Main menu

header

de Claudia Stan

Marian este un băieţel de 6 ani şi jumătate, căruia destinul i-a hărăzit o copilărie plină de lacrimi şi de suferinţă. Nu a cunoscut bucuria primilor paşi, a unei vieţi frumoase, cu jocuri şi prieteni, cu năzbâtii şi râsete cristaline. Din păcate, micuţul a stat mai mult prin spitale, printre doctori şi asistente medicale, iar părinţii, fratele, familia sunt singurii care îl înţeleg şi îl sprijină. Şi dacă boala nu este de ajuns, lipsurile materiale îi înrăutăţesc şi mai mult situaţia, părinţii fiind practic în imposibilitatea de a-i mai asigura tratamentele de recuperare.

Are inima în dreapta
Sfâşiată de neputinţă şi de durerea de a-şi vedea copilul chinuit de-a lungul anilor, mama lui Marian ne mărturiseşte: „Lui Marinuş i s-a pus diagnosticul de tetrapareză spastică, retard psihomotor şi microcefalie la doar 8 luni. Apoi, la vârsta de 1 an i-a fost dat şi cel de-al doilea diagnostic, sindrom plurimalformativ (inima în dreapta şi rinichi unic în stânga). De atunci a început chinul pentru noi, mersul prin diferite spitale şi centre de recuperare de la noi din ţară. Dar orice mamă poate spune, asemeni mie, niciun sacrificiu nu este prea mare pentru copilaşul meu! Din păcate, situaţia noastră financiară s-a înrăutăţit simţitor şi nu îi mai putem asigura tratamentele de recuperare lui Marian.”

„Nu pot renunţa în lupta cu destinul”
Într-o perioadă în care criza mondială îi afectează pe tot mai mulţi, nici familia Azoiţei nu face excepţie. Nu le place să se plângă sau să ceară ajutorul cuiva, însă pentru sănătatea copilului sunt gata de orice sacrificiu! „Nu spun că nu pot asigura hrana zilnică a celor doi copii pe care îi am, însă nu mai pot face faţă cheltuielilor necesare internărilor în centre de recuperare pentru Marian. M-am adresat revistei dumneavoastră cu speranţa în suflet, pentru că nu pot renunţa în lupta cu destinul începută acum mai bine de şase ani. În prezent, îngeraşul meu a ajuns la stadiul de receptivitate nonverbală, stă în poziţia de şezut (dar foarte puţin) şi sprijinit în mânuţe. Marinuş este un copilaş dornic de plimbările în aer liber, mersul în parc, pentru că acolo sunt foarte mulţi copii şi se bucură la vederea lor. Chiar dacă micuţii de aceeaşi vârstă îl ocolesc şi evită să se joace cu el, frăţiorul său, Robert (11 ani), încearcă să le explice că este un copil ca oricare altul”, ne povesteşte plângând mama îndurerată.

Tratamente amânate
Pentru a-l ajuta pe Marian, până şi fratele său, în vârstă de 11 ani, renunţă la multe. Întreaga familie nu vrea altceva decât să îl vadă pe mezin sănătos atât cât este posibil, dar pentru asta Marian trebuie să meargă regulat la tratamente. „Pentru a face recuperare, Robert a renunţat la mult doritul calculator, chiar dacă îi este foarte necesar pentru şcoală. Mi se rupe sufletul când ştiu că nu am posibilităţi materiale pentru a face faţă tuturor cheltuielilor. Nu pot să exprim durerea care mă sufocă ori de câte ori renunţăm la programările de recuperare din motive financiare. De aceea apelăm la dumneavoastră, pentru a-l ajuta pe Marinuş! Orice ajutor financiar, indiferent cât de mic, din partea oamenilor cu suflet înseamnă foarte mult pentru noi şi poate aduce un zâmbet pe chipul băiatului nostru.”

Cei care doresc să ajute familia Azoiţei pot depune bani în contul deschis în lei, cu numărul RO89RNCB0318080460420001, deschis la BCR, sucursala Medgidia, sau o pot contacta pe mama lui Marian la numărul de telefon 0765/529.491.