de Andrei Dicu
Potrivit unei credinţe străvechi, tărâmul ţării noastre şi împrejurimile sale se găsesc nu doar la graniţa dintre civilizaţii diferite, ci mai ales la confluenţa unor lumi opuse ca timp şi ca spaţiu. Nu de puţine ori, specialiştii au fost puşi în faţa unor fenomene inexplicabile, ce pot reprezenta efectul trecerii într-o dimensiune paralelă.
Un spaţiu straniu care... „călătoreşte”
Marea Neagră, un spaţiu mai viu şi mai straniu decât s-ar crede, a creat o serie de mituri şi legende în primul rând pentru că a fost străbătută încă din Antichitate de navigatori. În acelaşi timp, „Marea cea mare”, cum era numită în Evul Mediu, a fost scena unor peripeţii bizare, ce fac deliciul cercetărilor istorice, ştiinţifice şi chiar ufologice. Dincolo de toate acestea persistă şi astăzi o enigmă care îi face să tresară pe oamenii de ştiinţă, şi anume aşa-numitul „Vârtej al Morţii”, aflat în apropierea Deltei Dunării.
În imediata vecinătate a Insulei Şerpilor, la 45 km nord-vest de Portul Sulina, se află un spaţiu asemuit cu celebrul „Triunghi al Bermudelor”, cu diferenţa că „Triunghiul” din Marea Neagră îşi schimbă locul. Primele relatări referitoare la această zonă datează încă din Evul Mediu şi poartă amprenta marinarilor turci, care au făcut primii cunoştinţă cu „Vârtejul Morţii”, pe care tot ei l-au botezat astfel şi au menţionat că acesta... „călătoreşte”.
Anomalia magnetică se îndreaptă spre Sulina
Nenumărate povestiri, mai mult sau mai puţin fanteziste, evocă dispariţii care se petreceau în ape liniştite şi, mai ales, la lumina zilei. Cronici ruseşti, ce datează din secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, relatează despre un „vârtej alb”, care târa la fundul mării păsări, corăbii şi chiar mici insule. Mărturiile aparţin unor oameni care au fost de faţă la asemenea momente teribile şi care au reuşit să scape de magnetismul infernal creat sub acele vârtejuri. În timp, savanţii au concluzionat că este vorba despre o suprafaţă triunghiulară de aproximativ 8-10 km, în care se manifestă o formă ciudată de atracţie a Pământului, modificată vizibil faţă de aceea normală. Cercetătorii români, ruşi şi ucraineni au afirmat că falia magnetică din straniul triunghi mobil se poate deschide pe o perioadă variabilă de la o secundă la câteva minute. Anomalia magnetică se deplasează uşor prin zona Mării Negre şi, la ora actuală, se îndreaptă chiar spre litoralul românesc, mai exact spre direcţia Sulina.
Un crucişător „evaporat” instantaneu
După dizolvarea fostei URSS au ieşit la iveală mai multe documente secretizate de Armata Roşie. Astfel, am putut afla povestea dispariţiei crucişătorului Tiolkovsloi, care s-a pierdut la 70 km în sudul Crimeei, în plină zi, la 31 mai 1944. Vremea era frumoasă, iar nava era escortată de alte câteva vapoare. Căpitanul unui vas vecin a declarat la anchetă că respectivul crucişător a fost învăluit de o ceaţă neagră cu sclipiri verzi, după care a dispărut brusc de pe ecranele radarelor.
Similitudini cu dispariţiile din Atlantic
La numai câteva luni a avut loc o altă dispariţie misterioasă. Nu mai puţin de cinci avioane militare s-au „evaporat” în aceeaşi ceaţă neagră cu sclipiri verzi, au dispărut de pe ecranele radarelor şi nu s-au mai întors niciodată la bază. Apoi, la 5 decembrie 1945, alte cinci bombardiere ruseşti au dispărut în interiorul „Vârtejului Morţii”, la numai 70 km de ţărm, iar asta n-ar fi fost nimic dacă, în aceeaşi zi, cinci bombardiere americane de tipul Grumnan TBM-3 Avenger nu s-ar fi „pierdut” şi ele în alt colţ al lumii, în nebuloasa celebrului „Triunghi al Bermudelor”. Deşi pare un film SF, aceste episoade au fost cât se poate de reale, iar armata de specialişti dizlocaţi nu a produs o teorie viabilă nici până în zilele noastre. Potrivit surselor sovietice, ultimele transmisii ale avioanelor relatau referitor la o ceaţă deasă din care aparatele de zbor nu puteau ieşi. Dosarele secrete americane, date ulterior publicităţii, notau exact acelaşi lucru... În cazul piloţilor ruşi, se pare că aceştia au pus ceaţa neagră pe seama unui posibil accident, deoarece incidentul s-a produs pe timp de pace, iar în zonă nu era amplasată nicio bază inamică.
„Apa blestemată” tulbură autorităţile române
În anul 1990, un avion particular grecesc s-a pierdut în apele teritoriale româneşti, la numai 30 km de ţărm. Pescarii români şi bulgari din zona de coastă ocoleau de mult timp acel spaţiu, deoarece existau o serie de superstiţii şi de legende, potrivit cărora acolo se găseşte „apa blestemată”. Presa elenă a menţionat faptul că, fiind vorba despre un avion particular, pilotul nu cunoştea „traseul de ocolire”, care era semnalat avioanelor oficiale. Cu toate acestea, autorităţile române au fost somate să precizeze clar coordonatele acelei zone, pentru a se evita în viitor dispariţiile tragice. Totuşi, frecvenţa acestor fenomene este relativ mică, mai ales datorită faptului că spaţiul este rareori frecventat şi este, în general, ocolit. În schimb, oficialii ruşi susţin că asemenea anomalii magnetice au o frecvenţă îngrijorătoare, una la două zile. De aici apare şi supoziţia halucinantă potrivit căreia ar fi vorba despre o poartă către o lume paralelă, care se deschide numai în anumite momente.
80 de muncitori ruşi au pierit instantaneu
Un an mai târziu s-a petrecut un alt fenomen inexplicabil, al cărui dosar a fost declasificat. 80 de muncitori ruşi, care lucrau pe o platformă maritimă de extracţie a petrolului, s-au făcut... una cu marea. Platforma era conectată prin radio de baza aflată la ţărm, însă, într-o zi, fără să se fi trimis niciun semnal „SOS”, echipajul aflat în larg nu a răspuns la niciun apel de stabilire a contactului. Poliţia de coastă a trimis o escadrilă, iar platforma a fost descoperită şi recuperată la 50 km de locul iniţial de amplasare. Plutea în derivă, la bord nu mai era nimeni şi nu exista niciun indiciu care să stabiliească misterul dispariţiei oamenilor...
„Triunghiul Bermudelor” din Oceanul Atlantic, delimitat de Peninsula Florida, Insulele Bahamas şi Puerto Rico, a fost scena unor evenimente dramatice. Una dintre enigme se ţese în jurul dispariţiei navei japoneze „Raifuku Maru”, despre care s-a spus că ar fi avut loc în decembrie 1924. Marinarii au trimis un mesaj ciudat „veniţi repede, ne ameninţă un pumnal!”, recepţionat de nava americană „Homeric”. Americanii au ajuns după trei ore, însă n-au mai găsit nici urmă de vapor... Ulterior, s-a stabilit că evenimentul a avut loc în aprilie 1925 şi că mesajul cu pricina a fost trimis în limba engleză, în care „dagger” înseamnă „pumnal”, iar „danger”, „pericol”. Speriat de furtuna care s-a stârnit instantaneu, telegrafistul japonez a bătut greşit în alfabetul Morse, şi astfel s-a creat confuzia. Însă, cauza dispariţiei navei nu a fost stabilită nici până azi.