiu dacă era sau nu a mea: «Treci înapoi!»“ - domnul Roman